Ruşinea este cea mai aspră dintre pedepse; ea va rămâne în picioare şi la dreapta judecată, pentru că unii vor învia pentru o viaţă veşnică, alţii pentru o ruşine şi batjocură veşnice. (Sfântul Vasile cel Mare)
Ruşinea la spovedanie, arma diavolului. 8.17
Bunăvoinţa regelui este pentru sluga înţeleaptă, iar mânia lui pentru cel ce îi face ruşine. (Solomon 14.35)
Că Dumnezeu a risipit oasele celor ce plac oamenilor; ruşinatu-s-au, că Dumnezeu i-a urgisit pe ei. (Psalmi 52.7)
Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7.21-23)
Când mândria şi îngâmfarea merg înainte, ruşinea şi paguba le urmează de aproape. (Ludovic al XI-lea)
Către Tine au strigat şi s-au mântuit, în Tine au nădăjduit şi nu s-au ruşinat. (Psalmi 21.5)
Când vezi vreun gând că-ţi făgăduieşte slava omenească, să ştii sigur că-ţi pregăteşte ruşine. (Sfântul Marcu Ascetul)
Cei care se aprindeau împotriva Ta vor fi ruşinaţi şi umiliţi, făcătorii de idoli se vor face de râs. (Isaia 45.16)
Cel ce păzeşte legea este un fiu înţelept, iar cel ce se întovărăşeşte cu clevetitorii face ruşine tatălui său. (Solomon 28.7)
Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine. (Solomon 19.26)
Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ legându-l cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus, omul beat e mai rău decât omul mort. Omul mort nu mai poate face rău, nici bine. Omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai rău. Face de râs pe toţi, şi pe femeie şi pe copii. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la ruşinea lui. Duşmanii se bucură, îşi bat joc de el, îl blestemă … Poate fi oare om mai ticălos decât beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură,
care toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică judecata gândurilor? … (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Cunoaşte-ţi ruşinea şi ascunde-ţi mândria, astfel vei fi un model sub ceruri. (Lao Tse)
De un singur lucru îi e ruşine adevărului, să se ascundă. (Lope de Vega)
Doamne, Dumnezeul meu, ascultă-mă pe mine, robul tău, şi căutând din înălţimea cea sfântă a Ta, dă-mi tărie şi putere în ceasul acesta, pentru ca să rabd durerile acestea şi să-mi răsplătesc cu sângele meu greşeala. Căci mă lepădasem de Tine, Făcătorul şi Stăpânul meu. Acum îmi pare rău de aceasta şi mă întorc la Tine, Dumnezeul meu. Mărturisesc preasfânt numele Tău şi-mi pun sufletul meu pentru Tine, iar Tu, Doamne, trimite-mi ajutorul Tău spre răbdare, ca să vadă vrăjmaşii Tăi şi să se ruşineze. Căci Tu, Doamne, m-ai ajutat şi m-ai mângâiat. (Sfântul Sfinţit Mucenic Iacob Persul, condamnat la moarte prin decapitare)
Domnul se descoperă celor care au urât lumea, iar celor ce caută să placă oamenilor le pregăteşte ruşine. (Părintele Savatie Baştovoi)
Dreptul urăşte cuvintele mincinoase; ticălosul aduce numai ruşine şi ocară. (Solomon 13.5)
E mai bine să fie ţinuţi în frâu copiii prin sentimentul ruşinii şi prin îngăduinţă decât prin frică. (Terenţiu)
Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui. Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”)
Făcând vâlvă în jurul jignirii ce ţi s-a adus nu micşorezi amărăciunea, dar măreşti ruşinea. (Boccaccio)
Făţarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul său, sau asinul de la iesle, şi nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei? Şi zicând El acestea, s-au ruşinat toţi care erau împotriva Lui, şi toată mulţimea se bucura de faptele strălucite săvârşite de El. (Luca 13.15 – 17)
În această lume, o majoritate ruşinoasă moare de foame din cauza unei minorităţi neruşinate. (Hasier Agirre)
În gura celui fără de ruşine, dulce va fi cerşirea; iar în pântecele lui, ca focul va arde. (Ecclesiasticul 40.34)
Micşorat-ai zilele vieţii lui, umplutu-l-ai de ruşine. (Psalmi 88.44)
Mulţi se ruşinează de opinia publică, de conştiinţă mai puţini. (Plinius Junior)
Nimeni să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăţilor pentru care trăim şi pentru care suntem. Ca pe o cunună, aşa să purtăm crucea lui Hristos. Prin cruce se săvârşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături. Dacă trebuie să te hrăneşti cu hrana cea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinţei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu este o ruşine să ai un insucces. Eşecul este una din formele de artă ale lumii. (Charles Edward)
Nu lua seama la nimeni când este vorba de paguba sufletului tău şi să nu te ruşinezi pentru pierderea ta. (Ecclesiasticul 4.24)
Nu te ruşina de greşelile tale, transformâdu-le în crime. (Confucius)
Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului. (Ecclesiasticul 4.28)
Numai o ruşine cunosc eu pe pământ şi aceea se cheamă: nedreptatea. (Franz Grillparzer)
O conştiinţă curată ne face să avem frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni. (Sfinţii Părinţi)
Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine. (Psalmi 24.21)
Pentru că scris este în Scriptură: „Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina„. Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi. (I Petru 2.6-8)
Ruşinarea de Dumnezeu 4.10
Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul cel cu două limbi. (Ecclesiasticul 6.1)
Să se ruşineze şi să se tulbure foarte toţi vrăjmaşii mei; să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrab. (Psalmi 6.10)
Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte. (Romani 13.13, 14)
Se cuvine să te mărturiseşti fără ruşinare, căci ruşinarea pe care o înfrângi când te mărturiseşti îţi aduce mărire şi dar de la Dumnezeu. De ce te ruşinezi păcătosule? Când ai făcut păcatul nu te-ai ruşinat şi acum când cauţi să-l uşurezi, te ruşinezi? Nu ştii că ruşinea aceasta este de la diavol care, când face păcatul, îţi dă îndrăzneală şi neruşinare, iar când îl mărturiseşti îţi dă frică şi ruşinare? Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)
Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său. (Ecclesiasticul 25.24)
Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. (Psalmi 70.1)
Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. (Romani 5.3-5)
Urgie mare este femeia beţivă şi ruşinea sa nu o va acoperi nimic. (Ecclesiasticul 26.9)
Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate. Ei iau calea Egiptului, fără să fi întrebat gura Mea, să cerşească de la Faraon ajutor şi la umbra Egiptului să se adăpostească. Pentru aceasta sprijinul lui Faraon va fi pentru voi ruşine şi râs adăpostul la umbra lui. (Isaia 30.1-3)
Viaţa trăită în desfrâu este o ruşine, chiar dacă-i plăcută. (Menandru)