Patimile (Mânia – Viclenia)

Mânia  12.2

Mânia care lucrează într-un suflet fără discernământ, e asemenea unei flăcări, care sub suflarea unui vânt puternic arde şi nimiceşte ogorul inimii. (Sfântul Ioan Scărarul)

Mânia celui nedrept nu poate să aibă îndreptăţire, că iuţimea mâniei lui cădere îi este. (Ecclesiasticul 1.21)

Mânia este unealtă foarte folositoare pentru a trezi sufletul din lâncezeală şi a-i da vigoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. (Iov 5.2)

Mânia zgomotoasă înfurie, mânia mută îngrozeşte. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României)

Mânia, râvna şi tulburarea, zbuciumul şi frica morţii, pizma şi cearta nu cruţă pe nimeni; şi în vremea odihnei, întru aşternut, somnul nopţii gândul lui îl împovărează. (Ecclesiasticul 40.6)

Mânia/

A fi mânios înseamnă să te răzbuni pe tine însuţi pentru greşelile altora. (Alexander Pope)

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. (Matei 5.21, 22)

Blânzi sunt aceia care pun capăt luptei de nepotolit din sufletul lor împotriva mâniei, a poftei şi a patimilor înrudite cu acestea. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Călugărul cel ce nu-şi stăpâneşte limba în vremea mâniei, nici patimile nu-şi va stăpâni. (Avva Yperehie)

Când vine peste tine mânie sau amărăciune, cunoaşte că el, adică diavolul, este în tine. (Herma, autorul scrierii “Păstorul”)

Cearta îl dă pe om mâniei, mânia îl dă orbirii, şi orbirea îl face de lucrează tot răul. (Patericul)

Cel iute la mânie săvârşeşte nebunii, iar cel cumpănit se stăpâneşte. (Solomon 14.17)

Cel încet la mânie este bogat în înţelepciune, iar cel ce se mânie degrabă îşi dă pe faţă nebunia. (Solomon 14.29)

Cine şi-a stăpânit mânia a supus pe draci. (Evagrie Ponticul)

Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi şi nu pe cel care le grăieşte. Căci dacă urechea e rea, rău e şi cel care o poartă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă mânia stăpânitorului se ridică împotriva ta, nu te clinti din locul tău. Căci firea domoală înlătură mari neajunsuri. (Ecclesiastul 10.4)

Dacă vom face ca mânia să asculte de raţiune, ea va fi un nerv al sufletului care îi dă un impuls pentru săvârşirea faptelor bune. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă vrei să biruieşti mânia, câştigându-ţi blândeţea şi îndelunga răbdare, adu-ţi aminte de Domnul Iisus Hristos. (Sfântul Efrem Sirul)

Dar văzând Ioan pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez, le-a zis: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? (Matei 3.7)

De eşti aşa de nebun ca să te laşi mânat de mânie, bate-te cu mâna peste gură. (Solomon 30.32)

Depărtează-te de vrajbă şi vei împuţina păcatele, că omul mânios va aţâţa vrajbă. (Ecclesiasticul 8.8)

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (I Corinteni 13.4-10)

Dumnezeu este singurul care nu uită să iubească nici în mânia Sa. (Vladimir Ghika)

E mai uşor să te păzeşti de o femeie sau de un bărbat iute la mânie decât de un om viclean şi tăcut. (Euripide)

Este mult mai bine să dojeneşti decât, tăcând, să fierbi de mânie, şi cel care se mărturiseşte va fi apărat de pagubă. (Ecclesiasticul 202.1, 2)

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. (Matei 2.16)

Înţelepciunea domoleşte mânia omului şi faima lui este iertarea greşelilor. (Solomon 19.11)

Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El. (Psalmi 2.12)

Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi. (Psalmi 4.4)

Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea. (Psalmi 30.9)

Nu e nimic mai tare decât blândeţea. După cum apa aruncată pe foc a stins de multe ori focul, tot aşa şi un cuvânt spus cu blândeţe stinge o mânie mai aprinsă decât cuptorul şi îndoit ne este câştigul. Câştigăm prin aceea că ne-am purtat cu blândeţe şi prin aceea că slobozim de tulburare mintea fratelui nostru punând capăt mâniei……. Căci ce este apa pentru foc, aceea e blândeţea şi bunătatea pentru mânie. (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Omul aprig la mânie trebuie să fie pedepsit; dacă îl cruţi o dată, trebuie să începi din nou. (Solomon 19.19)

Omul se cunoaşte în trei împrejurări: la mânie, la bani şi la pahar. (Proverb italian)

Pentru aceasta, bucuraţi-vă ceruri şi cei ce locuiţi în ele. Vai vouă, pământule şi mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci ştie că timpul lui e scurt. (Apocalipsa 12.12)

Pentru ce dracii se tem de tine? De când m-am făcut călugăr, mă nevoiesc ca să nu las mânia să se suie până la gâtlejul meu. (Avva Isidor)

Pizma şi mânia împuţinează zilele şi grija aduce bătrâneţile mai înainte de vreme. (Ecclesiasticul 30.25)

Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării; el nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte. (Solomon 6.34, 35)

Prin răbdare se poate îndupleca un om mânios şi o limbă dulce înmoaie oase. (Solomon 25.15)

Să biruim prin blândeţe pe cei care ne-au ofensat, să-i câştigăm prin evlavia noastră, să lăsăm să-i pedepsească cugetul lor şi nu mânia noastră. (Sfântul Grigorie de Nazians)

Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie. (Iacob 1.19)

Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria. (Matei 18.34)

Şi toţi, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Luca 4.28-30)

Şovăiala nu e bună în nimic, ci doar în mânie. (Publilius Syrus)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se cuprind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau ca să nu ne tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stârnească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. (Sfântul Ioan Damaschin)

Un om mânios aţâţă cearta şi cel aprig săvârşeşte multe păcate. (Solomon 29.22)

Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia. (Solomon 15.1)

Ura este mânia celui slab. (Alphonse Daudet)

Urmează mâniei, zice dracul; dacă pe mânie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemena şi pentru  fiecare patimă. (Avva Pitirion, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare)

Minciuna  8.9

Minciuna e grăbită. Adevărul întotdeauna aşteaptă. (Alexandru Vlahuţă)

Minciuna e o potecă de cenuşă. (Proverb african)

Minciuna este ca uleiul, pluteşte pe suprafaţa adevărului. (Henryk Sienkiewicz)

Minciuna este o boală pe care o videcă adevărul. (Proverb arab)

Minciuna este un adevăr cu rădăcini strâmbe. (Gerhart Hauptmann)

Minciuna este vacanţa adevărului. (Lucian Blaga)

Minciuna se naşte din vorbă multă şi din glumă prostescă. Dar acesta este doar un singur aspect al minciunii. (Sfântul Ioan Scărarul)

Minciuna/

Acceptând ispita, Adam s-a rupt de Dumnezeu şi a rămas numai la sine, şi în el s-a infiltrat satana, denaturând eul lui prin mândrie şi provocând apoi ura, minciuna, crima şi toate celelalte.   8.9

Adevărul este unul singur, minciuna are mii de abateri. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Adevărul poate fi denaturat prin minciună, dar şi prin tăcere. (Cicero)

Adevărul spus cu intenţia de a răni e mai rău decât orice minciună. (William Blake)

Adevărul spus pe jumătate e mai rău decât minciuna. (Proverb)

Aurul şi argintul fals sunt pagube pe care le poţi îndura şi un bărbat priceput uşor descoperă falsul. Dar dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său şi dacă are viclenie în inima sa, acela e cel mai fals dintre muritorii făcuţi de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este cel mai greu de cunoscut. (Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)

Bună parte din vorbirea meşteşugită consistă în a şti cum să minţi. (Erasmus)

Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă. (Solomon 12.19)

Buzele cele grăitoare de minciună sunt urâciune înaintea Domnului, iar cei ce făptuiesc după adevăr sunt plăcerea Lui. (Solomon 12.22)

Care este justificarea minciunii? Eu să apar cel mai tare, mai bun, mai des (?)   8.9

Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. (Ioan 8.44)

Ce adevărate sunt cuvintele celor care nu pot minţi! (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Ce uşor e să-i faci pe oameni să creadă o minciună şi ce greu e să le-o scoţi din cap. (Mark Twain)

Cel ce minte astăzi pentru tine, mâine va minţi contra ta. (Richard Wurmbrand)

Cel ce spune adevărul vesteşte dreptatea, iar martorul mincinos umblă cu înşelăciunea. (Solomon 12.17)

Convingerile sunt inamicii adevărului, mai periculoase decât minciunile. (Thomas Mann)

Dacă spui adevărul nu trebuie să ţii minte nimic. (Mark Twain)

Dacă va fi să minţi, minte în privinţa vârstei tale! Dacă va fi să pierzi, pierde-ţi frica. (Pablo Neruda)

De ce dar poporul acesta, Ierusalime, stăruie în rătăcire? De ce ţine tare la minciună şi nu vrea să se întoarcă? (Ieremia 8.5)

Din toate timpurile, diavolul a făcut tot ce i-a stat în putinţă, ca să pună minciuna în locul adevărului. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

E mai greu să-l convingi pe un om că e prost decât să-l minţi că e deştept. (Jean d`Ormesson)

Fără minciună se împlineşte legea şi înţelepciunea este desăvârşită în sinceritate. (Ecclesiasticul 34.8)

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei 5.11)

Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? (Psalmi 4.2)

Frica este consecinţa minciunii. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune. În tinereţile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la bătrâneţile tale? (Ecclesiasticul 25.3-5)

Lepădând minciuna, grăiţi adevărul. (Efeseni 4.25)

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea. (Solomon 26.28)

Luaţi unui om mediocru minciuna vieţii şi-i veţi lua în acelaşi moment şi fericirea. (Henrik Ibsen)

Martorul mincinos va pieri, iar omul care ascultă va putea vorbi totdeauna. (Solomon 21.28)

Mincinosul are nevoie de memorie bună. (Pierre Corneille)

Niciodată nu se minte atât de mult ca înaintea unor alegeri, în timpul unui război sau după o vânătoare. (Georges Clemenceau)

Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare şi înainte de alegeri. (Otto von Bismarck)

Niciun om nu leapădă adevărul pentru o minciună (Sfântul Justin Martirul şi Filosoful, când i s-a cerut să se lepede de Hristos. A fost biciuit şi apoi decapitat)

O iluzie care nu convinge e o minciună evidentă. (Jack London)

Oamenii care citesc tabloide merită să fie minţiţi. (Jerry Seinfeld)

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă. Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac. (Solomon 6.12-15)

Păziţi-vă deci de vorbele cârtitoare şi deşarte şi feriţi limba voastră de clevetire, fiindcă vorba cea mai tainică nu va trece fără pedeapsă şi gura mincinoasă aduce sufletului moarte. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 1.11)

Pe cât de puternic este adevărul, pe atât de slabă şi de neputincioasă este minciuna. Din omul cel mai neînsemnat, din stratul cel mai de jos al societăţii, adevărul face o personalitate ilustră. Minciuna însă, dimpotrivă, îl înjoseşte pe om şi dintr-un om mare face un om de nimic. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Poetul este un mincinos care spune întotdeauna adevărul. (Jean Cocteau)

Progresul umanităţii nu se poate întemeia pe minciună, ci numai pe sinceritate şi adevăr. (Mihail Sadoveanu)

Să ne aducem aminte neîncetat de moarte, să ne supraveghem imaginaţia pentru ca satana să nu poată făuri gânduri mincinoase. (Sfântul Isihie Sinaittul)

Smerit este acela care rabdă cu smerenie şi adevărul şi neadevărul spus de alţii despre sine.  7.1

Sunt unii oameni care nu pot spune adevărul. Unii care nu pot spune o minciună şi mulţi alţii care nu pot face diferenţa între adevăr şi minciună. (Plutarh)

Urăşte minciuna, iartă-i pe mincinoşi, dar fereşte-te de amândoi. (Pitagora)

Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere. (Sfântul Marcu Ascetul)

Nevrednicia  5.1

Nevrednicia preoţilor.  6.17

Noi nu suntem omorâtori de trupuri, ci omorâtori de patimi. (Sfântul Vasile cel Mare, despre post)

Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala: căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. (Avva Agaton)

Nu este biruitor mai mare pe pământ, decât acela care se biruie pe sine însuşi şi domneşte asupra patimilor. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Nu se înfiripă nor fără adiere de vânt şi nu se înfiripă patimă fără gând. (Sfântul Marcu Ascetul)

Nu te lăsa în voia patimilor tale, ca să nu fii târât de ele ca de un taur furios. (Ecclesiasticul 6.2)

O inimă fără patimă este viaţa trupului, pe când pornirea pătimaşă este ca un cariu în oase. (Solomon 14.30)

Oamenii care sunt lipsiţi de patimi ating adevărul. (Pitagoreanul Filon, autorul cărţii “Despre Moise”)

Obrăznicia/

Am auzit de semeţia Moabului, că foarte mândru este; am auzit de obrăznicia, de mândria, de trufia şi de graiurile lui deşarte„. (Isaia 16.6)

Atunci voi pedepsi lumea pentru fărădelegile ei şi pe cei nelegiuiţi pentru păcatele lor. Voi smeri mândria celor îngâmfaţi şi obrăznicia celor cruzi o voi arunca la pământ. (Isaia 13.11)

Bătaia de joc este o obrăznicie faţă de buna-cuviinţă. (Aristotel)

Cele mai frumoase mere sunt mâncate de cei mai obraznici porci. (Proverb bulgăresc)

De şezi, de intri, ori de ieşi, Eu toate le ştiu şi ştiu şi obrăznicia ta faţă de Mine. Pentru obrăznicia ta cea faţă de Mine şi pentru că trufia ta a ajuns până la urechile Mele, Îmi voi pune veriga Mea în nările tale şi în buzele tale belciugul Meu şi te voi întoarce pe acelaşi drum pe care ai venit. Iar pentru tine, Iezechia, iată semn: Anul acesta veţi mânca din cele ce vor creşte din seminţele scuturate; în anul al doilea veţi mânca din cele ce vor creşte de la sine, iar în anul al treilea veţi semăna şi veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca roadele lor. (IV Regi 19.27-29)

Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. (Solomon 8.13)

În popor se vor strâmtora unul pe altul şi fiecare va împila pe aproapele său; cel tânăr se va purta obraznic cu cel bătrân şi cel de neam rău cu cel de neam bun. (Isaia 3.5)

Nu îngădui un râs nesocotit şi nu suferi cuvântul obraznic; unul vine de la un prost, celălalt de la un nebun. (Socrate)

Obraznicul nu piere, dar nici nume bun nu are. (Proverb)

Seriozitatea este în stare să înlăture pornirile spre obrăznicie, numai din privire. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Şi mai zice Domnul: „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor”. (Isaia 3.16, 17)

Trecându-i într-una cu vederea, faci din prost un obraznic. (Publilius Syrus)

Veveriţa nu-i răspunde niciodată obraznic elefantului. (Proverb angolez)

Orgoliul  7.8

Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii: vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare din cracă în cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei. (Gustave Flaubert)

Orgoliul îngroapă fericirea. (Valeria Mahok)

Orgoliul nu reuşeşte niciodată ca atunci când se acoperă de modestie. (Antoine Gombaud, chevalier de Méré)

Orgoliul poate conduce la autodistrugere. (Esop)

Orgoliul se află în noi ca o forţă a răului. (Victor Hugo)

Orgoliul/

Când orgoliul străluceste prea tare, orice înţelepciune se întunecă. (Paulo Coelho)

Iertarea este veşmântul care acoperă orgoliile şi mândriile nemăsurate. Iertarea ne smereşte, iertarea ne înalţă. Cine iartă, învinge întotdeauna. (Părintele Dumitru Păduraru)

Invidia şi orgoliul dezbină de la cei mici la cei mari. (Alexis Carrel, medic chirurg şi biolog francez)

Luxul este lupul de la uşă şi colţii săi sunt vanităţile şi orgoliile germinate de succes. Atunci când un artist îşi dă seama de asta, el ştie unde este pericolul. (Tennesse Williams)

Măreţia omului este reală, atunci când el îşi cunoaşte limitele. Cel care rezistă tendinţelor de mărire, acela este corect situat în existenţă şi stăpân pe însuşirile sale spirituale. Fericit este cel care nu se evaluează pe sine în săvârşirea faptelor sale bune, sau cel care nu se socoteşte pe sine a fi lucrat ceva demn de laudă. Aceasta este adevărata smerenie; orgoliul, în schimb, pretinde recunoaşterea meritelor, a reuşitelor, ca fiind proprii, fără a le atribui ajutorului dat de Dumnezeu. “Sunt smerit, dar vreau să se ştie”, sună un cuvânt care revendică dobândirea unei virtuţi întotdeauna discrete, niciodată atinsă, atunci când proclami că o deţii. (Blaise Pascal)

Orgoliosul nu va putea să iubească sincer pe ceilalţi.  2.5

Scopul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este sfinţirea sufletului şi a trupului, dar şi dobândirea mântuirii, adică iertarea păcatelor şi viaţa de veci. În acest sens, împărtăşirea euharistică ne dăruieşte putere pentru a răstigni egoismul şi orgoliul din noi şi a cultiva o iubire smerită şi milostivă, exprimată prin rugăciune şi prin fapte bune. (Patriarhul Daniel)

Se poate crede că putem să fim mai dom al lui Hristos căutând suferinţa, dar astfel cădem în orgoliu spiritual. (Teologul catolic Marko Rupnik,   vezi  Suferinţa)

Osândirea  11.10

Osândirea/

Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri! Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei? (Matei 23.31-33)

Aţi auzit că s-a zis celor de demult: „Să nu ucizi”; iar cine va ucide, vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. (Matei 5.21, 22)

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. (I Timotei 3.5, 6)

Cel bun dobândeşte har de la Domnul, iar pe omul viclean îl osândeşte Domnul. (Solomon 12.2)

Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului. (Solomon 17.15)

Cel ce mănâncă să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. (Romani 14.3)

Chiar dacă ai vedea cu ochii tăi pe cel ce păcătuieşte, să nu osândeşti nici atunci, pentru că adeseori şi ochii se înşeală. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cugetarea smerită nu e o osândire a noastră din partea conştiinţei, ci cunoaşterea harului lui Dumnezeu şi a compătimirii Lui. (Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept? (Iov 34.16, 17)

Dacă omul va ţine minte textul Sfintei Scripturi: “Din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi”, atunci el se va hotărî ca mai bine să tacă. (Avva Pimen)

Dacă ştiaţi ce înseamnă: Milă voiesc iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi. (Matei 12.7)

Învăţătura conform căreia cunoaşterea de sine sau după Dumnezeu, sau alt termen, precum osândirea de sine şi plângerea de sine, asociate cu smerenia şi amintirea de deprimarea şi dăruiesc pace şi alinare. (Sfântul Isihie)

Nu e de osândit înjosirea care apără de o primejdie. (Publilius Syrus)

Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. (Luca 6.37)

Nu locuirea împreună osândeşte pe cei drepţi, la un loc cu cei nedrepţi, ci asemănarea în gândire. (Mitropolitul Nicolae Mladin)

Nu se cuvine să pui la plată pe omul drept, nici să osândeşti pe cei nevinovaţi din pricină că umblă drept. (Solomon 17.26)

Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. (Ioan 5.28, 29)

Nu-l osândi pe aproapele tău; tu-i cunoşti păcatul, dar pocăinţa lui n-o cunoşti (Avva Dorotei)

Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el; iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el. (Psalmi 36.32, 33)

Smereşte sufletul tău foarte, că focul şi viermii sunt osânda celui necredincios. (Ecclesiasticul 7.18)

Şi cetăţile Sodomei şi Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în cenuşă, dându-le ca o pildă nelegiuiţilor din viitor; (II Petru 2.6)

Şi îşi agonisesc osândă, fiindcă şi-au călcat credinţa cea dintâi. (I Timotei 5.12)

Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu 16.15, 16)

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8.10, 11)

Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfânt. (Sfântul Marcu Ascetul)

Patima este setea de Dumnezeu pervertită, întoarsă pe dos. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul este boala sufletului, patima este cancerul vieţii spirituale. (Părintele Ioan Teşu)

Pedeapsa celui mândru este căderea. (Avva Daniil)

Pizma şi mânia împuţinează zilele şi grija aduce bătrâneţile mai înainte de vreme. (Ecclesiasticul 30.25)

Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării; el nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte. (Solomon 6.34, 35)

Pizma/

Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi. (Psalmi 72.3-5)

Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7.21-23)

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (I Corinteni 13.4)

Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.23, 24)

Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 2.24)

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii. (Galateni 5.22-26)

Nebunul scoate ochii cu dojenile lui şi darul celui pizmaş face ochii să lăcrimeze. Mai înainte ca să vorbeşti, învaţă, şi mai înainte de boală te îngrijeşte. (Ecclesiasticul 18.18)

Nimic nu este mai rău decât cel care se pizmuieşte pe sine; şi aceasta este răsplătirea răutăţii lui. (Ecclesiasticul 14.6)

Pentru ce, munţi cu piscuri, pizmuiţi muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască în el, pentru că va locui în el până la sfârşit? (Psalmi 67.17)

Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5.21)

Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. (Romani 13.13, 14)

Şi sculându-se arhiereul şi toţi cei împreună cu el – cei din eresul saducheilor – s-au umplut de pizmă. Şi au pus mâna pe apostoli şi i-au băgat în temniţa obştească.  (Faptele Apostolilor 5.17, 18)

Unii, e drept, vestesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă, alţii însă din bunăvoinţă. (Filipeni 1.15)

Plăcerea ca patimă/

Atât de mare e înşelăciunea, că primesc cu plăcere în suflete momeala aceea şi nu se gândesc că plăcerea aceasta, ce poate răni, este scurtă şi trecătoare, pe când durerea e continuă iar învinuirea conştiinţei, cumplită. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăjmaşa virtuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa. După cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Când stomacul e plin, se aprind şi dorinţele după alte plăceri; iar când se află în lipsă, rămân şi acestea liniştite şi mai potolite. (Sfântul Nil Ascetul)

Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. (Luca 8.14)

Cel ce caută lauda, e supus patimii şi cel ce se plânge de necaz, iubeşte plăcerea. (Sfântul Marcu Ascetul)

Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri. Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu. (Iacob 4.3, 4)

Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri.  9.14

Curăţirea sufletului se face prin dispreţuirea plăcerilor simţurilor. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă ispita plăcerii trebuie respinsă, ispita durerii trebuie acceptată. Ispita plăcerii aduce plăcere simţurilor şi întristare sufletului, iar încercarea, adică ispita durerii, aduce întristare simţirii şi bucurie sufletului. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Dar pentru că firea omenescă este trândavă şi se îndreaptă mai degrabă spre tihnă şi plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un Tată iubitor a dat leacul postului, ca să ne desprindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Datori suntem noi cei tari să purtăm slăbiciunile celor neputincioşi şi să nu căutăm plăcerea noastră. (Romani 15.1)

De cele mai multe ori, slava se cumpără cu preţul fericirii, plăcerea cu preţul sănătăţii, milostenia celor cu nume mare cu preţul neatârnării, banii cu preţul conştiinţei. (Mitropolitul Filaret)

De dragul plăcerii, iubim patimile şi de teama durerii, fugim de virtute. (Sfântul Maxim Mărurisitorul)

Dispreţuieşte plăcerile; plăcerea cumpărată cu durere e vătămătoare. (Quintus Horatius Flaccus)

Domnul se descoperă celor care au urât lumea, iar celor ce caută să placă oamenilor le pregăteşte ruşine. (Părintele Savatie Baştovoi)

Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui. Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”)

Exagerarea cu privire la plăcere e necumpătare. (Aristotel)

Ia aminte, dar, ca nu cumva din pricina unei mici plăceri, ce ţi-o dau bucatele, să suferi paguba de a nu fi înscris de înger, fugind dinaintea celui care înrolează ostaşi. Este mai mică primejdia când un soldat aruncă pavăza şi fuge, decât atunci  când un creştin aruncă postul, arma cea tare şi puternică. (Sfântul Vasile cel Mare)

Istoveşte-ţi trupul cu postul şi cu privegherea, şi vei alunga gândul chinuitor al iubirii de plăceri. (Sfântul Serafim de Sarov)

În fiecare plăcere e ascunsă câte o durere. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Maica iubirii de plăcere este lăcomia pântecelui, căci aceasta naşte iubirea de plăceri, dar şi multe din celelalte patimi. (Sfântul Nil Ascetul)

Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere. (Sfântul Marcu Ascetul)

Minţilor generoase nu le face plăcere să-i oprime pe cei slabi, ci mai degrabă să-i preţuiască şi să-i protejeze. (Anne Brontë)

Nu căuta plăcerea prietenilor, căci ei nu te pot ajuta când vei muri. Caută prietenia lui Hristos, care ne ajută şi după moarte. (Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ)

Nu fii iubitor de sine, ci iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine, ci o vei găsi în ceilalţi. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Nu umbla după ştiri din viaţa lumească pentru că din aşa ceva nu vei avea niciun folos, după cum spune psalmistul: “Să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti.” Căci cel căruia îi place să vorbească bucuros despre treburile oamenilor păcătoşi, acela repede trezeşte în sine pofte spre plăceri. Mai curând fii dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare ajutor. (Sfântul Vasile cel Mare)

O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate faţă de atracţiile lumeşti. (Părintele Serafim Rose)

Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate. (Ecclesiastul 10.19)

Plăcerea e roabă, mai ales trupului.  11.19

Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude. (Sfântul Marcu Ascetul)

Răzbunarea este întotdeauna plăcerea unui suflet mic, slab şi fără vlagă. (Juvenal)

Să nu eziţi să ceri mult; “este plăcerea Tatălui de a-ţi oferi Împărăţia,” a spus Iisus. (Wallace D. Wattles)

Secretul fericirii nu este să faci ceea ce îţi place, ci să-ţi placă ceea ce trebuie să faci. (James Matthew Barrie)

Simţurile au ca scop plăcerea.  10.8

Tăcerea este o virtute care ne face plăcuţi semenilor noştri. (Samuel Butler)

Trupul se află între stricăciune şi nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici nestricăciune. Atunci când a fost dominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestricăciunii, a înclinat către ţărâna pământului. Ca urmare a fost dat morţii de către Dumnezeu pentru a fi cuminţit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. (Metodiu de Olimp, un scriitor bisericesc din secolul al treilea)

Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe dealuri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când…?” (Ieremia 13.27)

Viaţa trăită în desfrâu este o ruşine, chiar dacă-i plăcută. (Menandru)

Plictiseala  12.6, 2.3

Poftele/

Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează. (Psalmi 9.23)

Cumpătarea spune să nu te robeşti poftelor, să trăieşti cu puţin şi modest. (Platon)

Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. (Marcu 4.19)

Dintre dracii care care se împotrivesc lucrării noastre, cei dintâi, care se ridică la luptă, sunt cei încredinţaţi cu poftele lăcomiei pântecelui. Toţi ceilalţi vin după aceştia să ia în primire pe cei răniţi de ei. Căci este cu neputinţă să cadă cineva în mâinile duhului curviei, dacă n-a fost doborât întâi de lăcomia pântecelui. (Evagrie Ponticul)

Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli. (Coloseni 3.5)

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. (Iacob 1.12-15)

Firea aţâţă poftele, dar, pe măsură ce creşte asceza, ea le şi stinge. (Patericul)

Haina de nuntă este nepătimirea sufletului raţional care s-a lepădat de poftele lumeşti. (Evagrie Ponticul)

Iată a poftit nedreptatea, a zămislit silnicia şi a născut nelegiuirea. Groapă a săpat şi a adâncit-o şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. (Psalmi 7.14, 15)

Lumea dă robilor săi atâţia stăpâni posibili, câte nevoi, pofte, patimi şi deprinderi au ei. (Mitropolitul Filaret)

Nu nădăjduiţi spre nedreptate şi spre jefuire nu poftiţi; bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea. (Psalmi 61.10)

Nu te sătura cu pâine şi nu vei pofti vin. (Amma Singlitichia)

Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. (Romani 13.13, 14)

Şi cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, pătrunzând în ei, înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. (Marcu 4.18, 19)

Prin deznădejde, omul îşi taie orice putinţă de îndreptare.  9.21

Răutatea e o stare de iad. (Părintele Teofil Pârâian)

Răutatea se înmoaie şi se potoleşte cu blândeţea, iar nu cu altă răutate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a îndepărtat şi pe unii de alţii ne-a dezbinat. De aceea, cu toată osârdia să căutăm fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. (Avva Isidor)

Răutatea/

Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. (Filipeni 6.12)

Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug. (Psalmi 51.1)

Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele. (Sfântul Marcu Ascetul)

Cel fără de lege este răsturnat de răutatea lui, iar cel drept găseşte scăpare în neprihănirea lui. (Solomon 14.32)

Cel mai bun caracter are momente de răutate şi cele mai mari genii, îngustimi de spirit. (Arthur Schopenhauer)

Cu cât răutatea se luptă cu virtutea, cu atât ajunge mai slabă. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Există o bunătate care respinge şi o răutate care atrage. (Carmen Sylva, poetă şi prima regină a României)

Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât. (Psalmi 35.4)

Fii vigilent: fereşte-ţi mintea de gânduri negative. (Buddha)

Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii. (Cartea înţelpciunii lui Solomon 7.30)

Fiindcă răutatea inimii este plină de temere, ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine însăşi; ea îşi vede mărită nenorocirea, căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 17.10, 11)

Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi. (I Corinteni 14.20)

Fuga de răutate, exerciţiul cel mai la îndemână în timpul postului. Răutatea este o dispoziţie internă a sufletului de a face rău, opusă bunătăţii. Termenul a fost folosit de mai  multe ori vizând oameni şi lucruri în Noul Testament. Mântuitorul spunea în predica de pe munte: Ajunge zilei răutatea ei. Aici se înţelege prin răutate grija, munca şi necazurile, care se repetă zilnic fără  încetare, destul deci pentru o singură zi, aşa ca să nu mai adăugăm şi grija zilei de mâine, s-o încărcăm  prea mult încât să nu putem avea posibilitatea îndeletnicirii şi cu lucruri spirituale. Nu numai vicleşugul este numit  răutate, ci şi cele amintite mai sus (Teologul Teoclitos)

Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug. (Psalmi 49.20)

Iisus a tămăduit orbirea ochilor, dar n-a putut tămădui orbia răutăţii. Orbia răutăţii nu are leac, dar are pedeapsă. (Părintele Arsenie Boca)

Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi. (Solomon 15.28)

Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul. (Nicolae Iorga)

Laşitatea este mama cruzimii. (Michel de Montaigne)

Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor. (Ieremia 2.19)

Nimic nu este mai rău decât cel care se pizmuieşte pe sine; şi aceasta este răsplătirea răutăţii lui. (Ecclesiasticul 14.6)

Nu te încrede în vrăjmaşul tău în veci; că în ce chip arama cocleşte, aşa şi răutatea lui. Şi de se va smeri să umble plecat, fii cu luare aminte şi te păzeşte de el. Şi să fii faţă de el ca şi cel care şterge oglinda, şi vei cunoaşte că n-a lepădat toată rugina. Nu-l pune să stea lângă tine, ca să nu te împingă pe tine şi să stea el în locul tău. Să nu-l pui să şadă de-a dreapta ta, ca nu cumva să caute scaunul tău, şi mai pe urmă vei cunoaşte cuvintele mele şi de graiurile mele te vei umili. (Ecclesiasticul 12.12-16)

Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. (Matei 6.34)

Oamenii au înălţat răutatea, spiritul de răzbunare la rang de sentiment legitim, de justiţie, iar propria lor mârşăvie o atribuie lui Dumnezeu. (Lev Tolstoi)

Pot ierta prostia, dar nu şi răutatea. (Napoleon Bonaparte)

Prostia este sora cea mai apropiată a răutăţii. (Sofocle)

Rar se întâmplă ca oamenii răi să fie fericiţi. Se otrăvesc cu propria lor răutate. (Maurice Chevalier)

Sfârşească-se răutatea păcătoşilor şi întăreşte pe cel drept, Cel ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule drepte. (Psalmi 7.9)

Sfinţenia este excluderea şi părăsirea răutăţii şi a păcatului. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Şi eu m-am silit şi inima mea a cercetat şi a urmărit ştiinţa şi înţelepciunea şi buna chibzuială şi miam dat seama că răutatea este o nebunie, iar prostia este zănatică răutate. (Ecclesiastul 7.25)

Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu. (I Petru 2.16)

Unde se face semnul crucii, răutatea nu mai are nicio putere. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Vai de cel rău, că răutatea este a lui şi va fi judecat după faptele lui. (Isaia 3.11)

Viclenia, răutatea şi nebunia – surori sunt. (Proverb)

Vicleşugul este mai rău decât răutatea pentru că răul se numeşte acela care face prost răul, iar viclean se numeşte acela ce face rău cu amăgire şi cu adâncă socotinţă. (Teofilact, un alt învăţat al Bisericii)

Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsul e rău. (Bogdan Peticeicu Haşdeu)

Răzbunarea e o pată greu de şters de-a lungul vieţii. (Lope de Vega)

Răzbunarea este întotdeauna plăcerea unui suflet mic, slab şi fără vlagă. (Juvenal)

Răzbunarea înfăptuită va sfâşia adesea inima şi va tortura conştiinţa. (Arthur Schopenhauer)

Răzbunarea/

A fi mânios înseamnă să te răzbuni pe tine însuţi pentru greşelile altora. (Alexander Pope)

A ierta e o manieră teribilă de a te răzbuna. (Cezar Petrescu)

Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi şi cei din mijlocul lui să iasă din el şi cei de prin ţarină să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se împlinească toate cele scrise. (Luca 21.21, 22)

Calomnia este răzbunarea laşului şi disimularea apărării sale. (Samuel Johnson)

Căci cunoaştem pe Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti„. Şi iarăşi: „Domnul va judeca pe poporul Său”. Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu. (Evrei 10.30, 31)

Cel blând nu se îndreaptă spre răzbunare, ci mai degrabă către iertare. (Aristotel)

Cel ce se străduie să se răzbune îşi păstrează rănile deschise. (Francis Bacon)

Cu calm şi cumpătare, doar astfel, răzbunarea-i o încântare. (Richard Wagner)

Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te! Dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! (Henri Lacordaire)

De la invidie la răzbunare nu e decât un pas. (Honoré de Balzac)

Dispreţul este forma cea mai subtilă a răzbunării. (Baltasar Gracian)

Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El este răzbunător, pentru daune – despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte – dătător de viaţă. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)

Fugiţi din Babilon, şi fiecare să-şi scape viaţa, ca să nu pieriţi pentru fărădelegile lui, căci acesta este timpul răzbunării pentru Domnul, căci El îi va da răsplată. (Ieremia 51.6)

Iertarea este răzbunarea omului nobil, ca şi uitarea. (Friedrich von Schiller)

Indiferenţa este răzbunarea lumii faţă de mediocritate. (Oscar Wilde)

Înainte să porneşti pe calea răzbunării, sapă două morminte. (Confucius)

Nicio răzbunare nu e mai mare decât uitarea. (Francis Bacon)

Nimic nu este mai costisitor şi mai steril decât răzbunarea. (Winston Churchill)

Nu ne răzbunaţi! (Testamentul lui Mircea Vulcănescu)

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul„. (Romani 12.19)

Oamenii au înălţat răutatea, spiritul de răzbunare la rang de sentiment legitim, de justiţie, iar propria lor mârşăvie o atribuie lui Dumnezeu. (Lev Tolstoi)

Omul adevărat, omul bun, nu se răzbună niciodată.  10.16

Pizma trezeşte mânia omului defăimat şi el este fără milă în ziua răzbunării; el nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi chiar când îi vei spori darurile, tot nu se îmblânzeşte. (Solomon 6.34, 35)

Răul pe care l-am făcut, gândit sau pe care l-am intenţionat, se va răzbuna pe sufletele noastre. (Carl Gustav Jung, medic psihiatru şi psiholog elveţian)

Răzbunându-te, te faci egalul adversarului; iertându-l, te arăţi superior. (Francis Bacon)

Se pare aşadar că oamenii sunt mult mai predispuşi să se răzbune decât să facă o faptă bună. (Baruch Spinoza)

Revolta/

A zis către ei: Aţi adus la mine pe Omul acesta, ca pe un răzvrătitor al poporului; dar iată eu, cercetându-L în faţa voastră, nici o vină n-am găsit în acest Om, din cele ce aduceţi împotriva Lui. (Luca 23.14)

Că păcatele noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile sunt mărturie împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: Necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. (Isaia 59.12, 13)

Cine rabdă necazurile fără să se revolte, primeşte răsplata lui Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

De Cel ce stăpâneşte cu puterea Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; cei ce se răzvrătesc, să nu se înalţe întru sine. (Psalmi 65.6)

Domnul va zdrobi pe cei răzvrătiţi, iar cei ce au părăsit pe Domnul vor fi nimiciţi. (Isaia 1.28)

Nu raţiunea revoltată faţă de Dumnezeu, ci raţiunea rugătoare, raţiunea smerită, singura care poate construi comuniunea sinceră şi smerită, din iubire între oameni. (Sfântul Cuviosul Paisie de la Neamţ)

Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine. (Psalmi 73.24)

Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au încercat, şi au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. (Evrei 3.8,9)

Omul rău aţâţă răzvrătirea; pentru aceasta un sol aprig va fi trimis împotriva lui. (Solomon 17.11)

Şi au început să-L pârască, zicând: Pe Acesta L-am găsit răzvrătind neamul nostru şi împiedicând să dăm dajdie Cezarului şi zicând că El este Hristos rege. (Luca 23.2)

Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor ucide. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. (Marcu 13.12, 13)

Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate. (Isaia 30.1)

Ruşinarea de Dumnezeu.  4.10

Să nu asculţi de inima ta până ce n-ai scos toate patimile din ea. (Sfântul Marcul Ascetul)

Semeţia voastră nu e bună. Oare nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată frământătura? Curăţiţi aluatul cel vechi, ca să fiţi frământătură nouă, precum şi sunteţi fără aluat; căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi. (I Corinteni 5.6, 7)

Semeţia/

Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine vrăjmaşii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. (Psalmi 37.15)

Cât despre cele jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Cunoştinţa însă semeţeşte, iar iubirea zideşte. Iar dacă i se pare cuiva că cunoaşte ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască. Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El. (I Corinteni 8.1-3)

Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie. (Solomon 21.24)

În tinereţile sale, oare n-a omorât pe uriaş? Şi n-a şters ocara din neam aruncând cu praştia piatra care a doborât semeţia lui Goliat? (Ecclesiasticul 47.4)

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)

Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui; mai de preţ este un duh răbdător decât un duh semeţ. (Ecclesiastul 7.8)

Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfeşnicul păcătoşilor. Aceasta nu este decât păcat. (Solomon 21.4)

Şi unii, crezând că n-am să mai vin la voi, s-au semeţit. Dar eu voi veni la voi degrabă – dacă Domnul va voi – şi voi cunoaşte nu cuvântul celor ce s-au semeţit, ci puterea lor. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în cuvânt, ci în putere. (I Corinteni 4.18-20)

Vezi de toţi semeţii şi smereşte-i şi calcă în picioare, fără zăbavă, pe toţi cei răi! (Iov 40.12)

Simţurile au ca scop plăcerea.  10.8

Slava deşartă e când te laşi lăudat.  7.1

Slava deşartă/

Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine. (Sfântul Marcu Ascetul)

Dacă-i aşa, cine este aşa de îndrăzneţ şi de cutezător şi neştiutor de altceva, decât să lupte cu obrăznicie împotriva celor vădite şi clare, încât să cugete cu uşurinţă că trupurile vor trece cândva în neexistenţă, prin înaintarea în desăvârşirea fiinţelor raţionale cum zic aceia, odată ce crede că Domnul şi Dumnezeul tuturor este cu trupul acum şi pururea, dăruind si altora puterea să înainteze şi trăgând şi chemând pe toţi la slava proprie, pe cât e cu putinţă omenirii, ca şi Conducător al mântuirii tuturor şi ştergând petele din toţi. (Sfântul Maxim Mărturisitorul,   vezi Taina)

Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava deşartă şi prin plăcere. (Sfântul Marcu Ascetul)

Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l mai de cinste decât el însuşi. (Filipeni 2.3)

Orice dar primit de la Dumnezeu se schimbă în rău, atunci când căutăm prin el, nu pe Dumnezeu, ci slava noastră. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Slavă de la oameni nu primesc. (Ioan 5.41)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se cuprind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau ca să nu ne tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stârnească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. (Sfântul Ioan Damaschin)

Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei deşarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbiţarea neruşinată a propriilor osteneli, lauda de sine în inimă şi urârea mustrării. Sfârşitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc şi nădăjduirea în propria strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)

Vorbăria multă este scaunul slavei deşarte. (Sfântul Ioan Scărarul)

Somnul lung, lenevirea spiritului.  9.18

Somnul meteahnă e dăunător.  6.2

Suferiţa este moartea patimilor. (Sfinţii Părinţi)

Sufletul mândru, care se bizuie pe sine, este sclavul fricii. (Sfinţii Părinţi)

Ticăloşia şi luxul se ţin de mână. (Mihail Sadoveanu)

Ticăloşia/

A auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului  (Psalmi 39.2)

A te îngriji de aranjatul părului şi de haine mai mult decât este necesar, este sau o faptă de om necugetat sau o faptă de om ticălos. (Diogene din Sinope, citat de Sfântul Vasile cel Mare)

Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea. Fiindcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie! Şi nu ştii că tu eşti cel ticălos şi vrednic de plâns, şi sărac şi orb şi gol! (Apocalipsa 3.16, 17)

Dar un mic număr din ei voi cruţa de sabie, de ciumă şi de foamete ca să povestească popoarelor, la care vor merge, despre toate ticăloşiile lor, şi să ştie şi ele că Eu sunt Domnul„. (Iezechiel 12.16)

Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea. (Psalmi 87.19)

Dreptul urăşte cuvintele mincinoase; ticălosul aduce numai ruşine şi ocară. (Solomon 13.5)

E un mişel acela care-şi doreşte duşmanii îngenunchiaţi în nenorocire. (Nicolae Iorga)

Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi pruncii tăi de piatră. (Psalmi 136.8, 9)

Iar ei s-au răzvrătit împotriva Lui; ei, după netrebniciile lor, nu sunt fiii Lui, ci neam îndărătnic şi ticălos. Cu acestea răsplătiţi voi Domnului? (Deutoronomul 32.5)

Iar voi să păziţi toate poruncile Mele şi toate legile Mele şi să nu faceţi toate ticăloşiile acestea, nici băştinaşul, nici străinul care trăieşte între voi. (Leviticul 18.26)

În ceasul de faţă, Dumnezeu mi-a luat toată vlaga; toată ticăloşia mea mă împresoară, Doamne! (Iov 16.7)

Mai bine să te lupţi din greu cu duşman cinstit decât să învingi uşor nişte ticăloşi.(Baltasar Gracian)

Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci-ţi voi răsplăti după căile tale, ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul„. (Iezechiel 7.4)

Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine mai păcătos, căci proorocul Isaia văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine. (Avva Matoi)

Poate fi oare om mai ticălos decât beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică judecata gândurilor?  …  (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la gură. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe mine tremură. Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere? Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor. (Iov 21.5-8)

Un sol ticălos cade în nenorocire, iar unul credincios aduce alinare. (Solomon 13.17)

Toată viaţa omului este de o zi, la cei chinuiţi de patimi. (Sfântul Grigorie de Nazians)

Toate patimile zăpăcesc şi tulbură vederea clară a sufletului. (Sfântul Vasile cel Mare)

Trândăvia  2.9

Trândăvia/

Avem Stăpân blând şi iubitor de oameni şi nu ne cere lucruri peste puterea noastră. Nici nu ne cere să ne abţinem de la mâcăruri şi să postim aşa, de dragul postului, nici pentru asta să stăm nemâncaţi, ci ca să ne desprindem de lucrurile cele lumeşti şi să folosim tot răgazul cu cele duhovniceşti. Că dacă ne-am rândui viaţa noastră cu mintea trează, dacă am întrebuinţa tot răgazul vieţii noastre cu cele duhovniceşti şi am mânca atâta doar să fim în nevoie numai şi am cheltui viaţa noastră în fapte bune, nici n-am mai avea nevoie de ajutorul pe care ni-l dă postul. Dar pentru că firea omenescă este trândavă şi se îndreaptă mai degrabă spre tihnă şi plăceri, de aceea Stăpânul cel iubitor de oameni, ca un Tată iubitor a dat leacul postului, ca să ne desprindă şi de plăceri şi să ne şi ducă de la grijile lumeşti la lucrarea celor duhovniceşti. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. (II Petru 1.8)

Cel ce se plânge pe sine nu cunoaşte trândăvia sufletului. (Sfântul Ioan Scărarul)1

Dacă-şi va aduce aminte omul de păcatele sale, Dumnezeu va lua de la el trândăvia. (Sfântul Ioan Scărarul)

Defăimarea este fiica amorului propriu şi a trândăviei. (Voltaire)

Diavolul poate înşela, poate pune piedici celor trândavi, dar nu poate opri, nu poate sili. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Iată care au fost fărădelegile Sodomei, sora ta, şi ale fiicelor ei: mândria, îmbuibarea şi trândăvia; iar mâinile săracului şi ale celui nevoiaş nu le-au sprijinit. (Iezechiel 16.49)

În trândăvie zace o deznădejde permanentă. (Thomas Carlyle)

Lenea te face să cazi în toropeală; sufletului trândav îi va fi foame. O casă şi o avere sunt moşte-

nire de la părinţi, iar o femeie înţeleaptă este un dar de la Dumnezeu. (Solomon 19.14, 15)

Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam. (Al. Fouillée)

Pentru ce niciodată nu te-ai trândăvit? – Pentru că în fiecare zi aştept să mor. (Patericul)

Trândăvirea este îndepărtată prin lacrimi. (Evagrie Ponticul)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se cuprind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau ca să nu ne tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stârnească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi.(Sfântul Ioan Damaschin)

Unde este mângâierea Duhului, neputinţa şi trândăvia nu rămân.  1.1

Trebuie să te constrângi, să te chinui, să nu-L iubeşti pe Dumnezeu.  9.19

Tristeţea  1.1

Trufia  3.6

Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei deşarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbiţarea neruşinată a propriilor osteneli, lauda de sine în inimă şi urârea mustrării. Sfârşitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc şi nădăjduirea în propria strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)

Trufia/

Ambiţia este vecina trufiei sau, mai curând, fiica ei. (Michel de Montaigne)

Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie. (II Timotei 3.2)

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. (I Timotei 3.5, 6)

Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7.21-23)

Cel care se atinge de smoală se va mânji şi cel care se însoţeşte cu cel trufaş asemenea lui va fi. (Ecclesiasticul 13.1)

Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie. (Solomon 21.24)

Cu îmbrăcămintea hainelor să nu te lauzi, nici în ziua măririi să nu te trufeşti, că minunate sunt lucrurile Domnului şi ascunse faptele Lui între oameni. (Ecclesiasticul 11.4)

Cuptorul încearcă oţelul călit; tot aşa şi vinul, inimile trufaşilor, care stau gata să se încaiere. (Ecclesiasticul 31.30)

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. (I Corinteni 13.4)

Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune. În tinereţile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la bătrâneţile tale? (Ecclesiasticul 25.3-5)

Iată, Eu sunt împotriva ta, „trufaşule„, zice Domnul Savaot, căci a venit ziua ta şi timpul pedepsirii tale. (Ieremia 50.31)

Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea s-a înrădăcinat în inima lui. (Ecclesiasticul 3.27)

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)

Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa. (Solomon 18.12)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune. (Ecclesiasticul 10.12)

Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu şi a-şi întoarce inima sa de la Cel care l-a făcut. (Ecclesiasticul 10.11)

Întărâtarea ta împotriva Mea, trufia ta au ajuns până la urechile Mele. De aceea voi pune belciug în nările tale şi frâul Meu buzelor tale şi te voi întoarce pe calea pe care ai venit! (Isaia 37.29)

N-a iertat pe cei care locuiau cu Lot, ci i-a urgisit pentru trufia lor. (Ecclesiasticul 16.9)

Nici cel trufaş la cugetare nu-şi cunoaşte căderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtuţile sale. (Avva Ilie Ecdicul)

Nu trebuie să criticăm cu trufie, ci să îndreptăm cu dragoste. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar prăbuşirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi să vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreaptă, ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La început era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să nu mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Prima cauză de prăbuşire a fost trufia. (Sfântul Ioan Casian)

Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 12.7-9)

Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul. Pe bogat, când se clatină, îl reazimă prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii săi. (Ecclesiasticul 13.23, 24)

Un om corect cu viaţa nu se minte. (Betty Marcovici)

Ura aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile. (Solomon 10.12)

Ura este dragoste nereuşită. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Ura este mânia celui slab. (Alphonse Daudet)

Ura este nebunia inimii. (George Byron)

Ura este o temelie şubredă, iar faima clădită pe ea nu poate dăinui mult. (Hacob Paronian)

Ura se naşte din mândrie. (Luigi Casian)

Ura/

Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită mulţime de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Când spun o prostie, toată lumea mă tolerează, când spun un adevăr, toată lumea mă urăşte. (Johann Wolfgang von Goethe)

Ceea ce urăşti tu însuţi, aceea nimănui să nu faci. Vin până la îmbătare să nu bei şi beţia să nu călătorească cu tine pe cale! (Tobit 4.15)

Cel care ascunde ura are buze mincinoase; cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun. (Solomon 10.18)

Cel ce împarte cu hoţul îşi urăşte sufletul lui, fiindcă aude blestemul, dar nu zice nimic. (Solomon 29.24)

Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)

Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme. (Solomon  13.24)

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui. (I Ioan 2.10, 11)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte. (Ioan 15.18, 19)

Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu judeca, nici nu-l urî pentru ca nu cumva să cazi şi tu în acelaşi păcat. Zi mai bine: Eu sunt mai rău decât acesta.  (Sfântul Efrem Sirul)

Deci tu, cel care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu cel care propovăduieşti: Să nu furi – şi tu furi? Tu, cel care zici: Să nu săvârşeşti adulter, săvârşeşti adulter? Tu cel care urăşti idolii, furi cele sfinte? (Romani 2.21, 22)

Domnul se descoperă celor care au urât lumea, iar celor ce caută să placă oamenilor le pregăteşte ruşine. (Părintele Savatie Baştovoi)

Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine. (Romani 12.9)

Dragostea şi ura nu sunt opuse. Opusul dragostei este indiferenţa. (A. S. Neill)

Energia urii n-o să te ducă nicăieri, dar energia iertării, care apare prin dragoste, va reuşi să-ţi transforme viaţa în mod pozitiv! (Paulo Coelho)

Este mai cinstit să urăşti pe faţă, decât să-ţi ascunzi gândul sub un chip înşelător. (Cicero)

Este mare lucru să fie cineva părinte, căci, chiar când suferă din pricina copiilor, el nu-i urăşte.(Sofocle)

Fericit este sufletul care iubeşte smerenia şi lacrimile şi care urăşte gândurile cele rele. (Cuviosul Siluan Atonitul)

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. (Luca 6.22)

Frica de Dumnezeu este urgisirea răului. Mândria şi obrăznicia, calea răutăţii şi gura cea aprigă le urăsc eu. (Solomon 8.13)

Frumuseţea şi urâţenia sufletului iau naştere din calitatea virtuţilor şi a viciilor. (Sfântul Ioan Casian)

Indiferenţa este cea mai puternică armă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei. (Juan Vinge)

Indiferenţa este mai abominabilă decât ura sau moartea. (Michelle Rosenberg)

Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu cei ce mă urăsc pe mine în zadar. (Psalmi 68.5)

Jurnalismul este o catapultă enormă pusă în mişcare de urile mărunte. (Honoré de Balzac)

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea. (Solomon 26.28)

Linguşirea câştigă prieteni, iar adevărul stârneşte ură. (Terenţiu)

Mai mult face o mâncare de verdeţuri şi cu dragoste, decât un bou îngrăşat şi cu ură. (Solomon 15.17)

Mulţi nedreptăţiţi urăsc mai mult pe cei care nu i-au ajutat decât pe cei care i-au nedreptăţit. (Sfinţii Părinţi)

Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele scoate-mă. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate păcatele mele. Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu ură nedreaptă m-au urât. (Psalmi 24.18-20)

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona. (Matei 6.24)

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi.(Solomon 9.8)

Nu există semn mai bun al reuşitei decât ura şi invidia celorlalţi. (Gabriel Liiceanu)

Nu se poate trăi, clipă de clipă, din ură şi fleac. (Andrei Pleşu)

Oamenii se urăsc pentru că se tem, se tem pentru că nu se cunosc şi nu se cunosc pentru că nu comunică. (Martin Luther King)

Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. (Elie Wiesel)

Oricât de mult te-ar urî ceilalţi, n-au cum să te lovească dacă tu nu îi urăşti deloc. (Richard Nixon)

„Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa? Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele. (Solomon 1.22, 23)

Răul nu este să urăşti câţiva duşmani, ci să nu-l iubeşti suficient pe aproapele tău. (Anton Pavlovici Cehov)

Să nu râzi, să nu plângi, să nu urăşti, ci doar să înţelegi. (Baruch Spinoza)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte. (Sfântul Antonie cel Mare)

Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. (Marcu 13.13)

Iar trei lucruri a urât sufletul meu şi foarte m-am scârbit de viaţa lor: Săracul trufaş, bogatul mincinos şi bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune. În tinereţile tale n-ai adunat, şi cum vei afla la bătrâneţile tale? (Ecclesiasticul 25.3-5)

Iubesc trădarea, dar urăsc pe trădător. (Iulius Cezar)

Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei deşarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbiţarea neruşinată a propriilor osteneli, lauda de sine în inimă şi urârea mustrării. Sfârşitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc şi nădăjduirea în propria strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)

Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge! Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! (Isaia 1.14, 15)

Urăşte minciuna, iartă-i pe mincinoşi, dar fereşte-te de amândoi. (Pitagora)

Urâţi comunismul, dar iubiţi-i pe comunişti! (Părintele Nicolae Steinhardt)

Zis-a Amma: Bine este a nu te mânia. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit? Nu el ţi-a făcut nedreptate, ci diavolul. Urăşte boala, nu pe cel bolnav.

Urâciunea nu e decât umbra frumuseţii. (Camil Petrescu)

Urâciunea/

Cel care achită pe cel vinovat şi cel ce osândeşte pe cel drept, amândoi sunt urâciune înaintea Domnului. (Solomon 17.15)

Cel ce îşi opreşte urechea de la ascultarea legii, chiar rugăciunea lui e urâciune. (Solomon 28.9)

Dacă îţi intră în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine însuţi şi nu pe cel care le grăieşte. Căci dacă urechea e rea, rău e şi cel care o poartă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă –  atunci cei din Iudeea să fugă în munţi. (Matei 24.15, 16)

Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

E câte un soi de laudă mai urâtă decât ocara. (Proverb armenesc)

Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât. (Psalmi 35.4)

Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului. (Apocalipsa 17.5)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune. (Ecclesiasticul 10.12)

Jertfa celor fără de lege este urâciune înaintea Domnului, iar rugăciunea celor drepţi este plăcerea Lui. (Solomon 15.8)

Prostia din născare, leac în lume nu are; ea este o urâcioasă boală, ce nu se vindecă în şcoale, ba nici în spitale. (Ion Creangă)

Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său. (Ecclesiasticul 25.24)

Şi El le-a zis: Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. (Luca 16.15)

Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul. Pe bogat, când se clatină, îl reazimă prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii săi. (Ecclesiasticul 13.23, 24)

Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe dealuri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când…?” (Ieremia 13.27)

Urmează mâniei, zice dracul; dacă pe mânie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemena şi pentru fiecare patimă. (Avva Pitirion, ucenicul Sfântului Antonie cel Mare)

Vanitatea e o mitocănie de netăgăduit; nu există nobleţe a cărei calitate să n-o stigmatizeze. (Vladimir Ghika)

Vanitatea omului este atât de mare încât şi ultimul prost se crede deştept. (Georges Clemenceau)

Vanitatea/

Adevăratele trăsături ale ignoranţei sunt vanitatea, mândria şi aroganţa. (Samuel Butler)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate. (Jean Jacques Rousseau)

Falsa modestie este ultimul rafinament al vanităţii. (Jean de La Bruyère)

Între mândrie sau vanitate, pe de o parte, şi smerenie, despre care nici tu nici eu nu ştiu nimic, deci nu te pot învăţa, se află un adăpost la jumătatea drumului. Acest loc, situat la jumătatea drumului dintre mândrie şi smerenie, poartă numele de recunoştinţă. (Episcopul ortodox Antonie Blum din Londra)

Luxul este lupul de la uşă şi colţii săi sunt vanităţile şi orgoliile germinate de succes. Atunci când un artist îşi dă seama de asta, el ştie unde este pericolul. (Tennesse Williams)

Nu ne mărturisim niciodată defectele decât din vanitate. (François de La Rochefoucauld)

Omul vanitos este laş în faţa judecăţii oamenilor şi arogant în faţa judecăţii lui Dumnezeu. (Sfântul Ioan Scărarul)

Orgoliul este o fiară care trăieşte în peşteri şi în pustii: vanitatea dimpotrivă, ca un papagal, sare din cracă în cracă şi pălăvrăgeşte în lumina mare a zilei. (Gustave Flaubert)

Viciile 4.7

Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită. (Nicolae Iorga)

Viciile/

Acela care nu practică virtutea decât în speranţa de a dobândi o mare faimă este foarte aproape de viciu. (Napoleon Bonaparte)

Ambiţia este un viciu, dar un viciu care poate deveni părintele unei virtuţi. (Quintilian)

Bastonul rupe oasele, dar nu atinge viciul niciodată. (Proverb african)

Căci vraja viciului întunecă cele bune şi ameţeala poftei schimbă gândul cel fără de răutate. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 4.12)

Făţărnicia este omagiul pe care viciul îl aduce virtuţii.( François de La Rochefoucauld)

Fericit este acela care a putut să stârpescă lăcomia, rădăcina viciilor. Acesta în chip sigur nu se va teme de cântarul judecăţii de apoi. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Frumuseţea şi urâţenia sufletului iau naştere din calitatea virtuţilor şi a viciilor. (Sfântul Ioan Casian)

Invidia, viciu neputicios, nu se poate ridica până la însuşirile înalte, ci se târăşte jos, pe pământ, ca vipera ce se ascunde. (Ovidius)

Izvoarele răutăţilor dintr-o ţară sunt cârciumile şi luxul. (Nicolae Iorga)

Laşitatea este cel mai cumplit viciu. (Mihail Bulgakov)

Lenea este mama tuturor viciilor, dar – fiind o mamă – trebuie respectată. (Poetul american Robert Frost)

Lenea şi mândria sunt cele două izvoare ale tuturor viciilor. (Blaise Pascal)

Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam. (Al. Fouillée)

Nu-i dispreţuim pe toţi care au vicii, însă îi dispreţuim pe ei care n-au nicio virtute. (François de La Rochefoucauld)

Oamenii îşi pierd mai întâi iluziile, după aceea dinţii şi la urmă si viciile. (Hans Moser)

Pe povârnişul viciului aluneci uşor şi fără să bagi de seamă; pentru a atinge însă culmile perfecţiunii, urci încet şi întâmpini multe şi mari greutăţi. (Feuchtersleben)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar prăbuşirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi să vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreaptă, ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La început era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să nu mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Viciul este îndepărtarea virtuţii. (Sfântul Ioan Damaschin)

Virtutea nu constă în abţinerea de la viciu, ci în nedorirea lui. (Geoge Bernard Shaw)

Virtutea poate deveni viciu, dacă nu este cultivată cum trebuie. (Sfântul Ioan Casian)

Viclenia   9.17

Viclenia este o faptă rea, săvârşită cu gând ascuns, care se oferă semenului sub chipul unor binefaceri. (Sfântul Vasile cel Mare)

Viclenia face mai mult rău decât răutatea. (Sfântul Ambrozie al Mediolanului)

Viclenia, răutatea şi nebunia – surori sunt. (Proverb)

Viclenia/

Aici buna-credinţă, dincolo viclenia. (Cicero)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a strigat: „O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!” (Iudita 14.17, 18)

Atunci arhiereii şi bătrânii poporului s-au adunat în curtea arhiereului, care se numea Caiafa. Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă. (Matei 26.3, 4)

Aurul şi argintul fals sunt pagube pe care le poţi îndura şi un bărbat priceput uşor descoperă falsul. Dar dacă gândul mincinos al unui prieten stă ascuns în pieptul său şi dacă are viclenie în inima sa, acela e cel mai fals dintre muritorii făcuţi de Dumnezeu, iar dintre toate falsurile, acesta este cel mai greu de cunoscut. (Poetul Teognist, citat de Cuviosul Clement Alexandrinul)

Auzi, Doamne, dreptatea mea, ia aminte cererea mea, ascultă rugăciunea mea, din buze fără de viclenie. (Psalmi 16.1)

Ce te făleşti întru răutate, puternice? Fărădelege toată ziua, nedreptate a vorbit limba ta; ca un brici ascuţit a făcut vicleşug. Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea. Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană! (Psalmi 51.1-3)

Cea mai mare viclenie a diavolului este aceea de a ne face să credem că nu există.  9.11

Cea mai subtilă viclenie este să te porţi simplu şi firesc. (Dostoievski)

Cel bun dobândeşte har de la Domnul, iar pe omul viclean îl osândeşte Domnul. (Solomon 12.2)

Cel mândru, viclean, rău nu ştie să ceară iertare, nici să ierte.  10.4

Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. (II Corinteni 11.3)

Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

E mai uşor să te păzeşti de o femeie sau de un bărbat iute la mânie decât de un om viclean şi tăcut. (Euripide)

Este necesară multă atenţie şi multă sârguinţă pentru a alunga gândurile pe care ni le trimite vicleanul pentru a ne fura de la rugăciune.  2.13

Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere. (Psalmi 9.27)

Iar Saul – care se numeşte şi Pavel – plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. (Faptele Apostolilor 13.9-11)

Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului. (Ioan 1.47-51)

La unii aroganţa ţine loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit. (Jean de la Bruyère)

Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima. (Solomon 15.4)

Mai rea invidia prietenului decât viclenia duşmanului. (Proverb italian)

Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciuni a grăit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit. Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. (Psalmi 11.1-3)

Mormânt deschis este gâtlejul lor; viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor. (Romani 3.13)

Necunoaşterea vicleniilor vrăjmaşului înseamnă pentru noi pierderea luptei chiar de la începutul ei. (Sfinţii Părinţi)

Neprihănirea poartă pe cei drepţi, iar strâmbătatea prăpădeşte pe cei vicleni. (Solomon 11.3)

Nu numai vicleşugul este numit  răutate, ci şi cel amintite mai sus. (Teologul Teoclitos, vezi Grijile)

Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece.  (Psalmi 36.1, 2)

Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci necinste sufletului tău. Căci va descoperi Domnul cele ascunse ale tale şi în mijlocul adunării te va înjosi, pentru că nu te-ai apropiat cu inimă curată de frica Domnului, şi inima ta este plină de vicleşug. (Ecclesiasticul 1.29-31)

„Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu vicleniţi împotriva profeţilor Mei„. (Psalmi 104.15)

Omul de nimic, omul necinstit şi viclean umblă cu minciuna pe buze. Face cu ochiul, dă din picioare, face semne cu degetele. În inima lui e vicleşug, pururea se gândeşte la rău şi seamănă gâlceavă. Pentru aceasta fără de veste va veni peste el prăpădul, nimicit va fi dintr-o dată şi fără leac. (Solomon 6.12-15)

Pasărea vicleană dă singură în laţ. (Ion Neculce)

Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mândrie. (Psalmi 11.3)

Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat?  (Matei 25.26)

Vicleşugul este mai rău decât răutatea pentru că răul se numeşte acela care face prost răul, iar viclean se numeşte acela ce face rău cu amăgire şi cu adâncă socotinţă. (Teofilact, un alt învăţat al Bisericii)

Virtuţile despart mintea de patimi.  6.16

Voinţa inferioară (iraţională), voinţa poftelor, a lucrurilor rele.  10.8

Vom putea goni din noi patima ucigătoare numai dacă, susţinuţi de speranţa celor viitoare şi de contemplarea fericirii făgăduite, vom păstra mintea noastră stăpânită de o necontenită meditaţie spirituală. (Sfântul Ioan Casian)

Vorbăria multă este scaunul slavei deşarte. (Sfântul Ioan Scărarul)

Zgura duhovnicească.   2.12