Măreţia Lui oare nu vă înfricoşează şi groaza Lui nu va cădea oare peste voi? (Iov 13.11)
Măreţia omului este reală, atunci când el îşi cunoaşte limitele. Cel care rezistă tendinţelor de mărire, acela este corect situat în existenţă şi stăpân pe însuşirile sale spirituale. Fericit este cel care nu se evaluează pe sine în săvârşirea faptelor sale bune, sau cel care nu se socoteşte pe sine a fi lucrat ceva demn de laudă. Aceasta este adevărata smerenie; orgoliul, în schimb, pretinde recunoaşterea meritelor, a reuşitelor, ca fiind proprii, fără a le atribui ajutorului dat de Dumnezeu. “Sunt smerit, dar vreau să se ştie!”, sună un cuvânt care revendică dobândirea unei virtuţi întotdeauna discrete, niciodată atinsă, atunci când proclami că o deţii. (Blaise Pascal)
Ambiţia este germenele din care purcede toată creşterea măreţiei. (Thomas Dunn English)
Cugetarea este măreţia omului. (Blaise Pascal)
La unii aroganţa ţine loc de măreţie, neomenia de fermitate şi viclenia de spirit. (Jean de la Bruyère)
Matematica este ceea ce începe, ca şi Nilul, în modestie şi se termină în magnific. (Calvin Colton)
Omul este deopotrivă măreţie şi umilinţă, cer şi pământ, vremelnicie şi nemurire, moştenitor al pământului dacă priveşte pe cele de sus, dar şi moştenitor al întunericului dacă priveşte doar spre cele de jos. (Sfântul Grigorie de Nazians)
Prudenţa este duşmana de moarte a realizărilor măreţe. (Michel de Montaigne)
Puterea Ta şi dreptatea Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, măreţiile pe care le-ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ţie? (Psalmi 70.22)
Să ne aţintim privirile la cei care slujesc în chip desăvârşit măreţei slave a lui Dumnezeu. (Din Epistola către Corinteni a Sfântului Clement Romanul, episcopul Romei)
Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţia descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. (II Corinteni 12.7-9)