Atunci a auzit Adonia de aceasta și toți cei chemați ai lui, tocmai când isprăviseră de mâncat; iar Ioab, auzind sunetul de trâmbițe, a zis: „Ce este acest zgomot de care răsună cetatea?” (III Regi 1.41)
Cornul sună pentru voi, locuitori din Șafir. și din cetatea lor nu ies cei din Taanan. Plângere se aude în Bet-Haețel, căci veți fi lipsiți de sprijin. (Miheia 1.11)
Cuvântul sună, fapta tună! (Sfinții Părinți)
De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește. (I Corinteni 13.1-3)
Foc! Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, nu dumnezeul filosofilor și al înțelepților! ( Aceste cuvinte au fost scrise pe o bucată de hârtie, găsită cusută în căptușeala hainei lui Blaise Pascal, după moartea sa, și sună pentru noi ca un scurt testament)
În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună. (Iov 37.4)
La oblânc îi sună tolba cu săgeți; fulgere aruncă sulița și lancea. (Iov 39.23)
Lăudați-L pe El în chimvale bine răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. (Psalmi 150.5)
Măreția omului este reală, atunci când el își cunoaște limitele. Cel care rezistă tendințelor de mărire, acela este corect situat în existență și stăpân pe însușirile sale spirituale. Fericit este cel care nu se evaluează pe sine în săvârșirea faptelor sale bune, sau cel care nu se socotește pe sine a fi lucrat ceva demn de laudă. Aceasta este adevărata smerenie; orgoliul, în schimb, pretinde recunoașterea meritelor, a reușitelor, ca fiind proprii, fără a le atribui ajutorului dat de Dumnezeu. “Sunt smerit, dar vreau să se știe!”, sună un cuvânt care revendică dobândirea unei virtuți întotdeauna discrete, niciodată atinsă, atunci când proclami că o deții. (Blaise Pascal)
Sună din trâmbițe și totul e gata, dar nimeni nu va merge la război, pentru că mânia Mea este împotriva a toată mulțimea lor. (Iezechiel 7.14)
Sună oare trâmbița în cetate fără ca poporul să nu se înspăimânte? Se întâmplă vreo nenorocire în cetate fără ca Domnul să nu o fi pricinuit? (Amos 3.6)
Și iată, noi avem în fruntea noastră pe Dumnezeu și pe preoții Lui și trâmbițele cele răsunătoare, ca să răsune cu vuiet mare împotriva voastră. Fii ai lui Israel, să nu vă luptați cu Domnul Dumnezeul părinților voștri, că nu veți avea nici un spor”. (II Paralipomena 13.12)
Un om, în general, are două motive pentru a face un lucru. Unul care sună bine și unul real. (John Pierpoint Morgan)