Atât Adam şi Eva, cât şi Cain au fost blestemaţi de Dumnezeu, nu pentru păcat, ci pentru ocolirea mărturisirii, a căinţei şi a părerii de rău. (Sfinţii Părinti)
Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se căiască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de venirea comunismului)
Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aşternuturile voastre, vă căiţi.(Psalmi 4.4)
Pocăinţa e îndreptată mai mult spre bucurie decât spre întristare. Pocăinţa nu este un accent de remuşcări şi autocompătimiri, ci o convertire, o recentrare a întregii noastre vieţi pe Sfânta Treime. Căinţa nu înseamnă privirea în jos la imperfecţiunile proprii, ci în sus spre iubirea lui Dumnezeu. Să priveşti nu ceea ce n-ai reuşit să fii, ci ceea ce poţi încă deveni cu harul lui Hristos. (Mitropolitul Kallistos Ware)
Prin căinţă se ajunge la adevărata rugăciune. (Sfântul Ioan Casian)
Scapă repede de vină cel ce se căieşte sub apăsarea ei. (Publilius Syrus)