Strălucirea

Strălucirea este subtilitatea luminii. (Shri Mataji Nirmala Devi)

Strălucirea sufletului  4.12

Acolo unde străluceşte privirea, e de prisos diamantul. (Victor Hugo)

Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.10)

Ascensiunea morală dă strălucire omului şi societăţii în care trăieşte. (Alexis Carrel)

Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor. Cel ce are urechi de auzit să audă. (Matei 13.43)

Când orgoliul străluceste prea tare, orice înţelepciune se întunecă. (Paulo Coelho)

Când povestim viaţa celor care au strălucit prin bună credinţă, slăvim întâi pe Stăpân, prin robii Săi. (Sfântul Vasile cel Mare)

Când văd proştii locuind în cele mai strălucitoare palate, înţeleg de ce Diogene locuia într-un butoi. (Traian Demetrescu)

Conservele sunt o afacere strălucită…, ambalarea porcilor e cea mai lucrativă profesie după politică. (Oscar Wilde)

Dacă ai păcate, ele se vor arde şi se vor distruge uşor prin necazuri. Dacă ai virtuţi, prin necazuri ele se vor face mai luminoase şi mai strălucitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Elocinţa este lumina ce face să strălucească inteligenţa. (Cicero)

Faţa Lui s-a făcut albă ca lumina şi hainele străluceau ca zăpada.  12.9

Frumuseţea este strălucirea adevărului şi mireasma bunătăţii. (Vincent McNabb)

Iar când se pogora Moise din Muntele Sinai, având în mâini cele două table ale legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el. Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând pe Moise că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el. Atunci i-a chemat Moise şi au venit la el Aaron şi toate căpeteniile obştei şi Moise a grăit cu ei. (Ieşirea 34.29-31)

Ispitele ne trezesc din nepăsare, ne smeresc, ne sporesc virtutea, aşa cum copacul scuturat de vânt îşi înfige rădăcinile mai adânc în pământ. Ispitele ne măresc dragostea de Dumnezeu, ne ajută să ne ispăşim păcatele chiar din viaţa de acum. Ispitele sporesc fericirea noastră veşnică, aşa cum prin cioplire şi lustruire piatra nestemată capătă mai multă strălucire. (Sfinţii Părinţi)

În popor se spune că nu există om care să nu aibă duşman. Pentru că dacă n-am avea duşmani, înseamnă că în noi n-ar străluci darurile lui Dumnezeu. Se spune în popor foarte simplu: În pomul fără de roade nu se aruncă cu pietre. (Episcopul vicar patriarhal Ambrozie Sinaitul)

Jertfa trebuie dăruită lui Dumnezeu, o, Paladie, ca un miros de bună mireasmă şi ca o datorie, o petrecere sfântă şi strălucirile unei vieţi alese. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. În această lumină, în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, devine ca un străin pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iubirii şi a plăcerii care-l copleşeşte, datorită tainelor celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul acela fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat. (Sf. Macarie Egipteanul)

Lumina harului, strălucitoare şi răcoroasă.  2.7

Lumina înşelăciunii, fierbinte şi nu prea strălucitoare.  2.7

Modestia este singura strălucire pe care ne este îngăduit să o adăugăm gloriei. (Charles Pinot Duclos)

O viaţă nu poate căpăta strălucire decât dacă este finisată şi muncită. (Masutatsu Oyama)

Obiectele strălucitoare sunt pe placul ochilor lipsiţi de profunzime. (Thomas Carlyle)

Păcatul Îl împiedică pe Dumnezeu să strălucească în inimile noastre. (Sfântul Atanasie cel Mare)

Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi îşi face loc pretutindeni prin curăţia ei. Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s-o mânjească. Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 7.24-26)

Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întotdeauna o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucrurilor şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite”, cum spunea Maurice Rondel. Deci, pocăinţa însemnează  revenire la un realism, se văd lucrurile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limitate, nu sunt trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)

Poezia nu trebuie să strălucească, trebuie să lumineze. (Ana Blandiana)

Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi. (Isaia 9.1)

Soarele străluceste chiar în ciuda celor răi. (Proverb italian)

Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. (Faptele Apostolilor 12.7)

Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. (Matei 17.2)

Tristeţea strălucitoare a postului.  10.12