Soluţia

Adevărul este în principiu cea mai bună soluţie împotriva calomniei. (Abraham Lincoln)

Diavolul ne aduce în minte, în timpul rugăciunii, toate lucrările şi părerile oamenilor, îngrămădeşte toate grijile şi ne aduce cele mai bune soluţii ale problemelor care ne preocupă.  9.10

Disperarea este ultima soluţie a proştilor. (Benjamin Disraeli)

În viaţa noastră nu trebuie să căutăm justificări sau motivări, ci trebuie să căutăm soluţii şi ajutor. Dacă facem ceea ce este bine, să-I mulţumim lui Dumnezeu, iar dacă nu reuşim să facem binele, să-I cerem în schimb ajutorul. (Părintele Alexandru Barna)

Oamenii optimişti îşi menţin o mentalitate bazată pe soluţii, văzând o rezolvare în fiecare problemă şi o posibilitate în fiecare imposibilitate. (John C. Maxwell)

Orice progres e precar, fiecare soluţie la o problemă ne condce la o nouă problemă. (Martin Luther King)

Pentru optimişti, viaţa nu este o problemă, ci o soluţie. (Marcel Pagnol)

Pentru orice problemă complicată există o soluţie simplă – şi aia greşită. (Umberto Eco)

Pentru orice problemă complicată există o soluţie simplă – şi aia greşită. (Umberto Eco)

Singura soluţie ca să eviţi ispitele este să te lupţi cu diavolul. (Cuviosul Paisie Aghioritul)