Special

Arta matematicii constă în găsirea acelui caz special, care conţine toţi germenii generalităţii. (David Hilbert)

În geometrie nu există drumuri speciale pentru regi. (Euclid)

Jurnalismul este popular, dar este popular, în special, ca ficţiune. Viaţa este o lume, şi viaţa văzută în ziare este alta. (G. K. Chesterton)

Rugăciunea este o adresare specială către Dumnezeu.  7.2

Se cuvine ca atunci când ne aflăm în dureri să ne rugăm pentru întelegerea bolii noastre, pentru suportarea cu răbdare şi pentru izbăvirea de ea dacă aşa este voia sfântă a lui Dumnezeu. Este bine, de asemenea, să cerem şi altora să se roage pentru noi şi în special preoţilor, pentru că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului, aşa cum putem citi în Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob.(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Sfântul Vasile cel Mare îmbrăţişa pe cei leproşi, care erau găzduiţi în aşezămâtul creat de el, într-un spital special pentru leproşi, fără să aibă teamă că lepra se va muta la el, adică se va îmbolnăvi şi el de lepră. (Patriarhul Daniel)

Toată lumea are talent, ceea ce este special e curajul de a-ţi urma talentul spre zonele întunecate în care te poate duce. (Scriitoarea americană Erica Jong)