Aşa sunt uneltirile vrăjmaşului: Ne urcă prin înşelăciune la mare înălţime, ca să ne coboare de acolo, în adâncul prăpastiei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. (Iov 33.18, 19)
Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar dacă ai ajuns pe vârful muntelui să nu ameţeşti. Şi să ştiţi că această a doua primejdie, este mai mare decât cea dintâi. Pentru că, în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune ca izvor de putere. Când ai ajuns în vârful muntelui, uiţi de ea. (Mitropolitul Bartolomeu Anania)
Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)
Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. (Luca 16.25, 26)
Dumnezeu Se milostiveşte de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l ca să nu cadă în prăpastie; am găsit pentru sufletul lui preţul de răscumpărare!” (Iov 33.24)
Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor. Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor. (Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului)
Nu-ţi fie frică să faci un pas mare. Nu poţi trece o prăpastie din două sărituri mici. (David Lloyd George)
Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu. (Liviu Rebreanu)
Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea. (Lucian Blaga)
Sufletul lui vine încet, încet spre prăpastie şi viaţa lui spre împărăţia morţilor. (Iov 33.22)
Sufletul omenesc este un abis de nepătruns. (Eugene Sue)
Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus. (Luca 4.29, 30)
Umpleţi prăpastia ignoranţei şi veţi distruge cuibul de criminalitate. (Victor Hugo)