Păcatul

Paza minţii  4.14

Păcatul  5.11, 5.18, 12.4

Păcatul desparte şi îndepărtează pe om de Dumnezeu. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Păcatul este boala sufletului, patima este cancerul vieţii spirituale. (Părintele Ioan Teşu)

Păcatul este întotdeauna o iluzie. (Patriarhul Daniel)

Păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul este o faptă, o vorbă sau o dorinţă contra legii veşnice. (Fericitul Augustin)

Păcatul este ratarea ţintei. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul este sufletul răului şi răul sufletului. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul este un bumerang pe care ştii când îl arunci, dar nu ştii când se întoarce şi te loveşte în cap. (Robert Frost)

Păcatul meu face să strălucească dreptatea Ta. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul nu se spune, ci se spovedeşte. (Sfinţii Părinţi)

Păcatul porneşte din inima omului. Provocarea vine din afară.  5.11

Păcatul te stăpâneşte nu prin puterea lui, ci prin delăsarea ta. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

A iubi pe duşmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredinţa sau desfrânarea sau hoţia, ci înseamnă a iubi pe hoţ, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta întinează numele de om, ci pentru că sunt oameni şi făpturi ale lui Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

A păcătui este o treabă umană, a justifica păcatele este o treabă diavolească. (Lev Tolstoi)

A vorbi despre păcat este considerat retrograd şi demodat.  8.20

Adevărata libertate se regăseşte în Hristos, iar liber este cel care nu s-a supus păcatului. (Sfinţii Părinţi)

Aducerea aminte a răului este rugina sufletului. (Sfântul Ioan Scărarul)

Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. (Leviticul 24.15)

Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Pentru ce te-ai întristat şi pentru ce s-a posomorât faţa ta? Când faci bine, oare nu-ţi este faţa senină? Iar de nu faci bine, păcatul bate la uşă şi caută să te târască, dar tu biruieşte-l!” (Facerea 4.6, 7)

Batjocura/

Alungă pe cel batjocoritor şi cearta va lua sfârşit şi pricina şi defăimarea vor înceta. (Solomon 22.10)

Bătaia de joc este o obrăznicie faţă de buna-cuviinţă. (Aristotel)

Când cel batjocoritor e pedepsit, cel fără minte se înţelepţeşte şi când cel înţelept este dojenit, el câştigă în ştiinţă. (Solomon 21.11)

Cel ce are smerenie, smereşte pe draci, iar cel ce nu are smerenie, este batjocorit de draci. (Patericul)

Celui batjocoritor nu-i place dojana; de aceea el nu se îndreaptă spre cei înţelepţi. (Solomon 15.12)

Cine este semeţ şi îngâmfat se cheamă batjocoritor; acela se poartă cu prisos de trufie. (Solomon 21.24)

Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa? (Iov 34.7)

Dacă tu eşti înţelept, eşti înţelept pentru tine, şi dacă eşti batjocoritor, singur vei purta ponosul. (Solomon 9.12)

De cei batjocoritori El râde, iar celor smeriţi le dă har. (Solomon 3.34)

E mai bine să fii batjocorit de oameni decât de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit. (Sfântul Marcu Ascetul)

Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. (Luca 6.22)

Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smereşte şi Cel care înalţă. (Ecclesiasticul 7.12)

Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojeneşte pe cel înţelept, şi el te va iubi. (Solomon 9.8)

Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. (I Corinteni 6.9, 10)

Nu trebuie să cunfundăm (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, deconsiderarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch). (George Pruteanu)

O rugăciune făcută fără atenţie, înşirând doar cuvinte goale, e o batjocură la adresa lui Dumnezeu. (Părintele Petroniu Tănase de la schitul Prodromul din muntele Athos)

Pentru batjocoritori sunt gata toiege; loviturile sunt pentru spinarea celor nebuni. (Solomon 19.29)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. (Evrei 11.24-26)

Ruşinea este cea mai aspră dintre pedepse; ea va rămâne în picioare şi la dreapta judecată, pentru că unii vor învia pentru o viaţă veşnică, alţii pentru o ruşine şi batjocură veşnice. (Sfântul Vasile cel Mare)

Şi împletind o cunună de spini, I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă trestie; şi, îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor! Şi scuipând asupra Lui, au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcatde hlamidă, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească. (Matei 27.29-31)

Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere. Beţia este mama păcatului şi vrăjmaşa virtuţii. Face fricos pe cel viteaz, desfrânat pe cel înfrânat, nu ştie de dreptate şi ucide chibzuinţa. După cum apa stinge focul, aşa şi vinul, nemăsurat, întunecă mintea. (Sfântul Vasile cel Mare)

Blestemul este o revărsare de răutate.  10.3

Blestemul politicos  10.3

Blestemul/

Adu-ţi aminte de tatăl tău şi de mama ta, când şezi în mijlocul celor mari, ca nu cumva să uiţi de tine în faţa lor, ca să nu te porţi ca un prost, aşa încât să vrei să nu te fi născut şi să-ţi blestemi ziua naşterii tale. (Ecclesiasticul 23.16-18)

Atât Adam şi Eva, cât şi Cain au fost blestemaţi de Dumnezeu, nu pentru păcat, ci pentru ocolirea mărturisirii, a căinţei şi a părerii de rău. (Sfinţii Părinti)

Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i şi nu-i blestemaţi. (Romani 12.14)

Cei care sunt aproape de Dumnezeu, niciodată nu pot fi blestemaţi.  10.3

Cel ce blesteamă pe tatăl său şi pe mama sa stinge sfeşnicul în mijlocul întunericului. (Solomon 20.20)

Cel ce împarte cu hoţul îşi urăşte sufletul lui, fiindcă aude blestemul, dar nu zice nimic. (Solomon 29.24)

Cel ce ţine grâul este blestemat de popor, iar binecuvântarea (se revarsă) peste capul celui ce îl vinde. (Solomonb 11.26)

Celui ce binecuvântează pe prietenul său cu glas mare dis-de-dimineaţă, i se socoteşte ca un blestem. (Solomon 27.14)

Cine dă la cel sărac nu duce lipsă; iar cine îşi acoperă ochii lui va fi mult blestemat. (Solomon 28.27)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ legându-l cu lanţuri de nedezlegat. Dar mai bine spus, omul beat e mai rău decât omul mort. Omul mort nu mai poate face rău, nici bine. Omul beat, însă, bine nu poate face, ci numai rău. Face de râs pe toţi, şi pe femeie şi pe copii. Prietenii se ascund şi se ruşinează, gândindu-se la ruşinea lui. Duşmanii se bucură, îşi bat joc de el, îl blestemă  …  Poate fi oare om mai ticălos decât beţivul, care e mereu cu capul ameţit de băutură, care toarnă vin în el în fiecare zi de-şi strică judecata gândurilor?  …  (Sfântul Ioan Gură de Aur)

De 86 de ani Îl slujesc pe Hristos şi nu mi-a făcut niciodată niciun rău. Cum aş putea blestema pe Binefăcătorul şi Mântuitorul meu? (Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei, ucenicul Sfântului Ioan Evanghelistul, înainte de a fi ars de viu. A scris 5 epistole, dar patru dintre ele s-au pierdut)

De la cel în lipsă nu-ţi întoarce ochiul şi nu da loc omului să te blesteme. (Ecclesiasticul 4.5)

Din aceeaşi gură ies binecuvântarea şi blestemul. Nu trebuie, fraţii mei, să fie acestea aşa. Oare izvorul aruncă din aceeaşi vână, şi apa dulce şi pe cea amară? (Iacob 3.10, 11)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Gura lui e plină de blestem, de amărăciune şi de vicleşug; sub limba lui osteneală şi durere. (Psalmi 9.27)

Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: „Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn”(Galateni 3.13)

Înjurăturile sunt ca procesiunile cu icoane, care se întorc totdeauna la biserica de unde au pornit. (Arthur Schopenhauer)

Nu grăi de rău pe slugă la stăpânul său, ca nu cumva să te blesteme şi să te silească să-ţi ceri iertare. (Solomon 30.10)

Orice război de eliberare este sacru; orice război de asuprire este blestemat. (Henri Lacordaire)

Pe bârfitor şi pe cel cu două limbi blestemaţi-i, că pe mulţi care aveau pace i-au pierdut. (Ecclesiasticul 28.14)

Pomenirea celui drept este spre binecuvântare, iar numele celor nelegiuiţi va fi blestemat. (Solomon 10.7)

Precum vrabia zboară şi rândunica se înalţă în văzduh, tot aşa blestemul fără pricină nu nimereşte. (Solomon 26.2)

Unul dă mereu şi se îmbogăţeşte, altul se zgârceşte afară din cale şi sărăceşte. Cel ce binecuvintează va fi îndestulat, iar cel ce blesteamă va fi blestemat. (Solomon 11.24, 25)

Boala poate fi un prilej de asceză, de apropiere de Dumnezeu. Este o transformare, o transfigurare chiar a urmării păcatului, care este boala, într-un instrument de curăţire de patimi şi de înţelegere a lui Dumnezeu. Răbdarea şi încrederea în Dumnezeu pot fi calea către unirea cu Acesta. (Amma Sincletica)

Boala, consecinţa păcatului.  10.13

Botezul lui Ioan era îndepărtarea de păcat. Botezul creştin este unire cu Dumnezeu. (Sfântul Vasile cel Mare)

Bună este milostenia ca pocăinţă a păcatului. (Sfântul Clement Romanul)

Calea păcătoşilor este netezită cu pietre, la sfârşitul ei este groapa iadului. (Ecclesiasticul 21.11)

Care este păcatul cel mai mare? Păcatul care te stăpâneşte. (Patericul)

Care S-a dat pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră. (Romani 4.25)

Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi. Şi a văzut că celor care cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat. (II Macabei 12.44-46)

Că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine şi Dumnezeu. (Avva Ammoi)

Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? (Matei 9.5)

Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. (Tobit 12.9)

Căderea este “păcatul firii” sau “moartea firii”. (Sfântul Maxim Mărturisitirul)

Căderea în propria lumină a minţii este foarte periculoasă.  2.7

Căderea/

Această amăgire, căderea în propria lumină a minţii, l-a doborât chiar şi pe Lucifer, Prinţul Luminii.   2.7

Adam a căzut în rai şi Lot s-a mântuit în Sodoma. (Sfinţii Părinţi)

Calea Domnului este o întăritură pentru cel desăvârşit şi o prăbuşire pentru cei ce săvârşesc fărădelegi. (Solomon 10.29)

Căci dacă nu ştie cineva să-şi rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu? Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului. (I Timotei 3.5, 6)

Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri.  9.14

Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos, cât şi îndrăzneţ cât sufletul său este slăbit. Omul, când pierde echilibrul interior, nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cel smerit nu cade niciodată. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Cine nu cade nu se poate înălţa. (Lucian Blaga)

Cumplit lucru e beţia. E în stare să adoarmă simţurile, să întunece mintea. Face mort şi fără de putere pe omul înzestrat cu raţiune, omul care a primit stăpânirea peste toate, îl doboară la pământ legându-l cu lanţuri de nedezlegat. … (Sfântul Ioan Gură de Aur,   vezi Beţia )

Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă voi vă temeţi a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creştinii, să călcăm poruncii lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice gătite celor ce se leapădă de El. (Sfântul Mucenic Proclu, chinuit, răstignit şi săgetat)

De la sublim la ridicol nu e decât un pas. (Napoleon Bonaparte, la întoarcerea din campania din Rusia)

Dispreţuirea credinţei prilejuieşte căderea popoarelor; necredinţa este ceva întâmplător. Numai credinţa religioasă costituie starea normală a omenirii. (Alexis de Tocqueille, gânditor şi istoric francez contemporan cu Napoleon Bonaparte)

Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)

Înaintea prăbuşirii vine trufia inimii, iar înaintea măririi merge umilinţa. (Solomon 18.12)

Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea. (Solomon 26.28)

Nici cel trufaş la cugetare nu-şi cunoaşte căderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtuţile sale. (Avva Ilie Ecdicul)

Nu te făţărnici înaintea oamenilor, şi buzelor tale ia aminte. Nu te înălţa, ca să nu cazi şi să aduci necinste sufletului tău. (Ecclesiasticul 1.28)

Pedeapsa celui mândru este căderea. (Avva Daniil)

Prima cauză de prăbuşire a diavolului a fost trufia, prin care a meritat să fie numit şarpe, iar prăbuşirea a doua a urmat din cauza invidiei. Între cele două prăbuşiri el încă putea să se ridice şi să vorbească cu oamenii în tovărăşie cu ei, dar hotărârea dreaptă a Domnului l-a aruncat atât de jos, încât de aici încolo n-a mai putut să privească în sus şi nici să meargă cu statura dreaptă, ci să se târască pe pământ umilit şi să se hrănească din lucrarea viciilor pământeşti. La început era vrăjmaş ascuns al omului, dar Dumnezeu l-a dat pe faţă ca fiind duşman primejdios, să nu mai poată face rău omului prin prietenii înşelătoare. (Sfântul Ioan Casian)

Prima cauză de prăbuşire a fost trufia. (Sfântul Ioan Casian)

Se cere să luăm aminte, ca la vremea marilor încercări, să nu cădem din credinţă. (Eusebiu de Cezareea)

Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decât ţie. (Matei 11.23, 24)

Un lucru mărunt poate duce la o cădere cruntă. (Dintr-un comentariu la pilda Fiului Risipitor)

Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să ştii că a murit în tine păcatul. (Sfântul Isaia Pustnicul)

Când uiţi de propriile tale defecte ajungi mândru. (Democritus)

Ce folos are păcătosul de curviile sale din tinereţe, dacă la bătrâneţe ajunge povară pentru copiii săi? (Părintele Savatie Baştovoi)

Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtuţile, săvârşeşte un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea şi milostenia întorc pe cel ce nu poartă de grijă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Cel ce pune capăt rugăciunii, începe să păcătuiască. (Sfântul Efrem Sirul)

Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)

Chiar dacă ai vedea cu ochii tăi pe cel ce păcătuieşte, să nu osândeşti nici atunci, pentru că adeseori şi ochii se înşeală. (Sfântul Ioan Scărarul)

Cine iubeşte certurile iubeşte păcatul; cel ce ridică glasul îşi iubeşte ruina. (Solomon 17.19)

Conştientizarea păcatului este primul pas spre pocăinţă.  9.2

Conştiinţa este îngerul lui Dummnezeu care îl păzeşte pe om. Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereşte. (Părintele Paisie Olaru)

Contrariul păcatului nu este virtutea, contrariul păcatului este libertatea. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe Iisus Hristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. (I Ioan 2.1-3)

Crima nu este nimic altceva decât energie direcţionată greşit. (Emma Goldman)

Crima organizată constituie nimic mai puţin decât un război de guerilă dus împotriva societăţii. (Lyndon Baines Johnson)

Crima/

A ponegri pe altul e cea mai mare crimă. (Părintele Vichentie Mălău)

Amânarea este cea mai criminală formă de negare. (Colin Turner)

Greşelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se împiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se împiedică, pentru zeci de ani, viitorul ei. (Mihai Eminescu)

Lumea te iartă pentru o crimă, dar nu te iartă dacă eşti fericit. (Constantin Noica)

Nu te ruşina de greşelile tale, transformâdu-le în crime. (Confucius)

Omul trebuie să crească, să cerceteze în, şi prin, Dumnezeu care l-a creat. Acceptând ispita, Adam s-a rupt de Dumnezeu şi a rămas numai la sine, şi în el s-a infiltrat satana, denaturând eul lui prin mândrie şi provocând apoi ura, minciuna, crima şi toate celelalte.   8.9

Progresul tehnologic este ca un topor în mâinile unui criminal patologic. (Albert Einstein)

Toleranţa devine o crimă atunci când este aplicată răului. (Thomas Mann)

Umpleţi prăpastia ignoranţei şi veţi distruge cuibul de criminalitate. (Victor Hugo)

Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)

Dacă ai multe fapte bune, poţi uşor să-ţi acoperi cu ele păcatele; dar dacă eşti gol de fapte bune, fiecare păcat îţi face o rană de moarte. Ca să nu se întâmple asta, să ne înarmăm cu fapte bune. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă cezarul, sau împăratul am zice noi, te-ar înrudi cu el, şi te-ar ridica în rang, cine nu s-ar teme atunci de persoana ta? Iar acum, când ai devenit fiul lui Dumnezeu, nu ai respect faţă de tine şi înalta ta valoare, călcând-o în picioare prin nesăbuitele tale îndemnuri dobitoceşti şi prin atracţiile păcătoase? (Epictet)

Dacă ai păcate, ele se vor arde şi se vor distruge uşor prin necazuri. Dacă ai virtuţi, prin necazuri ele se vor face mai luminoase şi mai strălucitoare. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă-mi place mai mult muzica decât conţinutul, e deja un păcat. (Fericitul Augustin)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă s-ar pune rugăciunea înaintea oricărei lucrări pe care o începem, n-ar afla păcatul intrare în suflet. (Sfântul Grigorie de Nisa)

Dacă vezi pe cineva păcătuind, nu vorbi, nici nu judeca, nici nu-l urî pentru ca nu cumva să cazi şi tu în acelaşi păcat. Zi mai bine: Eu sunt mai rău decât acesta. (Sfântul Efrem Sirul)

Dacă vrei să faci chiar minuni, scapă-te de păcate şi ai reuşit totul. Păcatul este demon; dacă scoţi din tine păcatul ai săvârşit o minune mai mare decât cei care au pus pe fugă nenumăraţi demoni. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă-şi va aduce aminte omul de păcatele sale, Dumnezeu va lua de la el trândăvia. (Sfântul Ioan Scărarul)

Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. (Matei 9.6, 7)

Dar mergând, învăţaţi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă. (Matei 9.13)

De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. (Luca 7.47, 48)

De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. (Matei 12.31)

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el. Căci, până la lege, păcatul era în lume, dar păcatul nu se socoteşte când nu este lege. Ci a împărăţit moartea de la Adam până la Moise şi peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greşelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. (Romani 5.12-14)

De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai întâi mustrarea pentru păcate. (Sfântul Marcu Ascetul)

Deci zicea Iisus către iudeii care crezuseră în El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi. (Ioan 8.31-37)

Despre trei lucruri nu te grăbi să vorbeşti: despre Dumnezeu, până ce nu-ţi întăreşti credinţa în El; despre păcatul altuia, până ce nu-l cunoşti pe al tău; şi despre ziua de mâine, până ce nu se luminează de ziuă.  (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Deşi fărădelegile noastre mărturisesc împotriva noastră, dar Tu, Doamne, fă milă cu noi pentru numele Tău! Mare este abaterea noastră şi am păcătuit înaintea Ta. (Ieremia 14.7)

Deznădejdea  3.2, 3.6, 5.18, 7.8, 12.1

Deznădejdea este cea mai mare rătăcire a noastră. (Vauvenargues)

Deznădejdea învaţă cu încetul să se prefacă în resemnare. (Cezar Petrescu)

Deznădejdea/

A greşi e omeneşte, a deznădăjdui e lucru drăcesc. (Sfinţii Părinţi)

Alături de un prieten adevărat este cu neputinţă să ajungi la deznădejde.(Honoré de Balzac)

Cădem uşor în deznădejde din pricina bolilor sau altor neplăceri.  9.14

Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţime de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greu suferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Dacă nu deznădăjduim şi asumăm tot ceea ce ni se întâmplă în credinţă, iadul deznădejdii se transformă în rai de nădejde. (Părintele Alexandru Barna, tâlcuind învăţătura Cuviosului Siluan Atonitul: “Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.”)

Deznădăjduitul nu se iartă nici pe el însuşi. [Un poet american  (nu-i ştim numele)]

Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu şi mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele. (Iov 7.11)

Este foarte primejdios să ai de-a face cu oameni deznădăjduiţi. (Walter Scott)

Există un singur caz de deznădejde pură. Al condamnatului la moarte. (Albert Camus)

În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4.8-10)

În trândăvie zace o deznădejde permanentă. (Thomas Carlyle)

Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)

Nu disper, consider fiecare încercare eşuată încă un pas înainte. (Thomas Alva Edison)

Nu te deznădăjdui pentru că Dumnezeu este milostiv, dar nici nu fii fără grijă pentru că El este şi drept. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Prin deznădejde, omul îşi taie orice putinţă de îndreptare.  9.21

Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputinţă, mâhnire, îndoială, frică, tristeţe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ţine de conditiile existenţei noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversaţie. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)

Să nu fericeşti pe nimeni înainte de sfârşit, dar nici să nu te deznădăjduieşti de mântuirea nimănui. (Sfântul Efrem Sirul)

Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Ţine-ţi mintea ta în iad şi nu deznădăjdui.   6.15, 12.1

Din cauza păcatului neascultării protopărinţilor nostri, Adam şi Eva am pierdut haina de lumină protectoare dumnezeiască.  4.12

Din momentul în care cunoşti că eşti păcătos, te-ai schimnat din vrăjmaşul lui Dumnezeu, în prietenul lui Dumnezeu. (Părintele Arsenie Boca)

Din pricina banilor, mulţi au păcătuit şi cine caută să se îmbogăţească îşi întoarce ochiul de la dreptate. (Ecclesiasticul 27.1)

Dintre toate relele omeneşti, singur păcatul este adevăratul rău. Cu adevărat, infecţia sufletului este păcatul, o stricăciune de nesuferit care duce la moarte veşnică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Doamne, ajută-mă ca, aşa cum am iubit păcatul, să Te iubesc pe Tine. (Fericitul Augustin)

Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se căiască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de venirea comunismului)

Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor. (Solomon 14.34)

Dumnezeu a creat lumea din nimic. Minunat, vei spune. Fii sigur că e aşa, dar face lucruri şi mai minunate: face sfinţi din păcătoşi. (Soren Kierkegaard, filosof şi teolog danez)

Dumnezeu face sărbătoare cerească din întoarcerea păcătoşilor. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Efectul pe care-l poate avea păcatul asupra minţii şi asupra sentimentelor umane este devastator. Aşa este păcatul, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur; înainte de a fi săvârşit, ne întunecă judecata şi ne înşeală mintea, dar după ce a fost săvârşit ne apare lămurit înaintea ochilor grozăvia lui. Plăcerea aceea scurtă şi ruşinoasă ne chinuie mereu şi ne umple de ruşine. (Din emisiunea “Cuvântul care zideşte”)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Este Cel care a murit în contul păcatelor noastre pentru a ne da viaţă veşnică. Acelaşi Om, Hristos, este Dumnezeu şi suferă mereu. Oricine crede în El va avea viaţă veşnică. Cine se leapădă de El va fi în veci pedepsit. …. Am ales moartea pentru a trăi veşnic cu sfinţii. (Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul, decapitat la anul 304)

Eu, Eu sunt Acel Care şterge păcatele tale şi nu Îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale. (Isaia 43.25)

Evanghelia de astăzi (Întoarcerea Fiului risipitor,   Luca 15.11-32) este în acelaşi timp, Evanghelia iertării păcătosului pocăit şi a îndreptării credinciosului neiertător. (Patriarhul Daniel)

Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e păcat să cauţi s-o explici cuiva. Crezi numai … şi afirmi. (Camil Petrescu)

Fapta bună devine păcat atunci când este aflată de alţii. (Părintele Savatie Baştovoi)

Fără har, omul este numai pământ şi păcat. (Cuviosul Siluan Atonitul)

Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii, pe care a făgăduit-o

Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte. (Iacob 1.12-15)

Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puţin să ne mântuim sufletul şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru. (Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, decapitat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache pentru că nu s-au lepădat de credinţa creştină.)

Focul arzător îl va stinge apa, şi milostenia va curăţi păcatele. (Ecclesiasticul 3.29)

Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? (I Corinteni 6.18, 19)

Gândul celui nebun nu este decât păcat; batjocoritorul este urgia oamenilor. (Solomon 24.9)

Goana nebună după bani este culmea păcatelor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Greşalele drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar ale păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: “Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi: zis-am, păzi-voi

căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!” (Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului)

Greşeala lui Adam o fac toti umaniştii de astăzi.  5.14

Hula/

Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele. (Psalmi 138.20)

Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit numele Tău. (Psalmi 73.19)

Apoi fiilor lui Israel să le spui: Omul care va huli pe Dumnezeu îşi va agonisi păcat. (Leviticul 24.15)

Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat, şi a rostit: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!”  Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu. (Iov 1.20-22)

Aţi auzit hula. Ce vi se pare vouă? Iar ei toţi au judecat că El este vinovat de moarte. Şi unii au început să-L scuipe şi să-I acopere faţa şi să-L bată cu pumnii şi să-I zică: Prooroceşte! Şi slugile Îl băteau cu palmele. (Marcu 14.64, 65)

Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie. (II Timotei 3.2)

Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule. (Matei 15.9)

Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om. (Marcu 7.21-23)

Dar Iisus tăcea. Şi arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului. Atunci arhiereul şi-a sfâşiat hainele, zicând: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iată acum aţi auzit hula Lui. (Matei 26.63-65)

Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce ugetaţi rele în inimile voastre? (Matei 9.3, 4)

De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta. (Matei 12.31)

Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut; ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea. (Psalmi 1.1, 2)

Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22)

Iar trecătorii Îl huleau, clătinându-şi capetele, şi zicând: Tu, Cel ce dărâmi templul şi în trei zile îl zideşti, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce! (Matei 27.39, 40)

Până când, Dumnezeule, Te va ocărî  vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit? (Psalmi 73.11)

Să nu te înalţi întru inima ta pentru că înţelegi cele zise în Scripturi, ca să nu cazi cu mintea în duhul hulirii. (Sfântul Marcu Ascetul)

Şi cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi şi cetăţile neamurilor s-au prăbuşit, şi Babilonul cel mare a fost pomenit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului aprinderii mâniei Lui. Şi toate insulele pieriră şi munţii nu se mai aflară. Şi grindină mare, cât talantul, se prăvăli din cer peste oameni. Şi oamenii huliră pe Dumnezeu, din pricina pedepsei cu grindină, căci urgia ei era foarte mare. (Apocalipsa 16.19-21)

Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă şi au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste urgiile acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă. (Apocalipsa 16.9)

Iar fariseii şi cărturarii au început să cârtească, zicând: Cine este Acesta care grăieşte hule? Cine poate să ierte păcatele decât unul Dumnezeu? (Luca 5.21, 22)

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. (Matei 26.26-28)

Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. (Luca 5.8, 9)

Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. (Luca 18.13)

Iată că boala mea se schimbă în sănătate. Tu ai păzit viaţa mea de adâncul mistuitor! Tu ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele! (Isaia 38.17)

Ignoranţa nu este inocenţă, ci păcat. (Robert Browning)

Indiferenţa este cea mai puternică armă din univers. Ea face tot ce atinge lipsit de sens. Iubirea şi ura nu au nicio şansă împotriva ei. (Juan Vinge)

Indiferenţa este esenţa lipsei de comunicare. (Emil Hossu)

Indiferenţa este forma cea mai uşoară a intoleranţei. (Karl Jaspers)

Indiferenţa este mai abominabilă decât ura sau moartea. (Michelle Rosenberg)

Indiferenţa este paralizia sufletului, o moarte prematură. (Anton Pavlovici Cehov)

Indiferenţa este răzbunarea lumii faţă de mediocritate. (Oscar Wilde)

Indiferenţa nu-i decât laşitate. (Lev Tolstoi)

Indiferenţa/

A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată. (Andrei Pleşu)

Calomnia este o patimă ciudată; încercarea de a o înlătura o face să trăiască; indiferenţa o distruge în mod inevitabil. (Thomas Paine)

Cel mai mare păcat faţă de oameni nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. (George Bernard Shaw)

Comunismul a lucrat cu înverşunarea drăcească şi violentă să izgonească pe Hristos din viaţa noastră şi să crească atei liberi-cugetători şi indiferenţi. Şi au rămas încă urme, răni încă nevindecate de credinţa noastră. (Părintele Constantin Voicescu)

De-a lungul istoriei, ceea ce a făcut ca răul să triumfe a fost inerţia celor care ar fi putut acţiona, indiferenţa celor care aveau mai multă minte, tăcerea vocii justiţiei când conta cel mai mult. (Haile Selassie)

Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa. (Elie Wiesel)

Plictiseala este expresia supremă a indiferenţei. (Ricardo Leon)

Toleranţa este un alt cuvânt pentru indiferenţă. (W. Somerset Maugham)

Insulta e declaraţia înfrângerii. (Nicolae Iorga)

Insulta/

Cine mă insultă totdeauna nu mă insultă niciodată. (Victor Hugo)

Este o însuşire regească să faci bine şi să rămâi surd la insulte. (Antistene)

Iertarea înseamnă a te ridica mai sus decât cel care te-a insultat. (Napoleon Bonaparte)

Mai bine să suporţi o insultă, decât să o pricinuieşti tu altcuiva. (Platon)

Ne ridicăm deasupra celor care insultă, iertându-i. (Napoleon Bonaparte)

Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea. (Charles Baudelaire)

Nu trebuie să cunfundăm (cum fac unii oameni complexaţi) orice ironie cu batjocura, deconsiderarea, insulta. Ironia civilizată face parte din panoplia dialogului. S-au scris cărţi despre ironie (Jankélévitch). (George Pruteanu)

Prostul nu are acces la ironie. El se opreşte la insultă. (Vasile Ghica)

Rugăciunea care nu porneşte din inimă se împrăştie înainte de-a ajunge la cer. Ea nu slăveşte, ci insultă pe Acela Căruia se adresează. (Henri Lacordaire)

Uitarea e leac jignirilor. (Publilius Syrius)

Ispita în sine nu este păcat, însă învoirea cu ispita este un păcat pe care ni-l asumăm. (Sfinţii Părinţi)

Iubirea de sine, pentru orice om, este cauza tuturor păcatelor. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

În biserică trebuie să stăm cu toată evlavia, pentru ca nu cumva să ne înmulţim păcatele, în loc să le scădem. (Mitropolitul Filaret)

În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite. (Maurice Rondel)

În zilele noastre am ajuns să confundăm foarte mult Sfânta Liturghie cu un moment în care te retragi pur şi simplu într-un colţ, te mânii pe toţi care se mişcă în jurul tău, îi judeci pe cei care nu sunt îmbrăcaţi corespunzător şi, în acelaşi timp, îţi repeţi cât eşti de păcătos şi nevrednic de a te apropia de Sfintele Taine, refuzând primirea Euharistiei cu anii. (Teologul Alexander Schmemann)

Începutul păcatului este trufia, şi cel care stăruieşte în ea este ca şi când i-ar ploua urâciune. (Ecclesiasticul 10.12)

Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta. (Ecclesisticul 17.20)

Întristarea pentru păcatele noastre.  1.3

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostoleacă Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor. Şi viaţa veacului ce va să vie. Amin! (Crezul, partea finală    12.11)

Învierea morţilor din morminte este darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă învierea sufletului din moartea păcatului cere şi osteneală din partea omului. (Sfântul Isaac Sirul)

La baza tuturor păcatelor stă iubirea de sine. (Sfântul Maxin Mărturisitorul)

Lucru greţos şi apăsător este omul care se laudă cu păcatele sale. (Părintele Savatie Baştovoi)

Lumina care străluceşte în inimă descoperă o altă lumină, mai lăuntrică, mai tainică şi mai adâncă. În această lumină, în această contemplare plină de dulceaţă, afundându-se, omul nu mai este stăpân pe sine, devine ca un străin pentru lumea aceasta, iar lucrul acesta se face din cauza iubirii şi a plăcerii care-l copleşeşte, datorită tainelor celor ascunse care i se descoperă. În acel timp, omul acela fiind eliberat de povara celor trecătoare, ajunge la măsura desăvârşirii, curat şi liber de păcat. (Sfântul Macarie Egipteanul)

Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. (Psalmi 36.16)

Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)

Mai înainte de boală smereşte-te, şi în vremea păcatelor arată întoarcere. (Ecclesiasticul 18.21)

Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. (Psalmi 50.3, 4)

Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor. Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor. (Sfântul Epifanie, episcopul Ciprului)

Mă tem ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu la voi şi să plâng pe mulţi care au păcătuit înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut. (II Corinteni 12.21)

Mecanismul păcatului.  5.11, 7.15, 4.2

Milostenia este uşurare de păcat. (Sfântul Clement Romanul)

Moartea sufetului este păcatul.  11.14

Mulţi sunt lacomi să ştie când va avea loc următoarea eclipsă de lună, sau să afle ce este cu petele din soare, dar de norii păcatului din viaţa lor nu se neliniştesc deloc. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la creştinism în secolul trecut)

Necredinţa   3.2, 5.1, 10.1

Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. (Psalmi 35.1)

Necredinţa/

A iubi pe duşmani nu înseamnă a iubi răul, nici necredinţa sau desfrânarea sau hoţia, ci înseamnă a iubi pe hoţ, pe necredincios, pe desfrânat nu pentru că păcătuiesc, că prin asta întinează numele de om, ci pentru că sunt oameni şi făpturi ale lui Dumnezeu. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Că păcatele noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile sunt mărturie împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: Necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. (Isaia 59.12, 13)

Când omul se roagă înseamnă că este liber. Când nu se mai roagă înseamnă că ceva îl ţine sub o stăpânire nevăzută. De aceea se spune: “Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta.” Numai când iubeşte pe Dumnezeu şi pe semeni, omul este cu adevărat liber. Când urăşte pe semeni şi când uită pe Dumnezeu este înrobit, este limitat, este înrobit într-o stare de egoism, de singurătate. De aceea, o mulţime de oameni care nu se mai roagă, suportă cu greusuferinţa, suportă cu greu boala şi mulţi dintre ei, din deznădejde, se sinucid. Sunt studii ştiinţifice care arată că omul credincios trece mai uşor prin greutăţile vieţii decât cel necredincios. (Patriarhul Daniel)

Cele două piscuri ale neştiinţei sunt: necredinţa în Dumnezeu şi superstiţia. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Credinţa este o luptă continuă cu necredinţa. [Un pastor anglican (nu-i stim numele)]

De aceea vă voi judeca pe voi din casa lui Israel, pe fiecare după căile sale, zice Domnul Dumnezeu: pocăiţi-vă şi vă întoarceţi de la toate nelegiuirile voastre, ca necredinţa să nu vă fie piedică. (Iezechiel 18.30)

Dispreţuirea credinţei prilejuieşte căderea popoarelor; necredinţa este ceva întâmplător. Numai credinţa religioasă costituie starea normală a omenirii. (Alexis de Tocqueille, gânditor şi istoric francez contemporan cu Napoleon Bonaparte)

Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. (Psalmi 10.5)

Ispitele sunt adevăratele examene pentru cei credincioşi şi pedepse pentru cei necredincioşi. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Învierea dezleagă sufletul desăvârşit de moarte şi de necredinţă.  7.6

La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. (Marcu 16.14)

Noi nu avem nevoie de înfăţişare văzută, deoarece credinţa noastră ţine loc de minuni, că n-au nevoie de minuni credincioşii, ci necredincioşii. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Omul care descoperă pe Dumnezeu se trezeşte ca dintr-o beţie: întreaga lui viaţă i se pare o pierdere de timp. Dar omul necredincios face şi vorbeşte lucruri vrednice de râs: dacă-i dai bani se bucură şi dacă îl lauzi te slujeşte ca un catâr. De tânăr îşi părăseşte casa în care s-a născut şi pleacă de-şi pierde frumuseţea şi cinstea printre străini. (Părintele Savatie Baştovoi)

Smereşte sufletul tău foarte, că focul şi viermii sunt osânda celui necredincios. (Ecclesiasticul 7.18)

Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele. [(Marcu 9.22-24) Într-un comentariu la această pildă, părintele Mihai Hau spunea că: “Tatăl copilului nu era sută la sută credincios, dar era sută la sută sincer.”]

Un credincios poate fi mai virtuos, şi deci superior din punct de vedere sufletesc, unui savant necredincios.  9.23

Un om necredincios se ascunde de Dumnezeu. Un om credincios se ascunde în Dumnezeu. (Fericitul Augustin)

Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nedreptatea zguduie conştiinţa în fiecare zi, chiar când tace cel nedreptăţit. Cei care fac nedreptate, aşteptându-se la pedeapsă, trăiesc în fiecare zi cu frică. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nedreptatea/

Ce fiinţă laşă şi jalnică făcuse din mine în acele zile frica, născută din pedepsa nedreaptă. (Charlotte Brontë)

Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş. (Confucius)

Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. (Psalmi 10.5)

Dumnezeu este ocrotitorul cel bun al răbdării noastre. Dacă ai lăsat pe seama Lui nedreptatea altora, El este răzbunător, pentru daune – despăgubitor, pentru durere – medic, pentru moarte – dătător de viaţă. Cât de mult poate răbdarea să-L aibă pe Dumnezeu datornic. (Tertulian)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Iar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: Prietene, nu-ţi fac nedreptate. Oare nu te-ai învoit cu mine un dinar? Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie. (Matei 20.13, 14)

Izvor de viaţă este gura celui drept, dar gura celor fără de lege, izvor de nedreptate. Ura aduce ceartă, iar dragostea acoperă toate cusururile. (Solomon 10.11, 12)

Numai o ruşine cunosc eu pe pământ şi aceea se cheamă: nedreptatea. (Franz Grillparzer)

Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru izbăvire de păcate, fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Păcatul este nedreptate; cine păcătuieşte, fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte altul. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pentru copii nu este nimic mai intens şi mai amarnic decât nedreptatea. (Charles Dickens)

Unde nu e milă, acolo e şi nedreptate.  (Proverb turcesc)

Zis-a Amma: Bine este a nu te mânia. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit? Nu el ţi-a făcut nedreptate, ci diavolul. Urăşte boala, nu pe cel bolnav.

Zis-a Avva Pimen: Mai mare dragoste nu este cu putinţă să afle cineva decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auzi un cuvânt rău de mâhnire, dar nu-l va zice, sau de i se va face nedreptate şi va suferi, dar nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul pentru aproapele.

Neştiinţa dă naştere întunericului, iar din pricina întunericului cădem în păcate pentru că ne este slăbită vederea faţă de adevăr. Cunoştinţa este deci luminare; ea alungă neştiinţa şi ne dă puterea de a vedea bine. (Cuviosul Clement Alexandrinul)

Nimeni din cei care nu şi-au şters aici pe pământ păcatele, nu poate scăpa dincolo de pedeapsă; ci după cum cei din închisori sunt duşi cu lanţurile lor la tribunal, tot aşa toate sufletele, când pleacă de aici, sunt duse la înfricoşătorul scaun de judecată, având în jurul lor fel de fel de lanţuri de păcate. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Nu cunosc un mai puternic legământ între două suflete pe pământ – ca taina aceluiaşi păcat. (Octavian Goga)

Nu dori să vezi minuni, doreşte să-ţi vezi păcatele. (Sfântul Efrem Sirul)

Nu există păcat care să-ntreacă milostivirea lui Dumnezeu. (Fericitul Augustin)

Nu suntem condamnaţi pentru păcatele noastre, ci pentru că nu ne pocăim.  11.6

Nu umbla după ştiri din viaţa lumească pentru că din aşa ceva nu vei avea niciun folos, după cum spune psalmistul: “Să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti.” Căci cel căruia îi place să vorbească bucuros despre treburile oamenilor păcătoşi, acela repede trezeşte în sine pofte spre plăceri. Mai curând fii dornic să cunoşti viaţa oamenilor drepţi, căci aceasta îţi va fi de mare ajutor. (Sfântul Vasile cel Mare)

Nu-l osândi pe aproapele tău; tu-i cunoşti păcatul, dar pocăinţa lui n-o cunoşti (Avva Dorotei)

Nu-ţi fie ruşine a mărturisi păcatele tale şi nu sta împotriva curgerii râului. (Ecclesiasticul 4.28)

Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăţie celui ce o rabdă. (Sfântul Marcu Ascetul)

Ocara/

Adu-Ţi aminte de aceasta: Vrăjmaşul a ocărât pe Domnul şi poporul cel fără de minte a hulit numele Tău. (Psalmi 73.19)

Apoi s-a dus repede în cortul unde era sălaşul Iuditei, dar n-a găsit-o. Şi alergând apoi în mulţime, a strigat: „O, roabe viclene! O singură femeie evreică a făcut de ocară casa regelui Nabucodonosor. Olofern zace la pământ, cu capul retezat!” (Iudita 14.17, 18)

Ca cei morţi să fii, să nu socoteşti nici lauda şi nici ocara, şi poti să te mântuieşti.  11.2

Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”. (Romani 15.3)

Cântarul strâmb este urgisit de Domnul, şi cântărirea dreaptă este plăcerea Lui. Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.1, 2)

Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară. (Solomon 10.5)

Dacă o faci pe grijuliul, fii grijuliu mai întâi cu tine însuţi, unde păcatul este şi mai vădit şi mai mare. Iar dacă nu eşti grijuliu cu tine însuţi, apoi lămurit lucru este că şi pe fratele tău nu-l judeci pentru că te îngrijeşti de soarta lui, ci pentru că îl urăşti şi vrei să-l faci de ocară. Dacă aproapele tău trebuie judecat, apoi s-o facă unul care nu are astfel de păcate.  (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Dacă vine mândria, va veni şi ocara, iar înţelepciunea este cu cei smeriţi. (Solomon 11.2)

Dreptatea înalţă un popor, în vreme ce păcatul este ocara popoarelor. (Solomon 14.34)

E câte un soi de laudă mai urâtă decât ocara. (Proverb armenesc)

Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului. (II Petru 2.13, 14)

Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. (Matei 5.11)

Hristos, regele lui Israel, să Se coboare de pe cruce, ca să vedem şi să credem. Şi cei împreună răstigniţi cu El Îl ocărau. (Marcu 15.32)

Iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea poporului. (Psalmi 21.6)

În acelaşi chip Îl ocărau şi tâlharii cei împreună-răstigniţi cu El. (Matei 27.44)

În tinereţile sale, oare n-a omorât pe uriaş? Şi n-a şters ocara din neam aruncând cu praştia piatra care a doborât semeţia lui Goliat? (Ecclesiasticul 47.4)

Laudele şi ocările îl înnebunesc pe om pentru că îl fac să nu mai ştie cine este. (Părintele Savatie Baştovoi)

Nu este smerit cel care se ocărăşte singur pe sine, ci acela care rabdă ocările de la alţii. (Sfântul Ioan Scărarul)

Orice păcat este o ocară. (Sfântul Vasile cel Mare)

Până când, Dumnezeule, Te va ocărî  vrăjmaşul, până când va huli potrivnicul numele Tău, până în sfârşit? (Psalmi 73.11)

Pentru a suporta o ocară trebuie să nu te superi pe cel ce te-a ocărât. (Sfântul Varsanufie de la Optina)

Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude. (Sfântul Marcu Ascetul)

Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul cel cu două limbi. (Ecclesiasticul 6.1)

Şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. (I Corinteni 4.12)

Uitarea este cel mai bun remediu pentru injurii. (Seneca)

Un ocărâtor este vinul, un zurbagiu băutura îmbătătoare şi oricine se lasă ademenit nu este înţelept. (Solomon 20.1)

Omeneşte vorbesc, pentru slăbiciunea trupului vostru. – Căci precum aţi făcut mădularele voastre roabe necurăţiei şi fărădelegii, spre fărădelege, tot aşa faceţi acum mădularele voastre roabe dreptăţii, spre sfinţire. Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. (Romani 6.19, 20)

Omorul/

Asceza este omorârea mortii din noi, ca să se elibereze firea de sub robia ei. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Ba, regele Egiptului a poruncit moaşelor evreieşti, care se numeau: una Şifra şi alta Pua, şi le-a zis: „Când moşiţi la evreice, să luaţi seama când nasc: de va fi băiat, să-l omorâţi, iar de va fi fată, să o cruţaţi!” (Ieşirea 1.15, 16)

Călugărul cu nădejde tare junghie lenea omorând cu sabia acesteia pe aceea. (Sfântul Ioan Scărarul)

Când a ajuns la trepte, a trebuit, de furia mulţimii, să fie purtat de ostaşi. Căci mergea după el mulţime de popor, strigând: Omoară-l! (Faptele Apostolilor 21.35, 36)

„Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat şi eu am rămas singur şi ei caută să-mi ia sufletul!”. Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns? „Mi-am pus deoparte şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal”. (Romani 11.3, 4)

Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli. (Coloseni 3.5)

După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: „Să ieşim la câmp!” Iar când erau ei în câmpie, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: „Unde este Abel, fratele tău?” Iar el a răspuns: „Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?” Şi a zis Domnul: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ„. (Facerea 4.8-12)

Eşecul nu te omoară… te motivează să faci ceva să se întâmple. (Kevin Michael Costner)

Gândeşte-te să duci o viaţă binecredinciosă şi aşa crezând, te vei împărtăşi cu binecuvântarea care alungă nu numai moartea, ci şi bolile din noi, căci venind Hristos în noi slăbeşte legea care stăpâneşte în mod sălbatic în mădularele trupului nostru, înviorează evlavia faţă de Dumnezeu şi omoară patimile, neţinând seama de păcatele în care ne aflăm, ci videcându-ne mai degrabă ca pe nişte bolnavi. Căci întăreşte pe cel zdrobit, ridică pe cel căzut ca un păstor bun care-Şi pune sufletul pentru oile Sale. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. (Matei 23.37)

Iubeşte-ţi sufletul tău şi-ţi mângâie inima ta şi departe de la tine goneşte întristarea, că pe mulţi i-a omorât întristarea şi nu este folos întru ea. (Ecclesiasticul 30.23, 24)

În tinereţile sale, oare n-a omorât pe uriaş? Şi n-a şters ocara din neam aruncând cu praştia piatra care a doborât semeţia lui Goliat? (Ecclesiasticul 47.4)

În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi; purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru. (II Corinteni 4.8-10)

Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. (Iov 5.2)

Noi nu suntem omorâtori de trupuri, ci omorâtori de patimi. (Sfântul Vasile cel Mare, despre post)

Nu poţi omorî timpul fără a insulta eternitatea. (Charles Baudelaire)

Pe Acesta, fiind dat, după sfatul cel rânduit şi după ştiinţa cea dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi luat şi, pironindu-L, prin mâinile celor fără de lege, L-aţi omorât, pe Care Dumnezeu L-a înviat, dezlegând durerile morţii, întrucât nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de ea. (Faptele Apostolilor 2.23, 24)

Pedepseşte pe feciorul tău, cât mai este nădejde (de îndreptare), dar nu ajunge până acolo ca să-l omori. (Solomon 19.18)

Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)

Şi după ce au trecut destule zile, iudeii s-au sfătuit să-l omoare. Şi s-a făcut cunoscut lui Saul vicleşugul lor. Şi ei păzeau porţile şi ziua şi noaptea, ca să-l ucidă. Şi luându-l ucenicii lui noaptea, l-au coborât peste zid, lăsându-l jos într-un coş. (Faptele Apostolilor 9.23-25)

Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia. Şi ei s-au întristat foarte! (Matei 17.23)

Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi(Ioan 8.37)

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii. (Hector Berlioz)

Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui; prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor; scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. (Psalmi 104.27-29)

Vedeţi, vedeţi, dar, că Eu sunt şi nu este alt Dumnezeu afară de Mine: Eu omor şi înviez, Eu rănesc şi tămăduiesc şi nimeni nu poate scăpa din mâna Mea! Eu ridic la cer mâna Mea şi Mă jur pe dreapta Mea şi zic: Viu sunt Eu în veac! (Deutoronomul 32.37, 38)

Viciile sunt călăi care te omoară încet, ca o sabie neascuţită. (Nicolae Iorga)

Orice nedreptate pe care o suferim de la cineva este socotită de Dumnezeu, fie pentru izbăvire de păcate, fie pentru răsplătire. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Orice păcat este o ocară. (Sfântul Vasile cel Mare)

Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea păcat al altuia, nu e de auzit.(Sfântul Marcu Ascetul)

Păcatele cele mici deschid uşa celor mari. (Sfinţii Părinţi)

Păcatele dezlegate nu se mai au în vedere.  8.17

Păcatele mele curg în spatele meu, eu nu le văd, dar vin astăzi ca să judec păcatele altuia.  12.4

Păcatele săvârşite cu trupul sunt împiedicate de multe pricini, dar cel ce păcătuieşte cu gândul, păcătuieşte tot atât de repede pe cât a şi gândit. (Sfântul Vasile cel Mare)

Păcatele se plătesc în cer, greşelile, pe pământ. (Sandro Montalto)

Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta, Doamne. (Psalmi 24.7, 8)

Păcatul face ca jugul vieţii să fie chinuitor şi povara existenţei grea. (Iustin Popovici)

Păcătuind, să nu învinovăţeşti fapta, ci gândul. Căci dacă mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Sfântul Marcu Ascetul)

Pe când mândria este moartea virtuţilor şi viaţa păcatelor, smerenia este moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine mai păcătos, căci proorocul Isaia văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine. (Avva Matoi)

Pentru ce te strici de râs când eşti vinovat de atâtea păcate? (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Pierderea harului Duhului Sfânt.  10.4

Pocăinţa este înlănţuirea păcatului. (Avva Pimen)

Pocăinţa este părăsirea păcatului. Fără părăsirea păcatului nu există pocăinţă. (Părintele Teofil Pârâian)

Pocăinţa este renunţarea la păcate. (Sfântul Vasile cel Mare)

Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întotdeauna o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucrurilor şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite”, cum spunea Maurice Rondel. Deci, pocăinţa însemnează  revenire la un realism, se văd lucrurile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limitate, nu sunt trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)

Pocăinţa pentru păcate se face toată viaţa, nu doar într-un timp anume, ci toată viaţa. Pocăinţa devine lucrătoare în momentul în care nu mai săvârşeşti păcatul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul curăţeşte păcatele şi fărădelegile tale.  2.10

Postul este frâu călugărului asupra păcatului. Cel ce îl leapădă, cal turbat după parte femeiască se află. (Avva Yperehie)

Postul poate să ne ajute în lupta cu păcatul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul trebuie ţinut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilinţa inimii şi curăţirea de păcate. (Sfântul Ioan Casian)

Precum virtuţile obişnuiesc să se nască din dureri şi din ocări, aşa păcatele se nasc din plăceri şi laude. (Sfântul Marcu Ascetul)

Prefer un om care a păcătuit şi ştie că a păcătuit şi se pocăieşte decât un om care nu a păcătuit şi se crede că este drept. (Avva Sarmata)

Prin bunătatea Lui, Dumnezeu este aproape de toţi. Noi înşine, prin păcat, ne depărtăm de El. (Sfântul Vasile cel Mare)

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a ales mai bine să pătimească cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă dulceaţa cea trecătoare a păcatului, socotind că batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, fiindcă se uita la răsplătire. (Evrei 11.24-26)

Prin iubire şi credinţă se ispăşeşte păcatul şi prin frica de Dumnezeu te fereşti de rele. (Solomon 16.6)

Sau te va ţine Biblia departe de păcat, sau păcatul te va ţine departe ce Biblie. (Jim Smith)

Să nu căutăm false argumente pentru lipsurile noastre. (Sfinţii Părinţi)

Să nu te faci vrăjmaş în loc de prieten, că numele rău ruşine şi ocară va moşteni; aşa este păcătosul cel cu două limbi. (Ecclesiasticul 6.1)

Să sărbătorim necontenit şi să nu facem niciun păcat; aceasta-i sărbătoarea. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Scopul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este sfinţirea sufletului şi a trupului, dar şi dobândirea mântuirii, adică iertarea păcatelor şi viaţa de veci. În acest sens, împărtăşirea euharistică ne dăruieşte putere pentru a răstigni egoismul şi orgoliul din noi şi a cultiva o iubire smerită şi milostivă, exprimată prin rugăciune şi prin fapte bune. (Patriarhul Daniel)

Se cuvine să te mărturiseşti fără ruşinare, căci ruşinarea pe care o înfrângi când te mărturiseşti îţi aduce mărire şi dar de la Dumnezeu. De ce te ruşinezi păcătosule? Când ai făcut păcatul nu te-ai ruşinat şi acum când cauţi să-l uşurezi, te ruşinezi? Nu ştii că ruşinea aceasta este de la diavol, care când face păcatul îţi dă îndrăzneală şi neruşinare, iar când îl mărturiseşti îţi dă frică şi ruşinare? Deci, să-ţi mărturiseşti păcatele, nici adăugând, nici scăzând, nici spunând jumătate din păcatele tale la un duhovnic şi jumătate la altul, cum fac oarecare vicleni, nici arătându-te cu oarecare cuvinte meşteşugite ca să-ţi împuţinezi ruşinea, căci să ştii că nu numai se va face urâtă mărturisirea ta la Dumnezeu, ci încă şi păcatele pe care le-ai mărturisit vor răsări la tine iarăşi, după puţină vreme. (Sfântul Nicodim Aghioritul)

Sfinţenia este excluderea şi părăsirea răutăţii şi a păcatului. (Sfântul Chiril al Alexandriei)

Sminteala/

Această cale le este sminteală lor şi celor ce vor găsi de bune spusele lor. (Psalmi 48.13)

Atunci Iisus le-a zis: Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: „Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei”. (Matei 26.31)

Biserica ne învaţă că uneori popoare întregi sunt călăuzite de un fals Hristos, care le aruncă în sminteală.  8.19

Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. (I Corinteni 1.19-23)

Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci ţin până la un timp; apoi când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. (Marcu 4.16, 17)

Cine iubeşte pe fratele său rămâne în lumină şi sminteală nu este în el. Iar cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui. (I Ioan 2.10, 11)

Dacă un om nu este smintit, poate fi vindecat de orice nebunie în afară de vanitate. (Jean Jacques Rousseau)

Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: sminteşte aceasta? (Ioan 6.60, 61)

Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală. (Romani 14.13)

Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. (Matei 18.6)

Iar Petru, răspunzând, I-a zis: Dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti. Zis-a Iisus lui: Adevărat zic ţie că în noaptea aceasta, mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Petru i-a zis: Şi de ar fi să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine. Şi toţi ucenicii au zis la fel. (Matei 26.33-35)

Întăriţi inimile copiilor voştri în frica lui Dumnezeu, pentru ca ele să nu se clatine din pricina smintelilor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Întoarce-te la Domnul şi părăseşte păcatele, roagă-te înaintea feţei Lui şi împuţinează sminteala ta. (Ecclesisticul 17.20)

Mănâncă cuviincios cele ce sunt puse înaintea ta şi nu plescăi, ca să nu te faci nesuferit. Isprăveşte cuviincios cel dintâi şi nu fi nesăţios, ca să nu sminteşti. (Ecclesiasticul 31.18, 19)

Nu cerca să fii judecător, ca nu cumva să nu poţi ridica nedreptăţile; ca nu cumva să te sfieşti de faţa celui puternic şi să pui sminteală întru dreptatea ta. (Ecclesiasticul 7.6, 7)

Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. (Psalmi 118.165)

Pe plan tehnologic, am progresat, am înaintat foarte repede, dar pe plan psihologic comportamentul nostru, atitudinile, acţiunile noastre, au rămas mai mult sau mai puţin neevoluate. Suntem în continuare agresivi, brutali, cruzi, smintiţi. (Krishnamurti, filosof indian)

Pentru că scris este în Scriptură: „Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preţ, şi cel ce va crede în ea nu se va ruşina”. Pentru voi, deci, care credeţi, (Piatra) este cinstea; iar pentru cei ce nu cred, piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului, şi piatră de poticnire şi stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au şi fost puşi. (I Petru 2.6-8)

Sminteală, urâciune şi ruşine este când femeia hrăneşte pe bărbatul său.(Ecclesiasticul 25.24)

Şi a zis către ucenicii Săi: Cu neputinţă este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin! Mai de folos i-ar fi dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceştia mici. (Luca 17.1, 2)

Şi el a dat poruncă s-o introducă înăuntru, unde erau aşezate tacâmurile de argint, şi să i se întindă masă, ca să mănânce din bucatele lui şi să bea din vinul lui. Dar Iudita a zis: „Nu mănânc dintr-acestea, ca să nu iasă vreo sminteală, ci să mi se aducă din merindele pe care le-am adus cu mine!” Atunci Olofern i-a răspuns: „Şi dacă cele care le ai cu tine se vor isprăvi, de unde să mai aducem ca să-ţi dăm la fel? Căci aici n-avem pe nimeni din neamul tău„. Şi Iudita i-a zis: „Să trăieşti în pace, stăpâne. Eu, roaba ta, nu voi isprăvi proviziile mele, până ce Domnul nu va împlini prin mine planurile Sale!” (Iudita 12.1-4)

Şi Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta. Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi eşti; că nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. (Matei 16.22, 23)

Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala. (Matei 18.7)

Sufletul care cunoaşte păcatul îl urăşte ca pe o fiară. Dar dacă nu-l cunoaşte, îl iubeşte. (Sfântul Antonie cel Mare)

Şi fariseii şi cărturarii cârteau, zicând: Acesta primeşte la Sine pe păcătoşi şi mănâncă cu ei. (Luca 15.2)

Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul? Iar ea a zis: Nici unul, Doamne. Şi Iisus i-a zis: Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti. (Ioan 8.10, 11)

Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute. (Ioan 20.22, 23

Ştiinţa fără religie este schioapă, religia fără ştiinţă este oarbă. (Albert Einstein)

Timpul este cel mai bun profesor. Din păcate, el îşi omoară toţi elevii. (Hector Berlioz)

Timpul liber petrecut fără frica de Dumnezeu este dascăl de păcate pentru cei ce nu ştiu să folosească timpul. (Sfântul Vasile cel Mare)

Toate sunt după fire, numai păcatul este împotriva firii. (Sfântul Ioan Damaschinul)

Toţi oamenii sunt încercaţi dintr-un întreit motiv: adesea pentru verificare, uneori pentru curăţire, iar alteori pentru plata greşelilor. (Sfântul Ioan Casian)

Trebuie să punem şi diagnoza gândurilor pătimaşe, prin care se săvârşeşte păcatul. Gândurile în care se cuprind toate păcatele, sunt opt: al lăcomie pântecelui, al desfrânării, a iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei. Ca aceste opt gânduri să ne tulbure, sau ca să nu ne tulbure, nu atârnă de noi. Dar ca să stăruiască, sau ca să nu stăruiască, sau ca să stârnească patimile, sau ca să nu le stârnească, atârnă de noi. (Sfântul Ioan Damaschin)

Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuiri, dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia priveşte cu încredere şi optimism, însă şi cu gravitate, fiecare clipă a vieţii prezente, preţuind-o ca pe şansă divină a răscumpărării păcatului, ca timp al ridicării, ca şansă de rodire şi valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu. În ortodoxie, clipa nu este doar un pas spre moarte, ca în filosofia lui Heidegger, ci clipa oferă şi posibilitatea valorificării potenţelor umane creatoare, nealterate de păcat. Ea poate releva capacitatea noastră de a dobândi, în condiţiile temporalităţii, valori eterne şi poate redescoperi vocaţia originară. Clipa poate răscumpăra timpul pierdut, când se restabileşte în ea comuniunea cu Dumnezeu, sau poate pierde un timp bun, de o viaţă întreagă, când în ea se săvârşeşte, prin păcat, ruperea comuniunii cu Dumnezeu. (Patriarhul Daniel)

Vai de feciorii răzvrătiţi, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fără Mine, care fac legăminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca să grămădească păcate peste păcate. (Isaia 30.1)

Viaţa e un dar al lui Dumnezeu dat nouă, oamenilor, pentru a ne curăţi sufletele de păcat şi a ne pregăti, prin Hristos, spre a primi viaţa veşnică. (Valeriu Gafencu)

Violenţa este arma celor slabi. (Mahatma Gandhi)

Violenţa este replica incultului. (Alan Brien)

Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei. (Isaac Asimov)

Violenţa generează, de obicei, violenţă. (Eschil)

Violenţa naşte violenţă. (Anthony Burgess)

Violenţa/

A răspunde agresiunii prin nonviolenţă e un act de voită indiferenţă, dar de indiferenţă bine practicată. (Andrei Pleşu)

Agresivitatea este întotdeauna o consecinţă a frustrării. (John Dollard)

Comunismul a lucrat cu înverşunarea drăcească şi violentă să izgonească pe Hristos din viaţa noastră şi să crească atei liberi-cugetători şi indiferenţi. Şi au rămas încă urme, răni încă nevindecate de credinţa noastră. (Părintele Constantin Voicescu)

Frumosul este superior sublimului pentru că este permanent şi nu satură; în timp ce sublimul este relativ, trecător şi violent. (Henri-Frédéric Amiel)

În viaţa noastră, plină de nervozitate şi violenţă, avem o mare nevoie de umilinţă.  10.18

Mai mult câştigi prin iertare decât prin violenţă. (La Fontaine)

Multe lucruri sunt violente dar nimic mai violent ca omul. (Sofocle)

Omul este încă la fel cum a fost. Este încă brutal, violent, agresiv, avid, competitiv. Şi … a construit o societate după aceste trăsături. (Krishnamurti, filosof indian)

Orice societate bazată pe dominare susţine violenţa. (Bell Hooks)

Zis-a Avva Ilie: Ce poate păcatul unde este pocăinţă şi ce foloseşte dragostea unde este mândrie?

Zis-a Avva Sisoe: Orice fel de ispită va veni omului, să zică: Pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla lui, să zică: Din mila lui Dumnezeu este aceasta.