Mânia 12.2
Mântuirea 1.2, 2.14, 5.1, 6.6, 7.2, 10.19, 11.2, 11.17
Mântuirea este, în acelaşi timp, şi lucrarea lui Dumnezeu, dar şi lucrarea noastră. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mântuirea în viaţa de familie. 10.5
Mântuirea noastră trece prin curtea vecinului. (Părintele Mihai Hau)
Mântuirea se realizează prin Cel care mântuieşte, nu prin cel care se mântuieşte. 10.19
Mântuirea, faptă teandrică. 8.13, 10.19
Mântuirea, urmarea esenţialului. 11.2
A cerceta despre Dumnezeu pentru a descoperi, este lucru mântuitor. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta. (Psalmi 3.8)
A mântui înseamnă a elibera, a scăpa de ceva. 8.13, 10.19
A şti la scară umană poate fi folositor, dar în niciun caz mântuitor. (Petre Ţuţea)
A zis deci iarăşi Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi au venit mai înainte de Mine sunt furi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. (Ioan 10.7-9)
Adam a căzut în rai şi Lot s-a mântuit în Sodoma. (Sfinţii Părinţi)
Aşa dar, nu pierdeţi timpul acestei vieţi, de el atârnă mântuirea noastră. (Părintele Narcis Stupcanu)
Atunci cel drept va sta cu multă îndrăzneală înaintea celor care l-au prigonit şi au dispreţuit ostenelile sale.
Iar ei, văzându-l, se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de minunea mântuirii dreptului. Ei vor zice, căindu-se în inima lor şi gemând întru strâmtorarea duhului lor: „Acesta este pe care-l aveam altădată de batjocură şi ţinta ocărilor noastre. (Cartea înţelepciunii lui Solomon 5.1-3)
Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. (Matei 19.25, 26)
Bogaţii procură săracilor mijloace pentru hrană, iar săracii – mijloace pentru mântuirea lor. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Ca cei morti să fii, să nu socoteşti nici lauda şi nici ocara, şi poţi să te mântuieşti. 11.2
Care e diferenţa dintre un filosof şi un creştin? Unul este discipol al Greciei, celălalt al cerului. Unul care umblă după glorie, celălalt după mântuire. Unul mânuitor al vorbelor, celălalt al faptelor bune. Unul care clădeşte şi altul care dărâmă. Unul iubitor de greşeală, celălalt duşman al ei. Unul care strică adevărul şi altul care-l restabileşte, lămurindu-l. Unul care fură şi altul care păzeşte să nu se fure. (Tertulian)
Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. (I Corinteni 1.18)
Căci dacă, pe când eram vrăjmaşi, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, ci şi ne lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care am primit acum împăcarea. (Romani 5.10, 11)
Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. (Matei 18.11)
Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte. Că iată, însăşi aceasta, că v-aţi întristat după Dumnezeu, câtă sârguinţă v-a adus, ba încă şi dezvinovăţire şi mâhnire şi teamă şi dorinţă şi râvnă şi ispăşire! Întru totul aţi dovedit că voi înşivă sunteţi curaţi în acest lucru. (II Corinteni 7.10, 11)
Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare. (Romani 8.24, 25)
Căci v-o spun vouă, neamurilor: Întru cât sunt eu, deci, apostol al neamurilor, slăvesc slujirea mea, doar voi izbuti să aţâţ râvna celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei. (Romani 11.13, 14)
Cel ce rabdă până la sfârşit, acela se va mântui. (Matei 24.13)
Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească. (Sfinţii Părinţi)
Credinţa este tărie spre mântuire şi putere spre viaţa veşnică. (Cuviosul Clement Alexandrinul)
Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea. (Psalmi 90.16)
Cum să mă mântuiesc? – Trăieşte după porunci, roagă-te lui Dumnezeu. 1.6
Da, avem mulţi savanţi şi oameni de ştiinţă, dar atât de ignoranţi în realităţile divine; avem o mulţime de filosofi, dar atât de puţini oameni ai lui Dumnezeu, pentru care Hristos este totul şi care pot să arate semenilor, drumul drept spre mântuire. (Sadhu Sundar Singh, un vestit hindus convertit la creştinism în secolul trecut)
Dacă dorim să facem ceva pentru sufletul nostru, trebuie să primim jugul Mântuitorului. (Părintele Dumitru Păduraru)
Dacă orice credinţă mântuieşte, atunci jertfa lui Hristos este fără rost. Dacă orice interpretare a Bibliei este corectă, atunci toată istoria Bisericii este o absurditate. (Părintele Constantin Necula)
De ai inimă trează, poţi să te mântuieşti. (Avva Pambo)
De-ar fi să-mi zdrobeşti toate oasele, nu voi înceta să mărturisesc că numai credinta în Hristos duce pe oameni la mântuire. (Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, episcopul Chiriniei)
Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se scoală asupra mea; Mulţi zic sufletului meu: „Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! ” Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. (Psalmi 3.1-3)
Doamne, mântuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, în orice zi Te vom chema. (Psalmi 19.10)
Dobândeşte pacea în inima ta şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui. (Sfântul Serafim de Sarov)
Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa? (Psalmi 26.1, 2)
Două categorii de oameni se vor mântui: cei care păcătuiesc şi sunt suficient de puternici încât să se căiască şi cei care sunt prea slabi să se căiască cu adevărat, dar sunt pregătiţi cu răbdare, smerenie şi recunoştinţă să îndure toată povara consecinţelor păcatelor lor. În smerenia lor, Dumnezeu îi va primi şi pe aceştia. (Părintele Ambrozie de la Optina, unul dintre ultimii stareţi ruşi de dinainte de venirea comunismului)
Dumnezeu nu ispiteşte, dar îngăduie ispita, fie pentru mântuirea sufletelor noastre, fie spre a ne da prilej să dovedim tăria credinţei noastre şi astfel să avem dreptul la răsplătire, căci ispitele ce se întâmplă drepţilor sunt pentru încercare şi au şi plată. (Sfântul Simeon al Tesalonicului)
Durerea din timpul rugăciunii se preface în bucurie şi astfel mai facem un pas către mântuire. 11.9
Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. (Matei 1.21)
Egoismul este piedica mântuirii. (Sfinţii Părinţi)
El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt. (Evrei 3.5)
Fiecare să dea lupta cu sine dacă vrea să se mântuiască. 4.7
Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puţin să ne mântuim sufletul şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru. (Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, decapitat împreună cu cei patru fii ai săi şi cu sfetnicul Ianache pentru că nu s-au lepădat de credinţa creştină.)
Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate. (I Petru 5.19, 20)
Frica de Dumnezeu este o virtute, pentru că prin aceasta se poate mântui. 11.9
Grija pentru mântuirea sufletului 4.11
Iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. (Matei 9.22)
Iisus Hristos este numit cu două nume: cu numele Iisus, pentru că mântuieşte, şi cu numele Hristos, pentru că este mare Preot. (Sfântul Chiril al Alezandriei)
În afara bisericii nu este mântuire. (Sfântul Ciprian al Cartaginei)
Începutul mântuirii este cunoaşterea de sine. Această cunoaştere se dobândeşte prin examinarea metodică a conştiinţei. (Sfântul Efrem Sirul)
Îţi faci semnul crucii, să-l faci corect, nu repezit, schilodit, aşa ca să nu se ştie ce înseamnă, ci un semn al crucii adevărat, lent, mare, de la frunte la piept, de la un umăr la celălalt. Concentrează-te bine, adună-ţi toate gândurile şi întreaga ta persoană în acest semn. Simţi cum te cuprinde în întregime? De ce? Este semnul Universului şi este semnul mântuirii. Pe cruce Domnul nostru Iisus Hristos i-a mântuit pe oameni. El îl sfinţeşte pe om în întregime până la cea din urmă fibră a fiinţei sale. De aceea facem semnul crucii înainte de rugăciune, ca să ne ordoneze şi să ne adune, să ne cuprindă gândurile şi inima şi voinţa în Dumnezeu. După rugăciune, ca să rămână în noi ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu, ca să ne apere de primejdii. (Romano Guardini, 8.7)
Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strâmbătate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine; apucă arma şi pavăza şi scoală-Te întru ajutorul meu; scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!” (Psalmi 34.1-3)
Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii. (Efeseni 6.17, 18) Beţia este demon de bunăvoie, băgat în suflete de către plăcere.
Mai uşor se mântuieşte bogatul harnic, drept şi milostiv decât săracul cârcotaş. (Părintele Ilie Cleopa)
Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. (Psalmi 11.1)
Menirea noastră pe pământ este să-L lăudăm pe Dumnezeu şi să căutăm mântuirea. (Părintele Paisie Olaru)
Nădejdea mântuirii veşnice 11.15
Ne mântuim prin aproapele nostru. (Sfinţii Părinţi)
Nici eu nu pot să cred că se poate mântui cel care nu munceşte pentru mântuirea aproapelui. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nimeni să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăţilor pentru care trăim şi pentru care suntem. Ca pe o cunună, aşa să purtăm crucea lui Hristos. Prin cruce se săvârşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături. Dacă trebuie să te hrăneşti cu hrana cea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinţei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu avem nevoie de minuni în viaţa noastră pentru a ne mântui. Credinţa ţine loc de minuni şi chiar face câte odată să se întâmple minuni fără să ne dăm seama. Origen susţinea acest lucru spunând că mereu se deschid ochii celor orbi duhovniceşte şi urechile oamenilor surzi faţă de virtute. Mulţi din cei care şchiopătau altă dată, ceea ce Scriptura numeşte omul dinăuntru, cum s-au vindecat prin învăţătură să se ridice, nu în sens propriu, ci ca cerbul, animalul de care se feresc şerpii, fiind imunizat împotriva oricărui venin al viperelor. Da, aceşti şchiopi vindecaţi primesc de la Iisus puterea de a putea călca în drumul lor, altă dată clătinat, peste şerpii şi peste scorpiile păcatului. Într-un cuvânt, peste toată puterea vrăjmaşului, fără să păţească niciun rău, căci şi ei au fost imunizaţi contra oricărui rău şi venin diavolesc.
Nu cunosc pe nimeni care să se fi mântuit singur. (Sfântul Vasile cel Mare)
Nu există mântuire, fără efortul dat pentru mântuirea celuilalt. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Numai credinţa neclintită mântuieşte pe om aici şi dincolo deopotrivă. Credinţa e puntea vie peste prăpăstiile dintre sufletul zbuciumat şi lumea plină de enigme, şi mai cu seamă între om şi Dumnezeu. (Liviu Rebreanu)
O picătură de înţelepciune, izvorâtă din frica de Dumezeu, ne poate mântui. (Sfinţii Părinţi)
Pentru a te mântui e de ajuns să vrei. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Pocăinţa este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întotdeauna o iluzie. Sfinţii Părinţi spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucru-rilor şi persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite”, cum spunea Maurice Rondel. Deci, pocăinţa însemnează revenire la un realism, se văd lucrurile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate şi de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limitate, nu sunt trecătoare, spre valorile veşnice şi astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)
Pune faţă în faţă aceste două: postul, care apropie de Dumnezeu, şi desfătarea, care îndepărtează de mântuire. (Sfântul Vasile cel Mare)
Purtând slăbiciunile unii altora, aşa vom merge spre mântuire. (Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa)
Răbdarea este o binecuvântare divină. Prin răbdare creştem, ne înălţăm şi ne mântuim. (Părintele Dumitru Păduraru)
Să nu fericeşti pe nimeni înainte de sfârşit, dar nici să nu te deznădăjduieşti de mântuirea nimănui. (Sfântul Efrem Sirul)
Scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!” (Psalmi 34.3
Scopul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este sfinţirea sufletului şi a trupului, dar şi dobândirea mântuirii, adică iertarea păcatelor şi viaţa de veci. În acest sens, împărtăşirea euharistică ne dăruieşte putere pentru a răstigni egoismul şi orgoliul din noi şi a cultiva o iubire smerită şi milostivă, exprimată prin rugăciune şi prin fapte bune. (Patriarhul Daniel)
Secretul mântuirii este de fapt păstrarea minţii ocupate pentru a nu ne purta gândurile spre patimi; ori munca ne concentrează gândurile spre ceea ce facem, iar rugăciunea ne înalţă mintea către Dumnezeu. (Sfinţii Părinţi)
Sfatul bun la timpul potrivit este o milostenie mai mare decât sumele de bani, pentru că este sfatul Cuvântului spre folos pentru mântuire. (Patriarhul Daniel)
Smerenia este scurtătura către mântuire. (Sfinţii Părinţi)
Sufletul cuprins de deznădejde în privinţa mântuirii nu este departe de nebunie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Şcoala nu te mântuieşte. (Părintele Arsenie Boca)
Şi a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut. (Luca 19.9, 10)
Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)
Şi din îndemnul Duhului a venit la templu; şi când părinţii au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, el L-a primit în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu şi a zis: Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel. (Luca 2.27-32)
Şi i-a zis: Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit. (Luca 17.19)
Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând: Dar cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă. (Matei 19.24-26)
Şi iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui. Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui şi mă voi face sănătoasă; iar Iisus, întorcându-Se şi văzând-o, i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Şi s-a tămăduit femeia din ceasul acela. (Matei 9.20-22)
Şi le-a zis: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. (Marcu 16.15, 16)
Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la urmă, acela se va mântui. (Marcu 13.13)
Toată munca mea misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască şi că aversiunea mea faţă de pelaghiari se întemeiază pe adevărul teologic, potrivit căruia harul divin este necesar pentru mântuirea şi desăvârşirea omului. (Sfântul Patriciu, patronul Irlandei)
Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuiri, dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. … (Patriarhul Daniel, vezi Clipa)
Zis-a un bătrân: Sufletul sporeşte în priveghere, în rugăciune, în post şi în tăcere liniştită; şi mai ales de toate în smerenie, căci aceasta este sporirea cea adevărată a sufletului, ca în tot ceasul să fii smerit, şi tuturor plecat, zicând în sine că tot omul este mai vrednic şi mai bun decât tine. Fără smerenie nu e nicio nădejde în mântuire.