Povara

Povara zilei de mâine, adăugată celei de azi, poate face să se clatine şi omul cel mai puternic. (Thomas Carlyle)

Ce folos are păcătosul de curviile sale din tinereţe, dacă la bătrâneţe ajunge povară pentru copiii săi? (Părintele Savatie Baştovoi)

Credinţa înseamnă să punem toate poverile noastre în mâinile lui Hristos. (Augustin Păunoiu)

Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se căiască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de venirea comunismului)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. În această lumină, în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, devine ca un străin pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iubirii şi a plăcerii care-l copleşeşte, datorită tainelor celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul acela fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Nici n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi. (I Timotei 3.8)

Nu porni la drum cu cel cutezător ca să nu-ţi cadă povară, căci el nu face decât după capul său, şi nebunia lui te va pierde. (Ec  clesiasticul 8.15)

Păcatul face ca jugul vieţii să fie chinuitor şi povara existenţei grea. (Iustin Popovici)

Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge! Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! (Isaia 1.14, 15)

Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11.28-30)