Posibilul

Posibilul întreabă Imposibilul: “Unde stai?”.  Imposibilul răspunde:  “În visurile neputincioşilor”. (Rabindranath Tagore)

Birocraţia este arta de a face posibilul imposibil. (Javier Pascual Salcedo)

Cunoaşterea lui Dumnezeu, fără rugăciune, nu este posibilă.  9.24

Fără deviaţii de la “normal”, progresul nu ar fi posibil. (Frank Zappa)

Fără să te abaţi de la reguli, progresul nu este posibil. (Frank Vincent Zappa)

Fără Histos nu-i posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu. [Sfântul Irineu de Lugdunum (Lion), ucenicul Sfântului Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei]

Ficţiunea este obligată să se limiteze la posibilităţi. Adevărul nu. (Mark Twain)

Fiţi amabili ori de câte ori e posibil. Întotdeauna e posibil. (Dalai Lama)

Inteligenţa sporeşte facultatea de a suferi, atingând la om cel mai înalt grad. (Arthur Schopenhauer)

Libertatea vă conferă facultatea de a alege între bine şi rău, adică între datorie şi egoism. Educaţia este însă aceea care vă învaţă să faceţi alegerea. (Giuseppe Mazzini)

Lucrurile care par imposibile devin posibile dacă le priveşti dintr-o altă lumină. (Hannibal)

Lumea dă robilor săi atâţia stăpâni posibili, câte nevoi, pofte, patimi şi deprinderi au ei. (Mitropolitul Filaret)

Mândria este un cancer al sufletului: distruge posibilitatea iubirii, sau a fericirii sau chiar a bunului simţ. Clive Stamples Lewis)

Oamenii optimişti îşi menţin o mentalitate bazată pe soluţii, văzând o rezolvare în fiecare problemă şi o posibilitate în fiecare imposibilitate. (John C. Maxwell)

Poate că definiţia eroismului şi a sfinţeniei nu este decât aceasta: să faci imposibilul posibil. (Părintele Nicolae Steinhardt)

Totul ar fi posibil dacă n-ar exista pesimiştii. (Gavriil Stiharul)

Uitarea e prima facultate a omului. (Albert Camus)

Un om de ştiinţă bun este o persoană cu ideii originale. Un inginer bun este o persoană care face un proiect care funcţionează  cu cât mai puţine idei originale posibil. (Freeman Dyson)

Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuiri,dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia  …   (Patriarhul Daniel, vezi Clipa)