Imitarea

Arta nu este o imitație a realității, ci o descoperire a acesteia. (Ernst Cassirer)

 Cel mai bun fel de a-i cinsti pe sfinți, este imitarea lor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 Copilul imită tot ceea ce vede. Totul îi este pildă în formarea obiceiurilor, gesturilor, apucăturilor, vorbirii și caracterului său. (Samuel Smiles)

 Copilul învață fără strădanie prin simpla imitație, ca și cum ar primi învățătura prin porii pielii. (Samuel Smiles)

 Creștinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect! Poți să-l imiți, imperfect, dar una e imitarea și alta e participarea care te face să te realizezi în tine, prin el, în mod total. (Petre Țuțea)

 Cu cât citești mai mult, cu atât imiți mai puțin. (Jules Renard)

 Există trei metode de a dobândi înțelepciunea. Cea dintâi este reflecția, care este cea mai înaltă. A doua este imitația, care este cea mai ușoară. A treia este experiența, care este cea mai amară. (Confucius)

 Îi cinstim pe sfinți, imitându-i. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 Mama este exemplul viu pe care copiii îl au necontenit în fața ochilor, pe care-l urmăresc și pe care-l imită.

 Obiceiurile mamei devin acelea ale copiilor, iar caracterul ei se reflectă vădit într-al lor. (Samuel Smiles)

 Smerenia este singura faptă bună care nu poate fi imitată de diavol. (Sfinții Părinți)

 Sunt oameni care nu laudă decât ceea ce pot imita. (Cicero)

 Viețile sfinților ne sunt puse înainte, ca să râvnim virtutea lor și să imităm faptele lor mari. (Sfântul Ioan Gură de Aur)