De la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, care a pierit între altar şi templu. Adevărat vă spun: Se va cere de la neamul acesta. Vai vouă, învăţătorilor de Lege! Că aţi luat cheia cunoştinţei; voi înşivă n-aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedecat. Iar ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască groaznic şi să-L silească să vorbească despre multe, pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină. (Luca 11.51-54)
Dintr-o scânteie de foc se înmulţeşte jarul, şi omul păcătos pândeşte sângele. (Ecclesiasticul 11.34)
În orice carieră duşmanii stau la pândă; ei nu pot fi învinşi decât prin stăpânire de sine şi veselie. (Goethe)
Învingând ispitele, ne vom păzi mintea de judecată şi de mânie, două dintre cele mai mari ispite care pândesc pe om. 10.7
Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el; iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el. (Psalmi 36.32, 33)
Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui. (Psalmi 36.12, 13)
Stă la pândă în ascuns cu cei bogaţi ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc. (Psalmi 9.28)
Şi iarăşi a intrat în sinagogă. Şi era acolo un om având mâna uscată. Şi Îl pândeau pe Iisus să vadă dacă îl va vindeca sâmbăta, ca să-L învinuiască. Şi a zis omului care avea mâna uscată: Ridică-te în mijloc! Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Dar ei tăceau; şi privindu-i pe ei cu mânie şi întristându-Se de învârtoşarea inimii lor, a zis omului: Întinde mâna ta! Şi a întins-o, şi mâna lui s-a făcut sănătoasă. Şi ieşind, fariseii au făcut îndată sfat cu irodianii împotriva Lui, ca să-L piardă. (Marcu 3.1-6)
Şi iată o femeie îl întâmpină, având înfăţişare de desfrânată şi cu prefăcătorie în inimă; aprigă şi de neţinut în frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; când în casă, când afară, stând la pândă lângă orice colţ. (Solomon 7.10-12)
Şi pândindu-L, I-au trimis iscoade, care se prefăceau că sunt drepţi, ca să-L prindă în cuvânt şi să-L dea stăpânirii şi puterii dregătorului. Şi L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi înveţi drept şi nu cauţi la faţa omului, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu: Se cuvine ca noi să dăm dajdie Cezarului sau nu? Dar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi? Arătaţi-mi un dinar. Al cui chip şi scriere are pe el? Iar ei au zis: Ale Cezarului. Şi El a zis către ei: Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi nu L-au putut prinde în cuvânt înaintea poporului şi, mirându-se de cuvântul Lui, au tăcut. (Luca 20.20-26)
Un om oarecare, din seminţia lui Levi, şi-a luat femeie din fetele lui Levi. Femeia aceea a luat în pântece şi a născut un băiat şi, văzând că e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni. Dar, fiindcă nu putea să-l mai dosească, a luat mama lui un coş de papură şi l-a uns cu catran şi cu smoală şi punând copilul în el l-a aşezat în păpuriş, la marginea râului. Iar sora copilului pândea de departe ca să vadă ce are să i se întâmple. Atunci s-a pogorât fata lui Faraon la râu să se scalde, şi roabele ei o însoriră pe malul râului. Şi văzând coşul în păpuriş, ea a trimis pe una din roabele sale să-l aducă. Şi, deschizându-l, a văzut copilul: era un băiat care plângea. Atunci i s-a făcut milă de el fetei lui Faraon şi a zis: „Acesta este dintre copiii Evreilor„. Iar sora copilului a zis către fata lui Faraon: „Voieşti să mă duc să-ţi chem o doică dintre evreice, ca să alăpteze copilul?” Fata lui Faraon i-a zis: „Du-te!” Şi s-a dus copila şi a chemat pe mama pruncului. Atunci fata lui Faraon i-a zis: „Ia-mi copilul acesta şi mi-l alăptează, că eu am să-ti plătesc! ” şi a luat femeia copilul şi l-a alăptat. După ce a crescut copilul, doica l-a dus la fata lui Faraon şi i-a fost ca fiu şi i-a pus numele Moise, pentru că îşi zicea: „Din apă l-am scos!” (Ieşirea 2.1-10)