Această amăgire, căderea în propria lumină a minţii, l-a doborât chiar şi pe Lucifer, prinţul luminii. 2.7
Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat. (Psalmi 19.9)
Ai curaj! Şterge-ţi ochii! Adesea, căderea e un mijloc de a te ridica mai sus. (William Shakespeare)
Ajută pe aproapele tău după puterea ta şi ia aminte să nu cazi. (Ecclesiasticul 29.23)
Calea Domnului este o întăritură pentru cel desăvârşit şi o prăbuşire pentru cei ce săvârşesc fărădelegi. (Solomon 10.29)
Că ai căzut nu are nicio importanţă deoarece numai modul în care te ridici contează. (Nelson Mandela)
Că şi Hristos n-a căutat plăcerea Sa, ci, precum este scris: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine, au căzut asupra Mea”. (Romani 15.3)
Cel smerit nu cade niciodată. (Sfântul Macarie Egipteanul)
Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina ei. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă şi cu slavă. (Marcu 13.24-26)
Cine se aşează singur sus, acela îşi va găsi singur căderea. (Mitropolitul Filaret)
Cunoaşterea de sine este acea frânghie subţire de care ne putem agăţa pentru a nu cădea în prăpastia păcatului.(Sfântul Vasile cel Mare)
Dacă voi vă temeţi a încălca porunca împăratului, cu atât mai mult ne temem noi, creştinii, să călcăm poruncii lui Dumnezeu, ca să nu cădem în chinurile veşnice gătite celor ce se leapădă de El. (Sfântul Mucenic Proclu, chinuit, răstignit şi săgetat)
De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. (I Corinteni 10.12, 13)
Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (I Corinteni 13.8-10)
Eşecul nu este căderea, ci actul de a nu te ridica. (Mary Pickford)
Fii sigur că un stat în care nu există pedeapsă pentru neobrăzare şi pentru libertatea de a face orice sfârşeşte prin a se prăbuşi. (Sofocle)
Iar cine nu va cădea la pământ şi nu se va închina, chiar în acea clipă va fi aruncat în mijlocul unui cuptor cu foc arzător!” (Daniel 3.6)
Iar Saul – care se numeşte şi Pavel – plin fiind de Duh Sfânt, a privit ţintă la el, şi a zis: O, tu cel plin de toată viclenia şi de toată înşelăciunea, fiule al diavolului, vrăjmaşule a toată dreptatea, nu vei înceta de a strâmba căile Domnului cele drepte? Şi acum, iată mâna Domnului este asupra ta şi vei fi orb, nevăzând soarele până la o vreme. Şi îndată a căzut peste el pâclă şi întuneric şi, dibuind împrejur, căuta cine să-l ducă de mână. (Faptele Apostolilor 13.9-11)
Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. (Luca 5.8, 9)
Izbânzile monahilor sunt căderile mirenilor şi izbânzile mirenilor sunt căderile monahilor. 1.8
Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii. (Solomon 16.18)
Luxul, moliciunea şi trândăvia sunt cauze de decadenţă pentru un neam. (Al. Fouillée)
Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu. (Ioan Carpatinul)
Mai tare mă clatină groaza căderii decât lovitura. (Michel de Montaigne)
Mânia celui nedrept nu poate să aibă îndreptăţire, că iuţimea mâniei lui cădere îi este. (Ecclesiasticul 1.21)
Nicio victorie nu e dată fără înfrângere şi nicio cădere nu e dată fără speranţă. (Andrei Pleşu)
Nu porni la drum cu cel cutezător ca să nu-ţi cadă povară, căci el nu face decât după capul său, şi nebunia lui te va pierde. (Ecclesiasticul 8.15)
O cădere nu este atât de rea ca o recădere. (Sfântul Bernard Clairvaux)
O picătură de apă ce cade neîncetat sapă şi piatra. (Bion)
Orice înălţare îmi dă de gândit, deoarece cred că după ea poate veni căderea. (Petrarca)
Prăbuşirea Imperiului Roman este o meritată pedeapsă a Cerului şi o dovadă elocventă a guvernării lui Dumnezeu în lume. (Salvianus, scriitor bisericesc din veacul al cincilea)
Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea. (Lucian Blaga)
Sunt cuvinte care se înalţă ca flacăra şi altele care cad ca ploaia. (Marie d’Agoult)
Sunt succese care te înjosesc şi înfrângeri care te înalţă. (Nicolae Iorga)
Şi deşteptându-se temnicerul şi văzând deschise uşile temniţei, scoţând sabia, voia să se omoare, socotind că cei închişi au fugit. Iar Pavel a strigat cu glas mare, zicând: Să nu-ţi faci nici un rău, că toţi suntem aici. Iar el, cerând lumină, s-a repezit înăuntru şi, tremurând de spaimă, a căzut înaintea lui Pavel şi a lui Sila; şi scoţându-i afară (după ce pe ceilalţi i-a zăvorât la loc), le-a zis: Domnilor, ce trebuie să fac ca să mă mântuiesc? (Faptele Apostolilor 16.27-30)
Şi iată un înger al Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumină. Şi lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deşteptat, zicând: Scoală-te degrabă! Şi lanţurile i-au căzut de la mâini. (Faptele Apostolilor 12.7)
Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate? Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta. (Matei 12.10-12)
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. (Matei 2.11, 12)
Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţivă şi pe copiii voştri. Căci iată, vin zile în care vor zice: Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat! Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi; şi dealurilor: Acoperiţi-ne. (Luca 23.28-30)
Şi m-am uitat când a deschis pecetea a şasea şi s-a făcut cutremur mare, soarele s-a făcut negru ca un sac de păr şi luna întreagă s-a făcut ca sângele, şi stelele cerului au căzut pe pământ, precum smochinul îşi leapădă smochinele sale verzi, când este zguduit de vijelie. Iar cerul s-a dat în lături, ca o carte de piele pe care o faci sul şi toţi munţii şi toate insulele s-au mişcat din locurile lor. (Apocalipsa 6.12-14)
Şi sfinţii cad, numai că ei se ridică repede. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Şi strângând Pavel grămadă de găteje şi punându-le în foc, o viperă a ieşit de căldură şi s-a prins de mâna lui. Şi când locuitorii au văzut vipera atârnând de mâna lui, ziceau unii către alţii: Desigur că ucigaş este omul acesta, pe care dreptatea nu l-a lăsat să trăiască, deşi a scăpat din mare. Deci el, scuturând vipera în foc, n-a pătimit niciun rău. Iar ei aşteptau ca el să se umfle, sau să cadă deodată mort. Dar aşteptând ei mult şi văzând că nu i se întâmplă nimic rău, şi-au schimbat gândul şi ziceau că el este un zeu. (Faptele Apostolilor 28.3-6)
Şi vor cădea de ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce se vor împlini vremurile neamurilor. (Luca 21.24)
Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? Şi Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă. Şi el, tremurând şi înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a zis: Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci. (Faptele Apostolilor 9.4-6)
Un lucru mărunt poate duce la o cădere cruntă. (Dintr-un comentariu la pilda Fiului Risipitor)
Urâtă este trufaşului smerenia; tot aşa şi bogatului îi este urât săracul. Pe bogat, când se clatină, îl reazimă prietenii; iar cel sărac, când cade, este respins de prietenii săi. (Ecclesiasticul 13.23, 24)
Valoarea timpului, ca posibilitate a ridicării din păcat şi restabilirii comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă mai ales în iconomia mântuirii. Fiecare clipă care trece, şi noi n-am luat în ea decizia pentru realizarea sa în bine, este o clipă sau un timp pierdut. Clipa se prezintă astfel ca semn al unei posibile mântuori, dar şi ca semn al unei posibile căderi sau pierderi. Ortodoxia … (Patriarhul Daniel, vezi Clipa)