Abia atunci când omul are compasiune față de toate ființele vii se poate numi nobil. (Buddha)
Acolo unde ia sfârșit creatura, începe Ființa luiDumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde în mod expres, este să ieși din tine însuți, în măsura în care ești creatură, și să-L lași pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în tine. (Meister Eckhart)
Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om și a suflat în fața lui suflare de viață și s-a făcut omul ființă vie. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, și a pus acolo pe omul pe care-l zidise. Și a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuți la vedere și cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. (Facerea 2.7-9)
Avem în noi o credință ființială. (Sfântul Tefan Zăvoratul)
Ce ființă lașă și jalnică făcuse din mine în acele zile frica, născută din pedepsa nedreaptă. (Charlotte Brontë)
Ce răsplată Îi vom da lui Dumnezeu, sau ce rod vrednic de ceea ce ne-a dat El nouă? … Ne-a chemat când nu eram și a voit să venim de la neființă la ființă. (Sfântul Clement Romanul)
Căci răsuflarea vieții, care l-a făcut pe om ființă vie este una, iar duhul dătător de viață este altul, Cel ce-l face pe om ființă duhovnicească. [Sfântul Irineu de Lugdunum(Lion)]
Cu siguranță Dumnezeu nu a creat ființa umană să trăiască o zi! Nu, nu, omul a fost creat pentru eternitate. (Abraham Lincoln)
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune și l-a făcut după chipul ființei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume și cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea Înțelepciunii lui Solomon 2.23, 24)
Dumnezeu este ființa virtuților. 9.19
Inima spirituală, centrul ființial al omului. 2.1
În credință ne întâlnim cu Dumnezeu și trăim cu El. Răsplata imediată a acestei trăiri este o bucurie sfântă, religioasă. E bucuria unui dor împlinit, bucuria vederii ființei cele dragi, bucuria negrăită a întâlnirii cu Dumnezeu. (Părintele Ilarion Felea)
Omul, ființă teonomă. 6.14, 8.15
Pe cruce Domnul nostru Iisus Hristos i-a mântuit pe oameni. El îl sfințește pe om în întregime până la cea din urmă fibră a ființei sale. De aceea facem semnul crucii înainte de rugăciune, ca să ne ordoneze și să ne adune, să ne cuprindă gândurile și inima și voința în Dumnezeu. După rugăciune, ca să rămână în noi ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, ca să ne apere de primejdii. (Romano Guardini, 8.7)
Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi; (Matei 6.11)
Pâinea noastră cea spre ființă și pâinea noastră cea Sfântă. 5.10
Prin jertfă, Iisus Hristos ni se alătură, face parte din ființa noastră și trăiește în noi. 9.5
Rugăciunea este lucrare nesfârșită, mai presus de orice artă sau știință. Prin rugăciune intrăm în legătură cu Ființa Cea fără de început, sau altfel spus, însăși viața lui Dumnezeu intră în noi prin acest canal. Rugăciunea este un act de înaltă înțelepciune, care întrece orice frumusețe și vrednicie. În rugăciune aflăm sfânta încântare a duhului nostru…. (Arhimandritul Sofronie Saharov)
Scopul unei glume nu este de a degrada ființa umană, ci de a ne reaminti că ea este deja degradată. (George Orwell)
Sfânta Sfintelor s-a mutat în miezul ființei umane. 7.3
Spiritualitatea este poezia ființei, ritmul vieții care se desfășoară în fiecare persoană, în fiecare relație, în fiecare comunitate. (Paul Ferrini)
Spiritul este adevărata ființă. (Cicero)
Spunem deci că numai Biserica Veche și Universală este una și în ce privește ființa ei, si în ceea ce privește începutul ei, și în ceea ce privește superioritatea ei. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Sufletul este ființă înțelegătoare și rațională având ca putere mintea, ca mișcare – cugetarea, iar ca efect – înțelegerea. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a patra. Apoi a zis Dumnezeu: „Să mișune apele de vietăți, ființe cu viață în ele și păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Și a fost așa. (Facerea 1.19, 20)
Și ființa cea dintâi era asemenea leului, a doua ființă asemenea vițelului, a treia ființă avea față de om, iar a patra ființă era asemenea vulturului care zboară. Și cele patru ființe, având fiecare din ele câte șase aripi, sunt pline de ochi, de jur împrejur și pe dinăuntru, și odihnă nu au, ziua și noaptea, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu, Atotțiitorul, Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine. (Apocalipsa 4.7, 8)
Unele ființe merg către absolut așa cum apa merge către mare. (Henry Millon de Montherlant)
Filocalia 1.7, 1.8, 1.9, 2.1, 2.4, 2.6, 2.11, 3.1, 4.2, 6.10, 7.15, 8.6