Propovăduirea

Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră, pe care nici unul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: „Cele ceochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”. (Romani 2.7-9)

Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul, prin semnele care urmau. Amin. (Luca 16.19, 20)

Hristos este Dumnezeul tuturor. (Sfântul Sfinţit Mucenic Elefterie, episcopul Iliriei, torturat şi condamnat la moarte prin decapitare pentru că L-a propovăduit pe Hristos. Toate acestea s-au întâmplat în jurul anului 120)

Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. (Isaia 42.1)

În aşa fel că lanţurile mele, pentru Hristos, au ajuns cunoscute în tot pretoriul şi tuturor celorlalţi; şi cei mai mulţi dintre fraţii întru Domnul, îmbărbătaţi prin lanţurile mele, au mai multă îndrăzneală să propovăduiască fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. (Filipeni 1.13, 14)

În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul şi propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiţi-vă că s-a apropiat împărăţia cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”. (Matei 3.1-3)

Nimeni nu poate predica creştinismul, înainte de a deveni asemenea lui Hristos. Când voi, europenii, veţi fi astfel, nu veţi mai propovădui creştinismul, ci dragostea lui Dumnezeu, pe care ne-o descoperă Hristos. (Mahatma Ganhi)

Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, pe când inima celor nebuni propovăduieşte nebunia. (Solomon 12.23)

Omul nu este ceea ce ştie, nici ceea ce învaţă sau propovăduieşte; el este ceea ce iubeşte, ceea ce trăieşte. (Mitropolitul Nicolae Mladin)

„Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”.  De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor. (Matei 4.15-17)

Şi a rânduit pe cei doisprezece, pe care i-a numit apostoli, ca să fie cu El şi să-i trimită  să propovăduiască, şi să aibă putere să vindece bolile şi să alunge demonii. (Marcu 3.14, 15)

Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. (Luca 9.1, 2)

Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu 16.15, 16)