A aluneca

Cele ce s-au poruncit ţie, acelea cu cuviinţă le cugetă, că nu-ţi sunt de nevoie cele ascunse. În multele tale îndeletniciri nu te ţine de lucrurile zadarnice, că ţi s-au descoperit destule din cunoştinţele omeneşti. Că pe mulţi i-a înşelat părerea lor şi socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor. (Ecclesiasticul 3.21-23)

De departe este cunoscut cel cu limba tare, şi cel înţelept îl ştie când alunecă. (Ecclesiasticul 21.8)

Doamne, Părintele şi Stăpânul vieţii mele, nu mă lăsa să mă ducă gura mea cum va vrea ea şi nu îngădui alunec din pricina ei! (Ecclesiasticul 23.1)

Este câte unul care alunecă, dar nu din suflet, şi cine n-a greşit cu limba sa? (Ecclesiasticul 19.16)

Fericit bărbatul care n-a alunecat cu gura sa şi nu se răneşte cu amărăciunea păcatului. (Ecclesiasticul 14.1)

Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei. (Psalmi 72.2)

În mine sunt, Dumnezeule, făgăduinţele pe care le voi aduce laudei Tale, că ai izbăvit sufletul meu de la moarte, picioarele mele de alunecare, ca bine să plac înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii. (Psalmi 55.12)

Nu te uita la femeia linguşitoare, căci buzele celei străine picură miere şi cerul gurii sale e mai alunecător decât untdelemnul, dar la sfârşit ea este mai amară decât pelinul, mai tăioasă decât o sabie cu două ascuţişuri. (Solomon 5.3)

Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin. (Solomon 23.31, 32)

Pe povârnişul viciului aluneci uşor şi fără să bagi de seamă; pentru a atinge însă culmile perfecţiunii, urci încet şi întâmpini multe şi mari greutăţi. (Feuchtersleben)