Moartea

Moartea

Moartea Domnului s-a făcut moarte morţii.  4.11 Moartea dezleagă sufletul de trup şi astfel sufletul ajunge la cunoaşterea nemuririi sale.  7.6 Moartea este a vieţii în aceeaşi măsură ca şi naşterea. (Rabindranath Tagore) Moartea este capătul, nu însă scopul vieţii. (Michel de Montaigne) Moartea este distanţa care ne lipseşte pentru a-L atinge pe Dumnezeu.  11.13 […]

Mânia – Patimă, Minciuna – Patimă, Obrăznicia – Patimă, Orgoliul – Patimă, Osândirea – Patimă, Patimile, Pizma – Patimă, Plăcerea ca Patima – Patimă, Poftele – Patimă, Răutatea – Patimă, Răzbunarea – Patimă, Revolta – Patimă, Semeţia – Patimă, Slava deşartă – Patimă, Ticăloşia – Patimă, Trândăvia – Patimă, Trufia – Patimă, Ura – Patimă, Urâciunea – Patimă, Vanitatea – Patimă, Viciile – Patimă, Viclenia – Patimă

Patimile (Mânia – Viclenia)

Mânia  12.2 Mânia care lucrează într-un suflet fără discernământ, e asemenea unei flăcări, care sub suflarea unui vânt puternic arde şi nimiceşte ogorul inimii. (Sfântul Ioan Scărarul) Mânia celui nedrept nu poate să aibă îndreptăţire, că iuţimea mâniei lui cădere îi este. (Ecclesiasticul 1.21) Mânia este unealtă foarte folositoare pentru a trezi sufletul din lâncezeală […]