Apoi Domnul mi-a spus: „Tu să nu te rogi pentru poporul acesta spre binele lui. De vor posti, nu voi auzistrigarea lor; de vor aduce arderi de tot şi prinoase, nu voi primi, ci cu sabie, cu foamete şi cu molimă îi voi pierde„. (Ieremia 14.11, 12)
Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a strigat: „O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!” (Iudita 14.17, 18)
Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” Răspuns-a acesta: „Iată-mă!” Iar îngerul a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului, nici să-i faci vreun rău, căci acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău„. (Facerea 22.10-12)
Atunci a zis Domnul către Moise: „Ce strigi către Mine? Spune fiilor lui Israel să pornească, iar tu ridică-ţi toiagul şi-ţi întinde mâna asupra mării şi o desparte şi vor trece fiii lui Israel prin mijlocul mării, ca pe uscat. Iată, Eu voi învârtoşa inima lui Faraon şi a tuturor Egiptenilor, ca să meargă pe urmele lor. Şi-Mi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon şi asupra a toată oştirea lui, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui. Şi vor cunoaşte toţi Egiptenii că Eu sunt Domnul, când Îmi voi arăta slava Mea asupra lui Faraon, asupra carelor lui şi asupra călăreţilor lui”. (Ieşirea 14.15-18)
Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat. (Psalmi 21.5)
Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie purtat de ostaşi. Căci mergea după el mulţime de popor, strigând: Omoară-l! (Faptele Apostolilor 21.35, 36)
Când soarele s-a întunecat; iar catapeteasma templului s-a sfâşiat pe la mijloc. Şi Iisus, strigând cu glas tare, a zis: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, Şi-a dat duhul. Iar sutaşul, văzând cele ce s-au făcut, a slăvit pe Dumnezeu, zicând: Cu adevărat, Omul Acesta drept a fost. (Luca 23.45-47)
Cine îşi astupă urechea la strigătul celui sărman şi el, când va striga, nu i se va răspunde. (Solomon 21.13)
Credeţi-mă, rugăciunea este un strigăt de speranţă. (Alfred de Musset)
Dar ei stăruiau, cerând cu strigăte mari ca El să fie răstignit, şi strigătele lor au biruit. Deci Pilat a hotărât să se împlinească cererea lor. (Luca 23.23, 24)
De aceea am strigat noi către Domnul Dumnezeul părinţilor noştri; iar Domnul a auzit strigarea noastră, a văzut nenorocirea noastră, muncile noastre şi împilarea noastră. (Deutoronomul 26.7)
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară. (Psalmi 140.1, 2)
El a zis: Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: „Îndreptaţi calea Domnului„, precum a zis Isaia proorocul. (Ioan 1.23)
Iar de la ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste tot pământul, până la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare, zicând: Eli, Eli, lama sabahtani? adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27.45, 46)
Iar eu întru rugăciunea mea către Tine, Doamne, am strigat la timp bine-plăcut. (Psalmi 68.15)
Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora. Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta! (Matei 27.50-54)
Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. (Ioan 7.37, 38)
Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoieşte sufletul Meu. Pus-am peste El Duhul Meu şi El va propovădui popoarelor legea Mea. Nu va striga, nici nu va grăi tare, şi în pieţe nu se va auzi glasul Lui. Trestia frântă nu o va zdrobi şi feştila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu credincioşie; El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi aşezat legea pe pământ; căci învăţătura Lui toate ţinuturile o aşteaptă. (Isaia 42.1-4)
Îmbrăcatu-s-au păşunile cu oi şi văile vor înmulţi grâul; vor striga şi vor cânta. (Psalmi 64.14)
În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul. Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele, cu două picioarele, iar cu două zburau şi strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!” Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut de fum. (Isaia 6.1-4)
Nu uita strigătul vrăjmaşilor Tăi! Răzvrătirea celor ce Te urăsc pe Tine se urcă pururea spre Tine. (Psalmi 73.24)
O mare piedică în calea progresului omenirii este faptul că oamenii nu ascultă pe aceia care vorbesc prudent, ci pe aceia care strigă mai tare. (Arthur Schopenhauer)
S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit muntele. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel, ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Ieşirea 24.15-18)
Strigaţi Domnului tot pământul, slujiţi Domnului cu veselie, intraţi înaintea Lui cu bucurie. (Psalmi 99.1)
Strigaţi, că aproape este ziua Domnului, ea vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic. (Isaia 13.6)
Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. [(Marcu 9.22-24) Într-un comentariu la această pildă, părintele Mihai Hau spunea că: “Tatăl copilului nu era sută la sută credincios, dar era sută la sută sincer.”]
Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)
Şi iată o femeie cananeiancă, din acele ţinuturi, ieşind striga, zicând: Miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de demon. (Matei 15.22)
Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit. (Faptele Apostolilor 7.59, 60)
Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Şi a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutul Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? (Luca 1.39-43)
Şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai! Vai! Cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit din comorile ei toţi cei ce ţin corăbii pe mare, că într-un ceas s-a pustiit! (Apocalipsa 18.19)
Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluieşte-mă!(Marcu 10.48)
Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi. (Marcu 5.7-9)
Şi strigând ei şi aruncând hainele şi azvârlind pulbere în aer, comandantul a poruncit să-l ducă în fortăreaţă, spunând să-l ia la cercetare, cu biciul, ca să cunoască pentru care pricină strigau aşa împotriva lui. Şi când l-au întins ca să-l biciuiască, Pavel a zis către sutaşul care era de faţă: Oare vă este îngăduit să biciuiţi un cetăţean roman şi nejudecat? (Faptele Apostolilor 22.23-25)
Şi văzând arhiereii şi cărturarii minunile pe care le făcuse şi pe copiii care strigau în templu şi ziceau: Osana Fiului lui David, s-au mâniat, şi I-au zis: Auzi ce zic aceştia? Iar Iisus le-a zis: Da. Au niciodată n-aţi citit că din gura copiilor şi a celor ce sug Ţi-ai pregătit laudă? (Matei 21.15, 16)
Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. (Ioan 11.43-44)
Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. (Matei 14.26-33)
Văzut-am desfrânarea ta şi strigătele tale de plăcere, netrebniciile tale şi urâciunile tale de pe dealuri şi din câmp. Vai ţie, Ierusalime, tu eşti necurat! Dar până când…?” (Ieremia 13.27)
Vorbele celui înţelept spuse domol sunt mai ascultate decât strigătul unui stăpân între nebuni. (Ecclesiastul 9.17)
Zis-a Avva Isidor: Viaţa fără cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa chiar şi în tăcere foloseşte. Cuvântul chiar şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată înţelepciunea.