Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale. Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului. Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: „Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 5.1-3)
Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. (Romani 12.14)
Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine. (I Corinteni 15.9, 10)
Câte sunt zilele robului Tău? Când vei judeca pe cei ce mă prigonesc? (Psalmi 118.84)
Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. (Marcu 4.16, 17)
Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept? (Iov 34.16, 17)
De am răsplătit cu rău celor ce mi-au făcut mie rău şi de am jefuit pe vrăjmaşii mei fără temei, să prigonească vrăjmaşul sufletul meu şi să-l prindă, să calce la pământ viaţa mea şi mărirea mea în ţărână să o aşeze. (Psalmi 7.4, 5)
Despre prigoana din năuntrul omului, Cuviosul Clement Alexandrinul spunea: Această prigoană porneşte în fiecare om din sufletul lui, când sufletul îi este stricat de pofte fără de Dumnezeu, de tot felul de plăceri, de nădejdi deşarte, de visuri pline de stricăciune. Când sufletul doreşte tot mai mult, când este tulburat şi arde de dragoste sălbatică, când este înţepat până la sânge, ca de ţepuşi, ca de tăuni, de patimile care sunt în el şi-l împing spre strădanii nebuneşti, făcându-l să-şi piardă nădejdea în viaţa veşnică şi să dispreţuiască pe Dumnezeu. Această prigoană, mai grea şi mai cumplită, pornită din năuntrul omului, este necontenit împreună cu el, iar cel prigonit nu poate scăpa de ea, poartă în el pretutindeni duşmani.
Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, ca nu cumva să răpească sufletul meu ca un leu, nefiind cine să mă izbăvească, nici cine să mă mântuiască. (Psalmi 7.1, 2)
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. (Matei 5.10)
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei 5.11)
În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc. (Psalmi 30.15)
În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4.8-10)
Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine; apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu; scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!” (Psalmi 34.1-3)
Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi, prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit! De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai săturaţi de carnea mea? (Iov 19.21, 22)
Pentru ce, o, împărate, chinuieşti fără de omenie oameni nevinovaţi şi-i sileşti să se lepede de dreapta credinţă? (Sfântul Mare Mucenic Artemie a adresat aceste cuvinte împăratului Iulian Apostatul, care pornise o mare prigoană împotriva creştinilior, prefăcându-se bisericile în temple păgâneşti şi omorându-se mulţime mare de creştini. Artemie era mare dregător împărătesc şi comandant militar la Alexandria, încă din vremea împăratului Constantin cel Mare, cu care era prieten. Din porunca împărtatului a fost scos din dregătorie, torturat şi apoi decapitat, la anul 362. Moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie au fost aduse la Bucureşti, pe Dealul Mitropoliei, în anul 2013, cu ocazia hramului Sfântului Dimitrie cel Nou.)
Scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!” (Psalmi 34.3)
Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. (I Corinteni 4.12)
Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. (Faptele Apostolilor 9.4-6)
Tu, împărate, ne prigoneşti, dar noi ne rugăm pentru tine, fiindcă tu eşti stăpânit de duh rău şi de aceea duhurile diavoleşti te îndemnă să ne persecuţi pe noi. Dar noi ne rugăm pentru tine, ca duhul rău care este în tine, care te îndemnă să ne prigoneşti, să se elibereze, să plece de la tine. (Sfântul Justin Martirul şi Filosoful spunea împăratului roman persecutor aceste cuvinte) Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. (Psalmi 142.3)