Că a făcut în Egipt semnele Lui şi minunile Lui în câmpia Taneos: El a prefăcut în sânge râurile lor şi apele lor, ca să nu bea. (Psalmi 77.48, 49)
Cuprinsu-m-au durerile morţii şi râurile fărădelegii m-au tulburat. Durerile iadului m-au înconjurat; întâmpina-tu-m-au laţurile morţii. Şi când mă necăjeau am chemat pe Domnul şi către Dumnezeul meu am strigat. (Psalmi 17.5-7)
Du-te dar la Faraon dimineaţă; iată el are să iasă la apă, iar tu să stai în calea lui, pe malul râului, şi toiagul acesta, care s-a prefăcut în şarpe, să-l iei în mâna ta; şi să zici lui Faraon: Domnul, Dumnezeul Evreilor m-a trimis la tine să-ţi spun: Lasă pe poporul Meu să-Mi facă slujbă în pustie; şi iată până acum nu M-ai ascultat. .…. Şi au făcut Moise şi Aaron cum le-a poruncit Domnul: a ridicat Aaron toiagul său şi a lovit apa râului, înaintea ochilor lui Faraon şi înaintea ochilor slujitorilor lui, şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge. Atunci peştele din râu a murit, râul s-a împuţit şi Egiptenii nu puteau să bea apă din râu; şi era sânge în toată ţara Egiptului. (Ieşirea 7.15-21)
Iar în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. (Ioan 7.37, 38)
Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare. (Matei 7.26, 27)
Inteligenţa este ca un râu; cu cât este mai adânc, cu atât face zgomot mai puţin. (Proverb englezesc)
La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. (Psalmi 136.1)
Nicio artă nu are o înrâurire aşa de mare asupra omului ca muzica. (Arthur Schopenhauer)
Norii sunt râuri care cunosc deja marea. (Paulo Coelho)
Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului. (Ecclesiasticul 4.28)
Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputinţă, mâhnire, îndoială, frică, tristeţe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ţine de conditiile existenţei noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversaţie. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)
Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului. Şi din Eden ieşea un râu, care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe. (Facerea 2.9, 10)
Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. (Marcu 1.5-7)
Şi mi-a arătat, apoi, râul şi apa vieţii, limpede cum e cristalul şi care izvorăşte din tronul lui Dumnezeu şi al
Mielului, şi în mijlocul pieţei din cetate, de o parte şi de alta a râului, creşte pomul vieţii, făcând rod de douăsprezece ori pe an, în fiecare lună dându-şi rodul; şi frunzele pomului sunt spre tămăduirea neamurilor. Nici un blestem nu va mai fi. Şi tronul lui Dumnezeu şi al Mielului va fi în ea şi slugile Lui Îi vor sluji Lui. (Apocalipsa 22.1-3)
Un om oarecare, din seminţia lui Levi, şi-a luat femeie din fetele lui Levi. Femeia aceea a luat în pântece şi a născut un băiat şi, văzând că e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni. Dar, fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coş de papură şi l-a uns cu catran şi cu smoală şi punând copilul în el l-a aşezat în păpuriş, la marginea râului. Iar sora copilului pândea de departe ca să vadă ce are să i se întâmple. Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, şi roabele ei o însoriră pe malul râului. Şi văzând coşul în păpuriş, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă. Şi, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon şi a zis: „Acesta este dintre copiii Evreilor„. Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: „Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?” Fata lui Faraon i-a zis: „Du-te!” Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. Atunci fata lui Faraon i-a zis: „Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! ” şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat. După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu şi i-a pus numele Moise, pentru că îşi zicea: „Din apă l-am scos!” (Ieşirea 2.1-10)