Acestea grăieşte, îndeamnă şi mustră cu toată tăria. Nimeni să nu te dispreţuiască. (Evrei 2.15)
Atunci a început Iisus să mustre cetăţile în care se făcuseră cele mai multe minuni ale Sale, căci nu s-au pocăit. Vai ţie, Horazine, vai ţie, Betsaida, că dacă în Tir şi în Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi în cenuşă, s-ar fi pocăit.(Matei 11.20, 21)
Ca să-i ferească sufletul de prăpastie şi viaţa lui de calea mormântului; de aceea, prin durere, omul este mustrat în patul lui şi oasele lui sunt zguduite de un cutremur neîntrerupt. (Iov 33.18, 19)
Ce altceva este secularizarea, dacă nu neputinţa de a-L înţelege pe Dumnezeu şi pogorârea lui Dumnezeu între noi? Haideţi să-L facem ca noi, doar, doar ne-o înţelege, doar, doar, o gândi ca noi şi s-o mixa ca şi noi şi va înţelege lucrurile, aşa cum înţelegem noi, şi atunci viaţa noastră va fi foarte comodă şi foarte normală. Nu voi mai avea mustrări de conştiinţă. ….. (Episcopul vicar patriarhal Sebastian Ilfoveanu, vezi Dumnezeu)
Cea mai mare mustrare este “mustrarea de conştiinţă” (John Ellis Large)
Cei care merită să fie lăudaţi suportă mai cu uşurinţă să fie criticaţi. (Alexander Pope)
Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit. (Solomon 1.25)
De vrei să primeşti laudă de la oameni, iubeşte mai întâi mustrarea pentru păcate.(Sfântul Marcu Ascetul)
De-ţi va greşi ţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. (Matei 18.15)
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele; şi sufletul meu s-a tulburat foarte şi Tu, Doamne, până când? (Psalmi 6.1-3)
Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte. Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui. Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor. (Apocalipsa 3.19-22)
Fericit este omul pe care Dumnezeu îl mustră! Şi să nu dispreţuieşti certarea Celui Atotputernic. (Iov 5.17)
Flecăreala este mustrarea deşartă, care se manifestă prin ea, iar somnul lung este lenevirea sufletului. 9.18
În zadar ar fi împiedicat trupul de mustrarea şi desfrâul sufletului spre atingerea ţelului final al înclinărilor şi dorinţelor, zadarnică activitatea raţiunii, zadarnică funcţionarea minţii, zadarnică înţelepciunea, dreptatea, practicarea oricărei virtuţi, promulgarea şi controlarea oricărei legi; cu un cuvânt, zadarnică ar fi tot ce poate fi măreţ şi frumos în viaţa oamenilor şi pentru oameni. (Atenagora Atenianul)
La urmă, pe când cei unsprezece şedeau la masă, li S-a arătat şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei ce-L văzuseră înviat. (Marcu 16.14)
Lepădarea ta de credinţă te va pedepsi şi răutatea ta te va mustra. Înţelege şi vezi cât e de rău şi de amar de a părăsi pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu mai avea nici o teamă de Mine, zice Domnul Dumnezeul puterilor. (Ieremia 2.19)
Lipsa mustrărilor de conştiinţă, în tot ce facem, e semnul unei inimi învârtoşate, al unui obicei al omului de a se îndreptăţi pe sine însuşi, şi de a-l critica pe aproapele sau pe Dumnezeu 9.14
Loveşte pe cel ce batjocoreşte şi cel fără de minte va deveni înţelept; mustră pe cel înţelept şi el va pricepe ştiinţa. (Solomon 19.25)
Mai bine o mustrarea de la Dumnezeu, decât un compliment de la diavol. (Teodor Burnar)
Mustrarea de conştiinţă aduce multă trezvie minţii. 9.14
Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi făcut aceea şi, dacă a făcut, să nu mai facă. Mustră pe prieten, ca nu cumva să fi zis şi, de a zis, să nu mai zică. (Ecclesiasticul 19.13, 14)
Pe Bartimeu îl mustrau nu vrăjmaşii lui Hristos, ci cei care Îl urmau pe Hristos. 9.10
Să nu amânăm niciodată săvârşirea faptelor bune, ca să nu fim întâmpinaţi cu întrebarea Sfântului Ambrozie al Milanului: “De ce amâi pentru ziua de mâine?”, şi apoi cu mustrarea lui: “Poţi să lucrezi şi azi, fiindcă s-ar putea s-o pierzi pe cea de azi, şi pe cea de mâine să n-o mai apuci. Nici pierderea unei singure ore nu înseamnă o pagubă mică. Chiar şi o singură oră este o parte din viaţă”. (Părintele Narcis Stupcanu, la emisiunea “Cuvântul care zideşte”)
Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. (Evrei 12.5)
Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. (Psalmi 37.13)
Trufia este lepădarea de Dumnezeu, este o născocire drăcească. Începutul trufiei este rădăcina slavei deşarte. Mijlocul e defăimarea aproapelui, trâmbiţarea neruşinată a propriilor osteneli, lauda de sine în inimă şi urârea mustrării. Sfârşitul este lepădarea ajutorului dumnezeiesc şi nădăjduirea în propria strădanie. (Sfântul Ioan Scărarul)