Trezvia 6.2
Tristeţea este rana sufletului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Tristeţea se vindecă prin meditaţia inimii curate. 11.15
Tristeţea tainică a Postului Mare. 10.12
Atunci au venit la El ucenicii lui Ioan, zicând: Pentru ce noi şi fariseii postim mult, iar ucenicii Tăi nu postesc? Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. (Matei 9.14, 15)
Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru el e cuprins de jale”. (Iov 14.22)
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. (Matei 6.16)
Crede-mă, fiule, dacă oamenii ar putea să vadă de aici moştenirea, slava şi odihna, pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru cei care-L iubesc, oricât de mult ar fi să rămână în această lume, şi chiar de ar fi să trăiască într-o colibă întunecată, cu viermi până la genunchi, tot nu s-ar lăsa abătuţi de tristeţe. 1.1
Cuvântul “fericire” şi-ar pierde înţelesul dacă nu l-am compara cu tristeţea. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi psiholog elveţian)
Deprimarea este viermele care se naşte în inimă. (Sfântul Antioh) Pentru vindecarea deprimării, Ziditorul tuturor şi Doctorul sufletelor, Dumnezeu, singurul care cunoaşte bine rănile sufletului ne îndeamnă nu să rupem legăturile cu oamenii, ci să tăiem relele găsite în interior. (Părintele Narcis Stupcanu) Deprimarea se vindecă prin cercetarea oamenilor evlavioşi. (Sfântul Ioan Casian) E bine să încercăm cât mai mult să păstrăm legăturile cu prietenii noştri sau legăturile cu părinţii sau cu duhovnicii noştri, pentru că izolarea într-o astfel de afecţiune duce la pierderea oricărei speranţe. Defoarte mare trebuinţă ne este încrederea în Hristos, care ne dăruieşte nădejdea, apoi rugăciunea şi din rugăciune încredinţarea de ajutorul dumnezeiesc. Toate acestea rezultă din cuvintele: Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. De asemenea, Mântuitorul Hristos ne dăruieşte harul, mila şi iertarea păcatelor, ca medicamente contra sentimentelui de vinovăţie şi izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovate, tuturor celor care cu pocăinţă se apropie de Dumnezeu şi de tainele Sale în Sfânta Biserică. Împotriva tristeţii mai putem lupta prin pocăinţă, unul din cele mai puternice mijloace de vindecare a acestei boli spirituale. (Învăţăturile Bisericii, citate de părintele Narcis Stupcanu la emisiunea Cuvântul care zideşte) Învăţătura conform căreia cunoaşterea de sine sau după Dumnezeu, sau alt termen, precum osândirea de sine şi plângerea de sine, asociate cu smerenia şi amintirea de Dumnezeu dezleagă deprimarea şi dăruiesc pace şi alinare. (Sfântul Isihie)
Este îngrozitor să nu ai un prieten căruia să-i spui cât eşti de fericit sau de trist. (Panait Istrati)
Încheierea tristeţii este începutul înţelepciunii. (Krishnamurti, filosof indian)
Întristarea cea după Dumnezeu aduce mântuirea. (Sfântul Vasile cel Mare)
Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă. (Ecclesiastul 7.3)
Nu există ceva mai trist decât un pesimist tânăr. (Mark Twain)
O inimă veselă înseninează faţa, iar când inima e tristă şi duhul e fără de curaj. (Solomon 15.13)
Orice creştin trebuie să găsească un loc în inima sa, atât pentru tristeţea răstignirii, dar şi pentru speranţa şi bucuria învierii. (Părintele Dumitru Păduraru)
Pentru multă lume, postul este sinonim cu tristeţea. 5.8
Plângerea de sine umple sufletul de o fericită bucurie. (Sfântul Grigorie Palama)
Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputinţă, mâhnire, îndoială, frică, tristeţe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ţine de conditiile existenţei noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversaţie. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)
Şi Iisus le-a zis: Pot oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti. (Matei 9.15)
Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte! (Matei 17.23)
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse. (Părintele Arsenie Boca)
Vom putea goni din noi patima ucigătoare numai dacă, susţinuţi de speranţa celor viitoare şi de contemplarea fericirii făgăduite, vom păstra mintea noastră stăpânită de o necontenită meditaţie spirituală. (Sfântul Ioan Casian)
Vom putea goni din noi tristeţea numai având privirea îndreptată spre lucrurile veşnice. (Sfântul Ioan Casian)
Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău este trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti. (Mahatma Gandhi)