Răsplătirea răului cu bine. 10.16
A fi religios înseamnă a fi găsit un răspuns la întrebarea: “Care este capătul, nu însă scopul vieţii. (Michel de Montaigne)
A întrebat un frate pe Avva Pimen: De voi vedea greşala fratelui meu, bine este să o acopăr? Şi i-a răspuns lui bătrânul: În orice ceas vom acoperi greşala fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră, şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.
A întrebat un frate pe Avva Pimen: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face; şi cel ce tace pentru Dumnezeu, tot bine face.
A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată. (Andrei Pleşu)
A răspunde la rău cu bine e dovadă de tărie şi superioritate. 10.16
A răspunde la rău cu rău este o dovadă de slăbiciune. 10.16
A răspuns Ioan tuturor, zicând: Eu vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. (Luca 3.16)
Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” Răspuns-a acesta: „Iată-mă!” Iar îngerul a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău„. (Facerea 22.10-12)
Atunci a grăit Isaac lui Avraam, tatăl său, şi a zis: „Tată!” Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiul meu?”
Zis-a Isaac: „Iată, foc şi lemne avem; dar unde este oaia pentru jertfă?” Avraam însă a răspuns: „Fiul meu, va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Şi s-au dus mai departe amândoi împreună. (Facerea 22.7, 8)
Biciul este bun pentru cal, frâul pentru măgar, iar varga pentru spatele celor nebuni. Nu răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu te asemeni şi tu cu el. Răspunde nebunului după nebunia lui, ca să nu se creadă înţelept în ochii lui. (Solomon 26.3-5)
Biserica este singurul loc unde cineva îmi vorbeşte fără să fiu nevoit să-i răspund. (Charles de Gaulle)
Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de prooroc. Şi răspunzând ei lui Iisus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. (Matei 21.25-27)
Care este prima datorie a omului? Răspunsul este simplu: să fie el însuşi. (Henrik Ibsen)
Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. (I Petru 2.21-23)
Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde. (Solomon 21.13)
Cine l-a vândut pe Iosif? – Fraţii lui. – Nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să spună că frate al lor este şi să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vâdut pe sine şi smerenia l-a făcut ocârmuitor peste Egipt. (Avva Ioan Colov)
De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. (Matei 4.3, 4)
Doamne, L-a întrebat Simon-Petru, unde Te duci? Răspuns-a Iisus: Unde Mă duc Eu, tu nu poţi să urmezi Mie acum, dar mai târziu Îmi vei urma. (Ioan 13.36)
El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie după cum voieşti. Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela. (Matei 15.26-28)
Fiindcă dacă vei binecuvânta cu duhul, cum va răspunde omul simplu „Amin” la mulţumirea ta, de vreme ce el nu ştie ce zici? (I Corinteni 4.16)
Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? (Matei 25.36, 37)
Iar că morţii înviază a arătat chiar Moise la rug, când numeşte Domn pe Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov. Dumnezeu deci nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învăţătorule, bine ai zis. Şi nu mai cutezau să-L întrebe nimic. (Luca 20.37-39)
Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. (Luca 5.4-6)
Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela, ce trebuie să spuneţi. (Luca 12.11, 12)
Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc. (Luca 8.21)
Iar el, răspunzând, a zis: Doamne, lasă-l şi anul acesta, până ce îl voi săpa împrejur şi voi pune gunoi. Poate va face rod în viitor; iar de nu, îl vei tăia. (Luca 13.8, 9)
Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? (Matei 20.13)
Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea. (Luca10.40-42)
Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel. (Matei 26.33-35)
Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este. Nu te mira că ţi-am zis: Trebuie să vă naşteţi de sus. Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul. A răspuns Nicodim şi i-a zis: Cum pot să fie acestea? Iisus a răspuns şi i-a zis: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti acestea? (Ioan 3.5-10)
Iisus a răspuns: Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici. (Ioan 18.36)
Inima celui drept chibzuieşte ce să răspundă, iar gura celor nelegiuiţi împrăştie răutăţi. (Solomon 15.28)
În vremea aceea, răspunzând, Iisus a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului,căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. (Matei 11.25)
Între coperţile unei singure cărţi, Biblia, sunt toate răspunsurile la toate problemele cu care ne confruntăm azi – numai să le citim şi să le credem. (Ronald Reagan)
Înţeleptul poate învăţa mai multe de la o întrebare prostească decât învaţă prostul dintr-un răspuns înţelept. (Bruce Lee)
Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. (Matei 22.36, 37)
Judecă un om după întrebările sale, mai degrabă decât după răspunsurile sale. (Voltaire)
Mai înainte de a cerceta, nu huli; cunoaşte întâi şi atunci dojeneşte. Mai înainte de a nu auzi, nu răspunde; şi nu tăia nimănui şirul cuvintelor. Pentru lucrul care nu-ţi este de folos, nu te certa şi la judecata păcătoşilor să nu stai împreună cu ei. (Ecclesiasticul 11.7-9)
Mai mare este a putea ţine gândul în loc, decât a iscodi taine, chiar de a-i afla răspunsurile toate. (Părintele Savatie Baştovoi)
Nu dispreţui vorba celor bătrâni, că şi ei au învăţat de la părinţii lor. Că de la ei vei învăţa înţelepciunea şi îndemânarea de a da răspuns bun la nevoie. (Ecclesiasticul 8.9)
Nu-l pot învăţa nimic pe omul matur, dar îl pot ajuta să găsească răspunsul în el însuşi. (Galileo Galilei)
Odată, Diogene se încălzea la soare. Alexandru Macedon, care trecea pe acolo, s-a oprit asupra lui şi a zis: Cere-mi ce vrei tu. Diogene a răspuns: Nu-mi fă umbră. (Diogene din Sinope)
Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate. (Ecclesiastul 10.19)
Pentru a ne dovedi faptul că noi trebuie să primim cu mai multă plăcere îndrumările decât să răspundem în grabă, Creatorul ne-a dat două urechi şi numai o singură limbă. (Plutarh)
Posibilul întreabă Imposibilul: “Unde stai?”. Imposibilul răspunde: “În visurile neputincioşilor”. (Rabindranath Tagore)
Preotul însă a răspuns lui David şi i-a zis: „Pâine obişnuită n-am la îndemână, dar este pâine sfinţită; mdacă oamenii tăi s-au înfrânat de la femei, pot să mănânce„. (I Regi 21.4)
Raiul este bucuria comuniunii de iubire a oamenilor cu Dumnezeu şi cu semenii lor, iar iadul este suferinţa neîmplinirii sau durerea vidului spiritual din sufletul omului, pentru că nu a răspuns iubirii milostive a lui Dumnezeu cât timp a trăit pe pământ. (Patriarhul Daniel)
Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea. După ce se va scula stăpânul casei şi va încuia uşa şi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, deschide-ne! – şi el, răspunzând, vă va zice: Nu vă ştiu de unde sunteţi. (Luca 13.24, 25)
Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. (Luca 7.43-44)
Sunt un om liber şi fac ce vreau, nu mă tem de oameni! (După 12 ani de temniţă, întrebat dacă se supune orânduirii comuniste, părintele Justin Pârvu a răspuns: Sunt un om liber şi fac ce vreau, nu mă tem de oameni! Acest cuvânt l-a costat alţi 5 ani de temniţă grea.)
Şi a zis Iosif către fraţii săi: „Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?” Fraţii lui însă nu i-au putut răspunde, că erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis către fraţii săi: „Apropiaţi-vă de mine!” Şi ei s-au apropiat. Iar el a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt.” (Facerea 45.3, 4)
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. (Luca 1.34, 35)
Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. (Matei 8.7, 8)
Şi intrând El în Ierusalim, toată cetatea s-a cutremurat, zicând: Cine este Acesta? Iar mulţimile răspundeau: Acesta este Iisus, proorocul din Nazaretul Galileii. (Matei 21.10, 11)
Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. (Luca 8.49, 50)
Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.
Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. (Marcu 9.21-24)
Şi Pilat le-a zis: Dar ce voi face cu Iisus, ce se cheamă Hristos? Toţi au răspuns: Să fie răstignit! A zis iarăşi Pilat: Dar ce rău a făcut? Ei însă mai tare strigau şi ziceau: Să fie răstignit! (Matei 27.22)
Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. (Marcu 5.7-9)
Şi zicând El acestea, unul din slujitorii, care era de faţă, I-a dat lui Iisus o palmă, zicând: Aşa răspunzi Tu arhiereului? Iisus i-a răspuns: Dacă am vorbit rău, dovedeşte ce este rău, iar dacă am vorbit bine, de ce Mă baţi? (Ioan 18.22, 23)
Tendinţa scolastică de abordare şi analiză a slujbelor bisericeşti experiată de teologii zilelor noastre şi lipsa de trăire din timpul Sfintei Liturghii a credincioşlor constituie probleme grave cu care ne confruntăm în momentul de faţă şi care necesită un răspuns adecvat. (Teologul Alexander Schmemann)
Toată munca mea misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască şi că aversiunea mea faţă de pelaghiari se întemeiază pe adevărul teologic, potrivit căruia harul divin este necesar pentru mântuirea şi desăvârşirea omului. (Sfântul Patriciu, patronul Irlandei)
Un frate i-a cerut sfat lui Avva Visarion. Ce să fac? Şi i-a răspuns lui bătrânul: Taci, şi nu te număra pe tine cu ceilalţi!
Un răspuns blând domoleşte mânia, iar un cuvânt aspru aţâţă mânia. (Solomon 15.1)
Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar
El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. (Matei 14.26-33)
Veveriţa nu-i răspunde niciodată obraznic elefantului. (Proverb angolez)
Viaţa noastră e scurtă, ca să ajungem mai repede în rai! (Răspunsul unui copil de clasa a 5-a)