Atunci amândoi, și eu și el, am visat într-o noapte câte un vis, dar fiecare am visat vis deosebit și cu însemnare deosebită. Acolo cu noi era și un tânăr evreu, un rob al căpeteniei gărzii, și spunându-i noi visele noastre, ni le-a tâlcuit, fiecăruia cu înțelesul lui. Și cum ne-a tâlcuit el, așa s-a și întâmplat: eu să fiu pus iar în dregătoria mea, iar acela să fie spânzurat„. (Facerea 41.11-13)
Că precum cele neînsuflețite, care dau sunet, fie fluier, fie chitară, de nu vor da sunete deosebite, cum se va cunoaște ce este din fluier, sau ce este din chitară? (I Corinteni 14.7)
Deosebirea dintre literatură și ziaristică este că a doua este de necitit, în timp ce literatura e necitită. (Oscar Wilde)
Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toți fiii oamenilor. Din locașul Său, cel gata, privit-a spre toți cei ce locuiesc pământul. Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor. Nu se mântuiește împăratul cu oștire multă și uriașul nu se va mântui cu mulțimea tăriei lui. (Psalmi 32.13-16)
Dracii au un rol deosebit în stârnirea poftelor. 2.10
Fățarnicilor! Fața pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar vremea aceasta cum de nu o deosebiți? (Luca 12.56)
Frații mei, nu căutând la fața omului să aveți credința în Domnul nostru Iisus Hristos, Domnul slavei. Căci, dacă va intra în adunarea voastră un om cu inele de aur în degete, în haină strălucită, și va intra și un sărac, în haină murdară, iar voi puneți ochii pe cel care poartă haină strălucită și-i ziceți: Tu șezi bine aici, pe când săracului îi ziceți: Tu stai acolo, în picioare, sau: Șezi jos, la picioarele mele, n-ați făcut voi, oare, în gândul vostru, deosebire între unul și altul și nu v-ați făcut judecători cu socoteli viclene? (Iacob 2.1-4)
Gloria este un scop la care aspiră orice suflet deosebit, dar la care nu se ajunge cu dorința, ci cu capacitatea. (Lorenzo Stramusoli)
Iubirea tuturor oamenilor, în aceeași măsură, fără nicio deosebire. 12.3
În vremea aceasta a spus Aman regelui Artaxerxe: „Este un popor risipit și împrăștiat printre popoare, prin toate țările regatului tău. Legile lui sunt deosebite de legile tuturor popoarelor, legilor regelui nu se supun și regele nu se cuvine să-l lase așa. (Estera 3.8)
Multe sunt felurile rugăciunii, care de care mai deosebit. Totuși niciuna nu este vătămătoare, decât aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească. (Sfântul Marcu Ascetul)
Numai în situații deosebit de grele, dar și atunci numai cu învoirea lui Dumnezeu ca și în cazul lui Iov, ispitele îngăduite de Dumnezeu pot depăși cu puțin puterile noastre. Dar și în astfel de cazuri puterea binelui biruiește până la urmă, chiar dacă fizic nu ar părea evident, ca în cazul martirilor. (Părintele Teodor Bodogae)
Pocăința este starea de trecere de la iluzie la realitatea care contează pentru mântuire. Păcatul este întotdeauna o iluzie. Sfinții Părinți spun că atunci când demonii ne ispitesc, dau o strălucire deosebită lucrurilor și persoanelor, le amplifică o valoare pe care nu o au. “În păcat este o căutare infinită a lucrurilor finite”, cum spunea Maurice Rondel. Deci, pocăința însemnează revenire la un realism, se văd lucrurile trecătoare în dimensiunea lor de lucruri limitate și de aceea ne întoarcem spre cele ce nu sunt limitate, nu sunt trecătoare, spre valorile veșnice și astfel ajungem la bucurie. (Patriarhul Daniel)
Postul trebuie ținut în chip deosebit numai pentru Dumnezeu, spre umilința inimii și curățirea de păcate. (Sfântul Ioan Casian)
Preoții lui calcă legea Mea și pângăresc lucrurile sfinte ale Mele; nu osebesc ce este sfânt de ce nu este sfânt și nu fac deosebire între curat și necurat; de la zilele Mele de odihnă și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de către aceștia. (Iezechiel 22.26)
Rugăciunea este un lucru deosebit de greu. Stările duhului nostru sunt într-o necontenită schimbare; câteodată rugăciunea curge în noi ca un râu prea puternic, altădată însă inima pare a fi uscată. A te ruga – adesea – înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoială, frică, tristețe, deznădejde – într-un cuvânt, despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar o succesiune logică. Adesea acest mod de a ne adresa lui Dumnezeu este începutul rugăciunii – conversație. (Din cartea “Despre rugăciune”, pagina 8, a Arhimandritului Sofronie Saharov)
Și va fi plângere mare în tot pământul Egiptului, cum n-a mai fost și cum nu va mai fi. Iar la toți fiii lui Israel nici câine nu va lătra, nici la om, nici la dobitoc, ca să cunoașteți ce deosebire face Domnul între Egipteni și Israeliți. (Ieșirea 11.6, 7)
Vă îndemn, deci, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfățișați trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească, și să nu vă potriviți cu acest veac, ci să vă schimbați prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, ce este bun și plăcut și desăvârșit. (Romani 12.1, 2)