Vârtos

Căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoşată. (Marcu 6.52)

Cei ce rabdă neagoniseala, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu sila făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte. (Amma Singlitichia)

Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie. (Efeseni 4.28)

Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos; ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor;  iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. (II Corinteni 3.14-16)

De va fi unul vârtos la cerbice, minune va fi de se va îndrepta. (Ecclesiasticul 16.12)

Iadul şi adâncul sunt cunoscute Domnului, cu atât mai vârtos inimile fiilor oamenilor.  (Solomon 15.11)

Lipsa mustrărilor de conştiinţă, în tot ce facem, e semnul unei inimi învârtoşate, al unui obicei al omului de a se îndreptăţi pe sine însuşi, şi de a-l critica pe aproapele sau  pe Dumnezeu  9.14

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. (Psalmi 50.3, 4)

Mai vârtos să înţelegi ce citeşti, că a citi şi a nu înţelege este a vântura vântul şi a fierbe apa. (Miron Costin)

Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri, M-au încercat, şi au văzut faptele Mele, timp de patruzeci de ani. (Evrei 3.8,9)

Pentru aceea, „îndreptaţi mâinile cele ostenite şi genunchii cei slăbănogiţi. Faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre”, aşa încât cine este şchiop să nu se abată, ci mai vârtos să se vindece. (Evrei 12.12, 13)

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. (Psalmi 50.8)

Şi Iisus, înţelegând, le-a zis: De ce gândiţi că n-aveţi pâine? Tot nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de învârtoşată este inima voastră? (Marcu 8.17)