Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina întunericul meu. (Psalmi 17.31)
Când se mândreşte necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc. (Psalmi 9.22)
Când stomacul e plin, se aprind şi dorinţele după alte plăceri; iar când se află în lipsă, rămân şi acestea liniştite şi mai potolite. (Sfântul Nil Ascetul)
Cercetează-mă, Doamne, şi mă cearcă; aprinde rărunchii şi inima mea. (Psalmi 25.2)
Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. (I Corinteni 13.4-10)
Educaţia nu este umplerea unei găleţi, ci aprinderea unui foc. (William Butler Yeats)
Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! Şi cu botez am a Mă boteza, şi câtă nerăbdare am până ce se va îndeplini! (Luca 12.49, 50)
Începutul unei certe e ca slobozirea apei (dintr-un iezer); înainte de a se aprinde, dă-te la o parte! (Solomon 17.14)
La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faceţi rău! Iar de le veţi face rău şi vor striga către Mine, voi auzi plângerea lor, şi se va aprinde mânia Mea şi vă voi ucide cu sabia şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani. (Ieşirea 22.22-24)
Mânia ucide pe cel fără de minte, iar aprinderea omoară pe cel rătăcit. (Iov 5.2)
Modestia este plasa cu care se prinde gloria. (Proverb arab)
Muzica trebuie să fie scânteia care aprinde focul în sufletul omenesc. (Ludwig van Beethoven)
Nu e nimic mai tare decât blândeţea. După cum apa aruncată pe foc a stins de multe ori focul, tot aşa şi un cuvânt spus cu blândeţe, stinge o mânie mai aprinsă decât cuptorul şi îndoit ne este câştigul. Câştigăm prin aceea că ne-am purtat cu blândeţe şi prin aceea că slobozim de tulburare mintea fratelui nostru punând capăt mâniei… Căci ce este apa pentru foc, aceea e blândeţea şi bunătatea pentru mânie. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Nu te aprinde împotriva răufăcătorului şi nu-ţi întărâta râvna împotriva celor fără de lege. Căci cel ce face rău nu propăşeşte, şi sfeşnicul celor nelegiuiţi se va stinge. (Solomon 24.19)
O lumânare nu pierde nimic dacă aprinde o altă lumânare. (Thomas Jefferson)
Omul mânios aţâţă cearta, pe când cel domol linişteşte aprinderea. (Solomon 15.18)
Până când, Doamne, Te vei întoarce? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta? (Psalmi 88.45)
Sfeşnicul îl va aprinde Aaron şi fiii lui, de seara până dimineaţa, înaintea Domnului. Aceasta e lege veşnică pentru fiii lui Israel din neam în neam„. (Ieşirea 27.21)
Şi a mai zis Domnul către Moise: „Eu Mă uit la poporul acesta şi văd că este popor tare de cerbice; lasă-Mă dar acum să se aprindă mânia Mea asupra lor, să-i pierd şi să fac din tine un popor mare!” Moise însă a rugat pe Domnul Dumnezeul său şi a zis: „Să nu se aprindă, Doamne, mânia Ta asupra poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu putere mare şi cu braţul Tău cel înalt, ca nu cumva să zică Egiptenii: I-a dus la pieire, ca să-i ucidă în munţi şi să-i şteargă de pe faţa pământului. Întoarce-Ţi iuţimea mâniei Tale, milostiveşte-Te şi nu căuta la răutatea poporului Tău. (Ieşirea 32.9-12)
Şi au grăit împotriva lui Dumnezeu şi au zis: „Va putea, oare, Dumnezeu să gătească masă în pustiu?” – Pentru că a lovit piatra şi au curs ape şi pâraiele s-au umplut de apă. „Oare, va putea da şi pâine, sau va putea întinde masă poporului Său?” Pentru aceasta a auzit Domnul şi S-a mâniat şi foc s-a aprins peste Iacob şi mânie s-a suit peste Israel. (Psalmi 77.22-25)
Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. (Matei 5.14, 15)